Tânăr cercetător în Elveţia, despre România: Prea mult spectacol, puţine realizări

0
164

George PopescuRomânia se schimbă cu ei: tineri entuziaşti, talentaţi, inovatori. Iată poveştile românilor care construiesc în prezent un viitor spre care putem privi cu optimism.

George Popescu este un tânăr din Roşiorii de Vede, care a studiat şi lucrat în Franţa, Danemarca şi Elveţia la universităţi şi companii de top: Ecole Polytechnique la Paris în Franţa, Siemens Wind Power în Danemarca şi Ecole Polytechnique Federale de Lausanne (EPFL) în Elveţia, unde se află şi în prezent, concentrându-se pe activitatea de cercetare.

– Cum a fost drumul tău academic de până acum? Cum te-ai decis să rămâi la Ecole Polytechnique Federale de Lausanne?

În perioada liceului am participat la nenumărate olimpiade de matematică, fizică, geografie şi informatică. Dintotdeauna mi-au plăcut competiţiile şi mi-am dorit să experimentez diverse culturi ale lumii, în special cele europene. Deşi înainte de 2007 nu părăsisem ţara decât cu o singură ocazie, am fost onorat să accept bursa guvernului francez pentru un program de Master în Franţa.

Mediul internaţional, presiunea socială (pozitiv percepută) şi mai ales nivelul ridicat de studii m-au motivat şi mai mult. Deşi încă din liceu am avut plăcerea de a-mi însuşi cunoştinţe din diverse domenii în special tehnice, odată cu plecarea din ţară am realizat explozia de informaţie din jurul meu.

Pe scurt, în România am învăţat să fac faţa necunoscutului, în Franţa am primit prea multe explicaţii şi nu am avut timp să mă îndoiesc de “adevărurile absolute” ale ştiinţei, pe când în Elveţia mi-a fost oferită libertatea de a mă dedica unui domeniu nou, ne-explorat, ghidat de cunoştinţele şi aspiraţiile mele. Aşadar, privind retrospectiv, decizia a venit natural în momentul în care am realizat că, urmând un program doctoral la EPFL, pot aduce o contribuţie notabilă ştiinţei, expus fiind celor mai recente contribuţii din mediul academic.

– Cum ai fost primit ca student străin? Ai întâmpinat dificultăţi pentru că eşti din România?

Pretutindeni am fost întâmpinat bine şi foarte bine. După primul minut de discuţii cu orice coleg, profesor sau simplu cetăţean al oricărui stat în care am studiat am avut plăcerea să trecem peste orice bariere sau discriminări culturale. Nivelul de educaţie este elementul cheie. Am avut plăcerea de a fi invitat în sânul unor familii de localnici şi să-i conving să viziteze România.

Atât timiditatea sau teamă de localnici consider că sunt doar limitări proprii nenecesare şi neconstructive în dezvoltarea personală şi profesională. Aceste percepţii sunt de cele mai multe ori nefondate. Desigur, orice străin se simte onorat ca un student meritoriu, viitor membru de vază al societăţii în care tocmai este integrat, să îşi canalizeze muncă într-o altă ţară, care poate oferi condiţii academice superioare. Acest student va aduce contribuţii importante pe termen lung societăţii care l-a primit cu braţele deschise.

– Cum vede un român cu experienţa internaţională de studii sistemul de învăţământ din ţara noastră?

Sistemul de învăţământ românesc este unul extrem de bun. Privesc astfel prin prisma experienţei personale. Am avut şansa de a lucra alături de colegi şi profesori foarte buni, care mi-au oferit cunoştinţe extraordinare, prin bunătate şi blândeţe. Nicăieri nu cred că aş fi avut o experienţă scoalara şi universitara mai bună decât în România.

În străinătate distanţa dintre studenţi şi profesori este mai mare. Respectul este şi el pe măsură. În mare parte acest fapt se explică pe diferenţa de valoare percepută la nivel formal. Tocmai acest lucru l-am apreciat în România. Cei mai valoroşi profesori de la noi au avut multă bunăvoinţă. Dânşii au inspirat încredere multor generaţii prin dedicarea exemplară. Printre lucrurile cele mai importante pe care le-am învăţat în România se numără: bazele matematicii şi fizicii, dezvoltarea capacităţii de muncă, pasiunea pentru cunoaştere, plăcerea de a cerceta, adaptarea la noi mijloace IT, sportul, bucuria de a împărţi cunoaşterea cu ceilalţi.

– Ai publicat numeroase rezultate la conferinţe şi în jurnale internaţionale – vorbeşte-ne despre activitatea de cercetare…

În perioada licenţei şi a masterului, pe lângă lucrările de teză, am publicat şi câteva articole premiate la sesiunile de comunicări ştiinţifice studenţeşti. După aceea, în ultimii 3-4 ani, pe durata doctoratului, am publicat lucrări de specialitate: rapoarte de semestru, lucrări la workshop-uri şi conferinţe locale şi internaţionale precum şi publicaţii la jurnale internaţionale în domeniul sistemelor de recomandare şi al modelizării de sistem.

Activitatea în sine presupune obţinerea unor rezultate, verificarea acestora, evaluarea lor de către colegi şi profesori, iar apoi validarea prin publicare la conferinţe din întreaga lume. De multe ori, în special în cazul jurnalelor, perioada necesară implementării unei idei şi validarea sa prin evaluări ale comunităţii academice poate dura până la 2 ani.

Munca în echipă este un factor cheie al dezvoltării cunoaşterii. Alături de colegi motivaţi şi captivaţi de acelaşi domeniu, lucrez acum la punerea bazelor unor principii sistemice pentru înţelegerea arhitecturilor de sisteme, modul în care designul acestora este realizat, precum şi deciziile umane care stau în spatele realizării unor astfel de modele.

– Care ar fi diferenţele dintre cercetarea din mediul universitar românesc şi cel din străinătate? Se face cercetare la un nivel mai înalt în afară?

Şi în mediul universitar românesc există lucrări de cercetare foarte bune, însă acestea sunt mai puţin cunoscute. Majoritatea studiilor sunt de suprafaţă, fără a avea o profunzime suficientă. În străinătate e nevoie de foarte mult timp şi de foarte multă muncă pentru rezultatele obţinute. Competiţia este şi ea una foarte puternică.

În România se publică relativ mult şi de o calitate mai scăzută. În ţările vest-europene accentul este pus pe o prezentare succintă şi la obiect. În fapt, două lucruri esenţiale sunt aplicate de cercetătorii de aici: distincţia între “state-of-the-art” şi rezultatele proprii pentru înaintea nivelului cunoaşterii dobândit până în prezent şi capacitatea de sinteză şi precizie în redactarea acestor rezultate.

– Dacă ai preda într-o universitate din România, cum aţi face-o?

Mi-aş dori să predau în orice universitatea din lume, la orice nivel, nu neapărat cel mai avansat. Aş adopta un stil informal, bazat pe egalitatea opiniilor şi justificarea argumentelor. Predarea în sine ar fi bazată pe metode şi artefacte vizuale, alături de explicaţii orale şi studii de caz recente, de actualitate.

Nu aş folosi niciodată o colecţie extinsă şi învechită de slide-uri de la an la an. Întrebările pentru examenul final vor fi şi ele bazate pe creativitate şi ingeniozitate, astfel încât studenţii sa poate dovedi o anumită capacitate de a îmbunătăţi lucrurile ştiute, aducând argumente pro şi contra.

-Ce îţi lipseşte cel mai mult din România? Care este relaţia ta cu România acum, cât păstrezi din tradiţiile româneşti?

Absolut nimic. Sunt conectat permanent cu cei de acasă. Mâncare “ca la mama acasă” există în frigider iar restaurante tradiţionale similare cu cele româneşti sunt pretutindeni. Nu mă consider un cetăţean al unui stat, ci mai degrabă un cetăţean al acestei lumi globalizate. Apreciez şi respect tradiţiile şi cultura fiecărei ţări, în special cele româneşti. Dacă aş putea, i-aş aduce pe cei mai apropiaţi – familie şi prieteni – alături de mine aici.

-De ce crezi că din ce în ce mai mulţi tineri valoroşi aleg să plece din ţară? Nu ştie România să îşi respecte valorile?

Foarte mulţi tineri intelectuali cu care am ocazia să discut în afara ţării au ales studiul în străinătate fiind dezamăgiţi de condiţiile de acasă. Aceste condiţii se manifestă pe plan cultural, economic, social şi politic. Fiecare dintre aceştia îşi doreşte să-şi clădească propriul drum în viaţă, unul plin de experienţe multiculturale şi academice.

Personal, cred într-o societate bazată pe meritocraţie – una în care meritul este datorat abilităţilor, aptitudinilor şi talentului fiecăruia – şi nu datorat situaţiei economice, nepotismului, privilegiilor de clasă, popularităţii sau orientării politice. Ţările dezvoltate, consider, au această latură meritocratică mult mai proeminentă decât România.

-Cum se vede situaţia actuală a României în Elveţia?

Cum nu urmăresc ştirile iar la televizor am renunţat de foarte mult timp din cauza propagandei, nu pot oferi un răspuns foarte precis. Consider, că dintotdeauna, ca în România există şi vor exista oameni foarte valoroşi care pot schimba societatea în bine. Astfel de oameni sunt membri activi în organizaţiile de studenţi, voluntari, oameni care oferă ajutor pentru binele tuturor.

România, în sens global, pare a fi acolo unde am ştiut-o în urmă cu 5 ani: puţină înţelegere, multe conflicte, prea mult spectacol, puţine realizări, nepăsare şi multă suferinţă. Sunt prea mulţi oameni care văd probleme şi prea puţini care le rezolvă. Ar trebui că proporţia să fie schimbată. Problemele sunt utile atunci când există înţelegere comună pentru a le rezolva.

-Care sunt planurile tale de viitor? Implică acestea întoarcerea în ţară?

Pe termen lung îmi doresc să mă stabilesc în Elveţia. Aici am găsit un mediu prielnic dezvoltării personale şi profesionale pe care fiecare cetăţean îl respectă şi îl protejează.

Sursa: ziare.com

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here