Goliciunea sufletească

Omul de azi face experienţa unei profunde goliciuni; este goliciunea sufletească, goliciunea sufletului ce L-a pierdut pe Dumnezeu.

Omul a încercat să-şi fie propriul Dumnezeu, ajungând astfel să descopere cât este de slab şi neajutorat. lată, de pil­dă, cât de gol se simte el în prezenţa bolii, suferinţei şi morţii. Poate de aceea, atunci când omul află mântuirea (pe Hristos), spune că s-a „îmbrăcat” cu ea.

Odată un teo­log spunea: „Ar trebui să ne învăluim în harul lui Dumnezeu, în Iisus Hristos, la fel precum copilul ce se sperie se înveleşte în şorţul mamei, plânge până se satură şi apoi este aşa de împăcat, încât saltă din nou fericit pe stradă”.

Poate că nevoia noas­tră cea mai mare în ziua de azi este a ne învălui necontenit în harul lui Dumnezeu prin rugăciune, citirea Bibliei şi Sfânta Împărtăşanie. Omul ce se înveleşte zilnic cu harul lui Dumnezeu acoperă goliciunea sufletului său şi e „îmbrăcat” într-o siguran­ţă ce nu se teme nici de boală, nici de moarte.

Precum zice Apostolul Pavel: „Cine pe noi ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau goliciunea, sau primejdia, sau sabia?… Ci întru acestea toate prea biruim, pentru Acela Care ne-a iubit pe noi” (Rom. 8, 35-37).

Vitamine duhovnicești pentru întărirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc,  Anthony M. Coniaris