„Gluma este o sare ce trebuie întrebuințată cu economie”

GlumaGluma înseninează orice moment neplăcut

  • Scrisoare către un post de televiziune:
    „Vă rog să nu mai difuzați știri pe banda din josul ecranului! Soacra mea crede că e Karaoke!”
  • Când nu mă simt bine, mă duc la doctor și îi plătesc vizita, pentru că și doctorii trebuie să trăiască. De la doctor mă duc la farmacie să-mi cumpăr rețeta, pentru că și farmacistul trebuie să trăiască. Vin pe urmă acasă și arunc medicamentele la gunoi, pentru că și eu trebuie să trăiesc.
  • Un bărbat o întreabă pe soacra sa:
    – Mamă dragă, cât stai pe la noi?
    – Cât sunt primită cu drag, fiule!
    – Ce păcat! Nici la o cafea nu stai?
  • La tribunal se audiază martorii:
    – Când ați văzut că inculpatul intenționează s-o arunce pe femeie de la etaj, de ce nu ați intervenit?
    – Pentru că am văzut că este destul de puternic s-o facă și singur!
Cu gluma treci mai ușor peste un moment stânjenitor
  • – Cum mai merg cărțile mele, domnule editor?
    – Cam slăbuț, dar nu te descuraja. Colegul tău, A.B., vindea și mai puțin. Cum a murit, însă, a avut un succes extraordinar. O să-ți vină și ție rândul!
  • Un tip ajunge într-o gară și întreabă o bătrână:
    – Mamaie, a plecat trenul?
    – Da.
    – De când?
    – De vreo 5 minute…
    – Eh, n-am întârziat mult…
  • Studiile arată că 70% dintre români trăiesc în stres. Restul trăiesc în Spania, Italia, Germania…
  • Pe Facebook apare următoarea remarcă: „În lume există trei feluri de moarte: a inimii, a creierului și no network.”
  • Soția:
    – Promit să te fac cel mai fericit soț din lume!
    Soțul:
    – Serios? Când pleci?
  • Două prietene se întâlnesc într-un bar:
    – Ce bei, fată?
    – Păi, iau ce iei și tu!
    – Barman, adu două cafele, te rog!
    La care, cealaltă:
    – Barman, și mie tot două cafele.
  • Intru azi de dimineață în casă. Nevastă-mea, fiică-mea, mama și soacra se pregăteau de petrecerea de 8 Martie.
    – La mulți ani tuturor fetelor și femeilor bune și frumoase! am zis, vesel.
    – Auzi tu… răspunde soacră-mea supărată, tu chiar ai chef de ceartă așa devreme?

„Gluma este o sare ce trebuie întrebuințată cu economie.” (Pitagora)

Te invit să citești alte glume aici sau aici.

A consemnat Mihaela Mușetescu