Giulgiul din Torino

0
580

-De câteva secole, Giulgiul din Torino constituie obiectul unor aprinse controverse. Credincioşii creştini susţin că ar fi linţoliul cu care Iisus ar fi fost acoperit după coborârea de pe cruce, scepticii că ar fi un fals rafinat. Având imaginea lui Iisus întipărită pe el, giulgiul are o istorie zbuciumată şi a stârnit controverse aprige în lumea cercetătorilor.A treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioan şi Petru au intrat în mormânt, dar acesta era gol.

Trupul lui Iisus dispăruse, dar giulgiul în care fusese înfăşurat era aruncat pe jos şi într-un colţ, împăturită, se afla pânza cu care chipul Mântuitorului fusese şters de sudoare şi sânge. Istoria giulgiului din Torino rămâne învăluită în mister. Prima dovadă a existenţei giulgiului apare într-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Până în secolul al XII-lea, în Occident, nu s-a ştiut mai nimic despre Giulgiu, în Răsărit, evlavia pentru pânzele înfăşurării, venerarea pentru marama şi închinarea la Chipul Domnului erau mijloace şi căi de verificare a credinţei, mai ales după Sinodul VII Ecumenic (787).

Giulgiul din Torino este considerat unul dintre simbolurile cele mai de preţ ale creştinismului, dar experţilor le-a fost greu să-i determine vechimea cu o oarecare exactitate şi cum de s-a imprimat chipul Lui Iisus Hristos pe acesta. LiveScience notează acum că specialişti de la Universitatea Politehnică din Torino au analizat bucata de material şi au propriile lor răspunsuri. Ei susţin că e posibil ca un cutremur să fi generat o emisie de neutroni, în vremea morţii Lui Iisus, care a ajutat la imprimarea chipului său pe material.

Mai mult, cutremurul acesta ar fi afectat şi compoziţia chimică a giulgiului fapt care a dus, mii de ani mai târziu, la o datare falsă, poziţionând materialul mai degrabă în Evul Mediu decât la momentul morţii Lui Iisus. Teoria italienilor pare exagerată, dar cel puţin supoziţia cutremului este susţinută de izvoarele istorice.

Grupul condus de Alberto Carpinteri susţine că undele de înaltă frecvenţă au generat o presiune suficient de mare pentru presupusa emisie de neutroni. Ei au testat asta strivind cu o presă diverse roci de o rezistenţă nu prea mare. Neutronii ar fi interacţionat apoi cu atomii de azot din fibra giulgiului, ducând la imprimarea chipului Lui Iisus. Cât despre datarea cu carbon, aceasta s-a făcut în 1989 şi vechimea acestuia a fost estimată la 700-800 de ani.

Cutremurul a fost, dar nu pentru toţi

Italienii s-au folosit de date din istoricul grec Talos, de date din evanghelia după Matei şi de povestiri ale lui Iosif din Arimateea pentru a-şi atesta ipoteza cutremurului din preajma morţii Lui Iisus, dar nu toţi cred în această teorie. Gordon Cook, profesor de geochimia mediului la Universitatea din Glasgow explică de ce italienii exagerează. „Ar trebui să fie un cutremur cu efect local, dacă nu a fost măsurat şi în altă parte. Oamenii au tot cercetat materiale din acea vreme şi până acum nimeni nu pare să fi întâlnit aşa ceva“, a spus Cook. El şi-a încheiat comentariul pentru LiveScience printr-un enunţ de altfel de luat în seamă. „Dacă vrei să crezi în Giulgiul din Torino, poţi să crezi“, a zis acesta.

El nu este singurul care să demonteze teoria italienilor. Afirmaţiile lui Cook sunt completate de Christopher Ramsey, director al Oxford Radiocarbon Accelerator Unit. „O întrebare care trebuie pusă este de ce doar acel material e afectat şi nu altele arheologice sau geologice. Există un număr foarte mare de datări cu carbon radioactiv pentru materiale arheologice din regiune, materiale mult mai vechi care cu siguranţă nu prezintă nimic similar descoperirii lor“, a spus Ramsey.

În anul 944 giulgiul a fost dus de la Edessa în capitala Bizantină, Constantinopol.

În anul 1172, Amonis, regele Ierusalimului, însoţit de cronicarul Wilhelm de Tyr vin la Curtea Bizanţului. Împăratul Manuil Comnenul, obişnuit cu vizite şi cu faste ceremonii, arata oaspeţilor comorile Bizantlui din timpul lui Constantin cel Mare, Teodosie, Justinian etc. Cei doi rămân uimiţi de cele aflate despre Iisus Hristos, de vederea cuielor, sulitei, bureţilor pentru oţet şi Giulgiului, lucruri atât de cinstite în Cetatea Sfântă eliberată cu atâtea jertfe omeneşti.

În jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curţii Bizantine şi patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capelă “Sf. Maria”, pune Giulgiul, alte relicve şi numeroase obiecte sfinte într-o lădiţă şi le transfera pentru mai multă siguranţă în Biserica Mănăstirii Vlahernelor, notând: “Giulgiul este din pânză obişnuită de in, miroase încă tare a smirna…”. Cel mai mult au fost atraşi de mirajul Giulgiului apusenii. Cavalerul Roberto de Clari, cronicarul cruciadei a IV-a, scria încă din 1203: “deşi am vederea slabă cred că am văzut chipul lui Hristos pe o pânză din Bizanţ…”. Armata cruciaţilor, în 1204, cucereşte Constantinopolul şi avidă după obiecte sfinte pentru comerţ. Othon de la Roche, pe ascuns a împachetat Giulgiul sub hainele sale de cavaler şi l-a trimis tatălui său, Donche de la Roche, care îl primeşte în 1206, la Lirey (Franţa). Acesta dăruieşte pânza episcopului Amedeo de Bessancon. La rândul său Bessancon o depune în Biserica Sf. Stefan.

În 1349, un fanatic aprinde focul lângă incinta şi un incendiu mistuie biserica; ca prin minune, Giulgiul este salvat fără a suferi vreo stricăciune. Nobilul Geofrey de Charny plăteşte sume mari de bani şi ridică relicvă de la Lirey, ducând-o la Trieste. După puţină vreme, pânza este depusă în biserica Sf. Ipolit, transportată cu mare cinste la Chymy(Belgia).

Prima prezentare publică a Giulgiului în Europa a avut loc în anul 1357 la Lirey.

În 1450, Contesa Margareta, nepoata de fiu a lui Giofrey de Charny, oferă Panza ducelui Ludovic I. Acesta, mai rece şi străin de sensibilităţile creştine, dăruieşte Panza familiei Savoia. În cinstea Pânzei, considerată cu adevărat sfântă, Casa de Savoia ridică o capelă la Chambery, care, în 1532 este mistuită de flăcări, dar din nou Pânza iese nevătămată.

Cu un ceremonial deosebit Pânza este dusă, în 1578, la Catedrala “Sf. Ioan Botezătorul ” din Torino.

În 1898, cavalerul Secondo Pia a avut ideea de a fotografia “pânza sfântă” pentru publicitate în toată lumea, dar pe negativ în loc de fâşii obişnuite, a apărut imaginea unui om în suferinţă. Cei credincioşi n-aveau nevoie de demonstraţii fotografice, cei curioşi au năvălit asupra pânzei şi valva declanşată a determinat municipalitatea din Torino să închidă lada cu relicvă. Pentru prudenţă, giulgiul nu a mai fost expus.

În 1931 cardinalul din Torino iarăşi a încuviinţat expunerea pânzelor, nu numai giulgiul, ci şi alte fâşii bănuitoare, care ar poseda puteri miraculoase (husa cu care a fost învelit giulgiul). De data aceasta, savanţii de diferite îndeletniciri au început investigaţiile. Când toată lumea credea că pe pânza “a fost pictat” chipul Domnului, iată că biologii şi antropologii constată fantasticul: chipul apărut este al unui om şi încă din sânge nu din vopsele.

În 1946, Giulgiul a fost expus din nou în acelaşi loc. Cu toată amărăciunea războiului pelerinajul s-a reluat.Un raport de medicină legală publicat în anii ’70 în U.S.A., înaintea analizelor din 1978, a constatat următoarele: anatomic (indiferent de felul cum au luat naştere) amprentele nu sunt false.

Patologic şi fiziologic corespund unor detalii care în urmă cu 150 de ani nu putea fi cunoscute de un falsificator. Persoana a avut 1.80 m înălţime, cca. 77 kg., de tip semitic. Pe cap, pe ceafă şi pe frunte se observă o mulţime de răni mici din care s-a scurs sânge. Încheietura de la mâna stângă (negativul imprimat pe giulgiu este proiecţia inversă a corpului ! ) arătă o rană destul de mare. Mâna dreaptă este acoperită de mâna stângă. Rana mâinii stângi este tipică modului roman de răstignire. Rănile şi umflăturile de pe umeri arata că condamnatul a trebuit să poarte un obiect destul de greu. Pe partea dreaptă a pieptului (pe fotografie pe partea stângă !) se observă o rană îngustă (locul unde a fost înţepat de lancea lui Longinus !). Rănile de la picioare corespund locului prin care s-au fixat cuiele. Se pot constata, deci, paralele între raportul de medicină legală publicată în anii ’70 şi relatările Evangheliilor asupra execuţiei lui Iisus. Totuşi, rezultatele acestui raport nu au fost suficiente pentru a confirma autenticitatea Giulgiului. O comisie de specialişti urma să stabilească dacă amprentele sunt autentice (urme ale unui corp uman), dacă persoana a fost crucificată (pe vremea lui Iisus sau mai târziu) sau dacă este un fals.

Spre mijlocul anilor ’70 s-a constituit în U.S.A. o grupă de cercetători, care şi-a propus elucidarea prin mijloace moderne a misterului Giulgiului din Torino. Înainte de deplasarea la Torino, pe baza unei fotografii din 1973, s-a constatat (prin studiu microscopic) că culorile de pe Giulgiu nu indică direcţii anumite, cum sunt totdeauna culorile pictate cu pensula, ci sunt neorientate. Chipul de pe giulgiu nu a luat naştere, nici prin pictura cu ulei, nici cu vopsele de apă. Fotografia a fost analizată şi cu un microcomputer, obţinându-se o imagine tridimensională nedeformata a persoanei crucificate (picturile obişnuite oferă şi ele pe computer proiecţii tridimensionale, dar puternic deformate, ireale !). Persoana crucificată de pe Giulgiu apare într-o imagine nedeformata, ceea ce presupune dozarea naturală a luminii şi umbrelor. Imaginea prezintă cu siguranţă un om crucificat. cu o expresie prietenoasă a feţei, cu păr lung, cu barbă şi mustaţa.

În 1978, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la predarea giulgiului Domului din Torino, biserică a permis studiul giulgiului de către două comisii independente: una americană şi una italiană. Timpul de studiu a fost limitat la 5 zile, Giulgiul fiind expus în acest răstimp într-o sală a Palatului Reale de lângă Dom, fosta reşedinţă a familiei Savoya din Torino. Giulgiul are lungimea de 4,36 m, lăţimea de 1,10 m ,şi este alcătuit din fire de în tors manual, iar ţesătura urzită (tot manual). Pe ţesătura apar două amprente: partea din faţă şi din spate a unui bărbat neîmbrăcat, biciuit şi crucificat. Corpul a fost aşezat pe spate, pe jumătatea inferioară a giulgiului, petrecându-se cealaltă jumătate a giulgiului pe deasupra.

Materialul prezintă numeroase găuri (în prezent peticite), locurile arse la incendiul din 1532 şi mai multe pete de apă de la stingerea acestui incendiu. Cercetătorii au fost siguri că pe giulgiu se află imprimat într-adevăr un om martirizat şi crucificat, că nu poate fi vorba de un fals, însă s-a pus problema datării corecte a vârstei materialului şi a urmelor imprimate pe giulgiu, spre a se constata dacă giulgiul are vechimea crezută. Pentru determinarea vârstei relative s-au executat câteva analize de polen, constatându-se că două specii de polen provin din Palestina.

Prin spectroscopie de reflexie s-au pus în evidenţă urme de murdărie pe tălpi, ceea ce denotă că condamnatul a umblat desculţ în ultimele ore de viaţă, urme invizibile ochiului, excluzându-se prin aceasta posibilitatea adăugării lor intenţionate pe ţesătură. Unul dintre membrii comisiei a susţinut însă că substanţa galbenă că paiul, cu care este impregnat giulgiul, ar fi un amestec de oxizi de fier şi gelatină, folosit de către falsificator şi aplicat cu mâna pe ţesătură. Afirmaţiile sale s-au bazat însă numai pe analize non chimice, microscopice. Alţi membrii ai comisiei au susţinut din contră, pe baza analizelor chimice, că acea substanţă este un compus organic, iar pe alocuri (lângă răni) ar fi urme sigure de sânge. Comisia a mai constatat răni la nas şi la bărbie (datorate unei probabile căzături), urme de lovituri pe faţă, cât şi fluierele picioarelor intacte.

Neclarificata a rămas problema modului cum s-a putut imprima pe ţesătura conturului crucificatului şi dacă sângele provine din răni vii ,sau dacă e sânge coagulat al unui om deja mort la întinderea pe pânza. În urma rezultatelor provizorii, cercetătorii şi-au pus logica întrebare: giulgiul a învelit un om mort sau un om încă viu ? În pofida dubiilor exprimate, analizele spectrale au indicat existenta sigură a unor pete de sânge pe giulgiu. Se ştie că un cadavru nu mai sângerează.Interesanta este analiza sângelui, care pe peliculă are numeroase mutaţii în funcţie de intensitatea luminii, de radiaţii.Abia acum este îndreptăţit, după două secole, şi Secondo Pia care a observat, când a primit negativele, că petele de sânge se deosebesc de imagine.

“Părţile de sânge, de obicei apar în alb pe negativ, ceea ce dovedeşte că acestea sunt pozitive, în timp ce imaginea trupului este, după cum am văzut, negativă.” Altă enigma între sânge şi trup: când s-a desfăcut partea din spate a giulgiului, specialiştii, înmărmuriţi, au observat că un lichid vâscos a pătruns prin pânza. Totuşi, imaginea trupului nu poate fi văzută prin spatele giulgiului. Concluzia: cele două suprafeţe au fost pregătite în mod diferit. Supuse razelor X şi ultravioletelor, imaginile dovedesc că sunt pete de sânge şi reacţionează în acelaşi mod. Cei care cred în autenticitatea giulgiului au primit cu indignare rezultatele testelor cu carbon radioactiv, potrivit cărora pânza nu ar avea mai mult de 700 de ani, datând din perioada 1260 – 1390. Rezultatele acestor teste au fost însă spulberate de recentele descoperiri ale unui grup de cercetători de la Societatea Americană de Microbiologie, care, după ce au examinat monstre de dimensiuni microscopice, au constatat că firele giulgiului erau impregnate cu bacterii şi ciuperci “mai tinere” decât pânza.

Din acest motiv, vârsta arătată de teste este de fapt media dintre cea a pânzei şi cea a microorganismelor. În mai 1933, dr. Leoncio A. Garza – Valdes, şeful echipei de cercetători americani, a călătorit la Torino şi a examinat o monstră din linţoliu, cu aprobarea Bisericii Catolice. “De îndată ce am privit bucăţică de pânză la microscop, am descoperit că era foarte contaminată”, a spus dr. Garza. “Mi-am dat seama imediat că testele cu radiocarbon au stabilit data unui amestec al inului cu bacteriile şi ciupercile care au crescut pe fire de-a lungul secolelor”.În Evanghelia de la Ioan se arăta că, intrând în mormânt, apostolii au văzut giulgiul aruncat pe jos şi ştergarul, cu care a fost înfăşurat chipul lui Iisus Hristos, împăturit şi pus într-un colţ.

În prezent, acest ştergar se afla în catedrala din Oviedo. Relicvă din Oviedo este o bucată de pânză măsurând aproximativ 84×53 cm, dar pe care nu este imprimată nici o imagine. Istoria ştergarului este bine documentată şi mult mai simplă decât a giulgiului. Studiile efectuate asupra acestei relicve de o echipă de cercetători spanioli sugerează că omul a cărui faţă a fost înfăşurată cu el a murit în poziţie verticală. Mai mult, cercetătorii au descoperit urme de mir şi aloe, mirodenii despre care Biblia afirma că sunt folosite pentru a unge trupul lui Hristos. Petele au fost studiate şi din punct de vedere antropologic şi s-a constatat că chipul cu care pânza a venit în contact avea trăsături tipice evreieşti (pomeţii obrajilor pronunţaţi şi nas proeminent).

Analizele asupra ştergarului din Oviedo au dezvăluit informaţii suficiente pentru a sugera că acesta a fost în contact cu faţa lui Hristos după răstignire. Însă dovezile cele mai fascinante, afirma oamenii de ştiinţă, ies la iveală atunci când aceasta pânză este comparată cu giulgiul din Torino. Prima şi cea mai frapantă coincidenţă este aceea că sângele găsit pe ambele pânze aparţine aceleiaşi grupe, AB. Lungimea nasului, calculată după aşezarea petelor de fluid pe ştergar, are 7 cm, adică exact aceeaşi dimensiune cu nasul bărbatului de pe giulgiu. Cercetătorii au aplicat diverse tehnici de suprapunere a imaginilor şi au descoperit că 70 de pete de pe fata ştergarului şi 50 de pete coincid cu cele de pe giulgiu.

Singura concluzie posibilă, afirma savanţii spanioli, este că relicvă din Oviedo a acoperit aceeaşi fată ca şi giulgiul din Torino.Controversele pe această temă nu au încetat nici în ziua de azi, în ciuda nenumăratelor teste ştiinţifice la care a fost supusă preţioasa relicvă. Disputa poate fi sintetizată În declaraţia cercetătorului american John Walsh: “Giulgiul din Torino este fie cea mai cutremurătoare şi instructiva dovada că Iisus a existat… fie este una dintre cele mai ingenioase produse ale minţii şi mâinilor umane cunoscute până astăzi. Ori este una, ori alta. Nu există cale de mijloc.”

Conspiraţiile şi riscurile autentificării

Un documentar difuzat de postul britanic Channel Five susţine că imaginea de pe Giulgiul din Torino are trăsăturile lui Da Vinci. Un nou studiu al trăsăturilor feţei imprimate pe celebrul giulgiu sugerează că imaginea de pe pânză nu este a lui Iisus Hristos, ci a lui Da Vinci.

Descoperirea a fost făcută de Lillian Schwartz, un consultant în grafică de la School of Visual Arts din New York, acelaşi care a pretins că un autoportret al lui Da Vinci stă şi la baza celebrei picturi Mona Lisa, scrie „Daily Mail“. Schwartz s-a folosit de scanări computerizate pentru a demonstra că Gioconda şi Giulgiul din Torino au aceleaşi dimensiuni ale feţei ca cele dintr-un portret al lui Leonardo da Vinci. Experţii consideră studiul „cea mai incitantă descoperire” din istoria giulgiului. „Este înspăimântător, te lasă cu gura căscată şi este, cred, cel mai incitant lucru întâmplat vreodată”, a spus cercetătorul Lynn Picknett, care a studiat giulgiul. Sculptură de Da vinci Documentarul difuzat în această seară în Marea Britanie susţine că Da Vinci a realizat o sculptură care-i înfăţişa propriul cap şi şi-a „imprimat“ trăsăturile pe pânză folosind o tehnică fotografică primitivă numită „camera obscură“.

Acesta ar fi aşezat materialul peste o ramă într-o cameră întunecată şi l-ar fi acoperit cu o substanţă care l-a făcut sensibil la lumină, asemenea unui film fotografic. Când razele soarelui au trecut printr-o lentilă de cristal montată pe unul din pereţii camerei, modelul tridimensional al capului lui Da Vinci s-ar fi imprimat pe material. Imaginea poate fi văzută în detaliu numai ca un negativ fotografic. Lillian Schwartz s-a făcut remarcată în anii ’80, după ce a făcut o serie de măsurători, a scanat un portret al lui Da Vinci şi pictura Mona Lisa şi a descoperit că proporţiile feţelor din cele două imagini coincid. Rugată, la începutul acestui an, să compare trăsăturile lui Da Vinci cu cele de pe giulgiu, Schwartz a fost uimită să descopere că şi de data asta proporţiile erau identice.

Giulgiul din Torino a fost falsificat de Leonardo da Vinci cu ajutorul unei camere obscure şi a unei sculpturi a propriului sau chip, potrivit unui documentar realizat de un post de televiziune britanic. Documentarul realizat de Channel Five arată că artistul renascentist a falsificat relicvă cunoscută sub numele de Giulgiul din Torino, folosind un procedeu fotografic primitiv.

Un studiu al trăsăturilor faciale sugerează că imaginea imprimată pe relicvă este de fapt cea a fetei lui da Vinci, potrivit artistei Lillian Schwartz, consultant al Şcolii de Arte Vizuale din New York, care a introdus imaginea scanată a giulgiului într-un computer, demonstrând că imaginea obţinută are exact aceleaşi dimensiuni că şi chipul lui Leonardo da Vinci.

Da Vinci era singurul care dispunea de tehnologia necesară pentru a realiza o asemenea imagine pe pânza de in.

Cu prilejul expunerii Giulgiului, în octombrie 2000, Monseniorul Giuseppe Chiberti a dezvăluit că e autorizat să recolteze alte fragmente de ţesătură din Giulgiu, în vederea efectuării unor noi teste cu Carbon 14. Există însă importante şi influenţe curente de opinie care nu doresc că Giulgiul din Torino să fie declarat autentic.

The Guardian comenta că o atare situaţie ar declanşa un scandal de proporţii, de vreme ce, în 1988, trei laboratoare au declarat Giulgiul că fiind un fals, ceea ce ar însemna că ele au minţit în mod deliberat. În opinia unora, responsabile de această situaţie ar fi nişte donaţii discrete, de câte un milion de lire sterline pentru fiecare laborator, din partea unor “vechi duşmani ai creştinătăţii, care au ştiut să influenţeze rezultatele analizelor”. În sfera teoriilor “conspiraţioniste” e inclus şi incendiul inexplicabil ce-a cuprins capela în care se află depus Giulgiul în 1997. Mai trebuie spus că Raymond Rogers, un reputat chimist al Laboratorului Naţional de la Los Alamos (New Mexico), care a studiat 32 de mostre recoltate din toate părţile Giulgiului, susţine că rezultatul testelor cu Carbon 14 efectuate pe eşantionul prelevat de pe Giulgiu în 1988 e irelevant. El a afirmat că bucata respectivă de pânză “are proprietăţi total diferite faţă de restul Giulgiului”, probabil în urmă restaurărilor pioase efectuate începând din epoca medievală.

Contestarea testelor cu Carbon 14

Giulgiul este un material textil conservat în prezent la Torino. Începând din 1578, această pânză e venerată de credincioşi că fiind Giulgiul în care a fost pus în mormânt Iisus. Ea are 436 cm lungime şi 110 cm lăţime. Diferitele urme de pe pânză conturează două imagini – din faţă şi din spate – ale unui bărbat cu înălţimea de 1,85 m. Problema autenticităţii Giulgiului e acerb dezbătută şi astăzi. Toate analizele efectuate până acum, mai puţin testul cu Carbon 14, acreditează ideea că, într-adevăr, această pânză este autentică. Ea a fost ultima oară expusă spre venerare în perioada 13-22 octombrie 2000, iar următoarea expunere va avea loc în 2025. În chiar perioada ultimei expuneri, s-au înteţit şi dezbaterile pe marginea autenticităţii Giulgiului.

Elveţianul Mechthild F. Lemberg, o autoritate în materie de istorie a textilelor şi unul dintre savanţii ce-au contribuit la restaurarea Giulgiului înainte de expunerea din anul 2000, declara la vremea respectivă că a găsit dovezi noi, în baza cărora relicvă, considerată timp de un deceniu drept un produs medieval (aprox. 1260-1390), ar putea avea o vechime de două milenii. El a constatat că există similarităţi izbitoare între pânză Giulgiului şi alte fragmente de îmbrăcăminte, descoperite în ruinele cetăţii Masada, din apropierea Marii Moarte, cu o vechime de 2000 de ani. Singurul detaliu divergent e vârstă stabilită prin datarea cu Carbon 14. De aceea, savantul elveţian a emis ipoteza că e foarte probabil că datarea să fi fost eronată. (Precizăm că în 1988 Vaticanul a aprobat că mostre din Giulgiu să fie datate cu Carbon 14, în trei laboratoare independente, din Anglia, Elveţia şi SUA).

Praful, polenul şi grupa sanguină

Raportul pe care cercetătorul elveţian l-a prezentat în cadrul unei conferinţe organizate de Biserica Catolică a sporit presiunile asupra Vaticanului, pentru a autoriza un nou set de teste cu Carbon 14, cele din 1988 fiind suspecte de “alterare”, din cauza prafului (care conţinea acid carbonic) depus între Giulgiu şi pânză de Olanda pe care fusese cusut în 1534, spre a nu se deteriora. Alţi adepţi ai autenticităţii Giulgiului sunt de părere că mostrele analizate în 1988 au fost prelevate din zonele expuse acţiunii incendiilor prin care a trecut, ceea ce i-a alterat conţinutul de carbon. Argumentele lui Lemberg nu sunt singurele invocate pentru repetarea datării cu Carbon 14. Sunday Times informa nu demult că o cerere similară a fost făcută şi de câţiva cercetători israelieni.

Aceştia au analizat particulele de polen descoperite pe suprafaţă ţesăturii, constatând că cea mai parte a lor aparţine unei specii de plante care creşte numai în Orientul Mijlociu şi care ar fi putut fi utilizate la… confecţionarea unei coroane de spini! Ian Wilson şi Barrie Schwortz, primul un vechi cercetător al relicvei, iar al doilea un reputat fotograf profesionist, cer, la rândul lor, refacerea testelor cu Carbon 14. Motivul? Grupa sanguină a petelor de sânge prezent pe Giulgiu – AB – e foarte rară printre europeni, dar foarte comună printre evreii din Orientul Mijlociu. Or, e puţin probabil că presupusul “autor medieval al falsului” să fi avut cunoştinţe despre grupele sanguine cu câteva secole înainte de descoperirea lor…

Sursa: istoriesicultura.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”] 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here