Învaţă limbajul trupului şi nimeni nu te va mai păcăli
Gesturile și mimica – Limbajul trupului – Cum putem să înțelegem interlocutorul din gesturile sale? – Ochii arată gradul de interes – Ce ne spun gesturile mâinilor? – Ce indică poziția capului? – Ce înseamnă pumnii strânși? – Ce gesturi trădează nervozitate? – E semn bun dacă te imită?
„Din păcate trăim într-o societate în care valori morale precum sinceritatea și onestitatea sunt o adevărată virtute.
Oamenii au atâtea motive pentru care ascund adevărul încât de multe ori nici nu trebuie să-i blamezi. Unii mint pentru ca le-o cere jobul, alții din teama de a nu pierde ceva. Unii pentru că sunt nehotărâți, alții pentru că nu vor să rănească. Dar, întâlnim și cazuri în care oamenii mint pentru că le face pur și simplu plăcere. Cu siguranță ne este cu mult mai greu să înțelegem acțiunile celor de lângă noi și motivul pentru care nu sunt sinceri. Însă putem să învățăm să vedem adevărul dincolo de cuvinte.
Gesturile și atitudinea trădează ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor unei persoane.
De aceea, dacă știi să interpretezi limbajul corpului, îți poți da seama atunci când interlocutorul te minte. Poți afla inclusiv ce intenții are și care îi este starea de spirit.
Până la 93% din mesajul pe care îl comunici este transmis prin elemente nonverbale.
Iar aici sunt incluse și tonul vocii, mișcarea ochilor, postura, gesturile, expresia feței și altele.
Aceste indicii sunt și mai evidente în situațiile emoționale, ele depășind barierele comunicării verbale și netezindu-ți practic calea către gândurile celui din fața ta. Ai grijă ca atunci când încerci să descifrezi limbajul trupului! Să nu arăți interlocutorului că faci acest lucru, deoarece își poate controla gesturile!
Ochii arată gradul de interes
Ochii îți pot transmite o mulțime de informații despre persoana din fața ta. Astfel, dacă aceasta are pupilele dilatate înseamnă că este interesată de subiect sau de tine.
Un alt semn este direcția privirii.
Atunci când interlocutorul privește mult într-o parte, minte, este nervos sau distras. Iar dacă privește în jos, probabil că este timid. Pe de altă parte, contactul vizual mai lung de cinci minute este un indiciu al atracției fizice, însă o privire fixă, însoțită de imobilitatea feței denotă un dezacord referitor la ceea ce i se transmite. Privirea de jur împrejur denotă o starea de plictiseală fie de situație, fie de conversație. Dacă în timp ce vorbești, interlocutorul își ține picioarele sub scaun, îți spune că este plin de ardoare și abia așteaptă să treacă la lucru.
Mâinile: deschidere sau reținere
Atunci când persoana cu care stai de vorbă își ține brațele deschise înseamnă că se simte confortabil, că este relaxată. De asemenea, dacă aceasta își odihnește mâna în spatele gâtului sau al capului, este deschisă către ceea ce se discută. Mâna poziționată pe șolduri denotă așteptare sau nerăbdare, însă brațele în șolduri sunt și un semn de agresivitate, de atac.
Gestica mâinilor este o bună modalitate de a arăta disponibilitate, în special atunci când sunt combinate cu palmele deschise. Palmele deschise arată o persoană deschisă, sigură pe forțele proprii. Atunci când palmele ating pieptul persoana respectivă transmite semnale de onestitate. Când interlocutorul își apropie și își depărtează mâinile de trup mesajul transmis este unul pozitiv.
Dacă interlocutorul își ține mâinile încrucișate, sugerează o atitudine închisă, neîncrezătoare sau defensivă. Pe de altă parte, dacă își ascunde mâinile în buzunare sau altundeva poate fi un semn că nu spune tot adevărul sau că minte. Același lucru se poate deduce și dacă persoana respectivă își duce mâna în dreptul feței sau ochilor.
În cazul în care o persoană se lovește ușor peste bărbie, în timp ce tu îi faci o propunere, mesajul este clar: îți evaluează spusele.
Poziția capului indică simpatie sau timiditate
Capul ușor dat pe spate poate fi un semn de simpatie. Dacă interlocutorul zâmbește în timp ce-și dă capul pe spate, această atitudine poate fi interpretată ca un flirt. Pe de altă parte, dacă își ține capul plecat poate ascunde ceva, iar dacă face acest lucru atunci când i se face un compliment ar putea fi vorba de timiditate. Dacă gestul vine după o explicație înseamnă că acesta nu este sigur că ceea ce a spus este corect.
Te imită? Un semn că te place!
Dacă atunci când vorbești cu cineva, acesta îți imită poziția corpului înseamnă că se simte confortabil. Probabil că persoana respectivă este interesată de tine și de ceea ce spui și încearcă să stabilească o relație între voi doi.
De obicei aceasta apare atunci când două persoane se înțeleg foarte bine și fiecare copiază limbajul trupului celuilalt, într-un mod subtil. Iată ce gesturi pot fi împrumutate: respirația, mișcările ochilor, mișcările trunchiului, poziția picioarelor, tiparele de vorbire, mișcările brațelor, energia emotivă, încântarea, relaxarea.
În cazul în care practici oglindirea cu o persoană, cheia este să faci totul într-un mod subtil. Există un anume ritm al procesului pe care o să-l deprinzi odată cu experiența.
Care sunt gesturile care trădează nervozitate
Atunci când o persoană își dă părul pe spate cu mâna înseamnă fie că te place, fie că se gândește la ceva ce vine în conflict cu ceea ce spui tu. Dacă își ridică sprâncenele atunci când face acest gest, poți fi destul de sigur că nu este de acord cu tine. Dacă interlocutorul poartă ochelari și îi tot împinge în sus și în jos, este un semn de dezacord. În cazul în care te privește peste ochelari sau îi scoate indică faptul că nu poți ascunde nimic de privirea lui și că este gata de înfruntare. Iar dacă se încruntă și își îngustează ochii ilustrează încercarea de a înțelege ce i se spune, fiind însă sceptic în legătură cu ce i se transmite.
Pumnii strânși
Este bine să eviți persoana care își strânge pumnii în timpul discuției – înseamnă că s-a supărat și este pe cale să explodeze. Este o persoană încordată, rece.
Dacă în timp ce vorbești interlocutorul începe să mâzgălească îți transmite că s-a plictisit și nu este interesat de ce-i spui.
Mișcarea picioarelor denotă teamă
Persoanele cu încredere în ele însele stau cu picioarele drepte și depărtate. Într-un context tensionat, poziția poate semnifica și agresivitate. Dacă interlocutorul bate din picior sau își mută greutatea de pe un picior pe altul înseamnă că este nerăbdător, speriat sau intimidat. Iar atunci când stă jos și își ține picioarele încrucișate este un semn că este relaxat.
Există, de asemenea și mesaje înșelătoare
Un oftat pufăit ne poate induce în eroare. Nu întotdeauna el poate traduce o stare de apăsare sau stres. Bărbații au astfel de gesturi atunci când se simt atrași de o femeie.
În cazul în care, ocazional, interlocutorul încuviințează din cap îi transmite vorbitorului un mesaj pozitiv. Indică faptul că îl ascultă și este interesat de ceea ce spune. Prea multe încuviințări pot însemna contrariul. În acest caz, vorbitorul trebuie să fie atent întrucât ascultătorul și-a pierdut interesul și s-a plictisit.
Dacă o persoană lovește aerul cu mâna ca și cum l-ar tăia, reprezintă un mod agresiv de a transmite că nu este de acord cu interlocutorul.
Respectarea spațiului personal al unei persoane este crucial când este vorba despre câștigarea încrederii. Rămâi la cel puțin un braț distanță de cel/cea cu care vorbești.”
Te invit să citești și Percepția senzorială definește caracterul indivizilor.
Jurnal Spiritual
V-ar putea interesa şi aceste articole