George Mihăiţă: Cred că am fost lăsat pe lume ca să aduc binele celor din jur

0
649
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
_Comedie fantasticaLoreta Popa
George Mihăiţă s-a născut cu iubirea de teatru, pentru că nu poţi numi altfel înclinația sa spre această profesie atât de aparte. Încă din clasele primare, nu stătea locului. Avea un alt fel de a se mișca, de a vorbi, de a privi. Au sesizat-o profesorii și ei au fost primii care l-au îndrumat să dea la Teatru.
A făcut școala primară la Moreni, apoi a continuat cu Liceul de Muzică de la Ploiești. Cânta la acordeon, iar părinții lui au simțit că dintr-un sâmbure de lumină încolţeşte un artist, aşa că l-au sprijinit. Multă vreme n-a îndrăznit să viseze la teatru. Era un țel nebunesc, de neatins. Fără cunoștințe, relații… nu i-a fost prea uşor. A picat de două ori. A intrat abia a treia oară. Printre ultimii. El și Mircea Diaconu. Nici nu le venea să creadă. Dar a avut noroc. A fost serios. A fost țărănușul serios, speriat de București, dar pe care a trebuit să-l înfrunte.
Cu Michael Jackson
De fiecare dată când ne întâlnim am sentimentul că respir într-un lan de floarea-soarelui, care zâmbeşte fericită astrului zilei adorat.

Pe chipul lui strălucește unul dintre cele mai inocente, calde, incredibile zâmbete pe care mi-a fost dat să le văd. De când îl cunosc pe George Mihăiţă, de prin 1992 când, ca iubitor al fenomenului adolescentin, lansa revista „Salut” şi tinerii aveau o zi a lor datorită lui, am avut sentimentul că păşesc lângă focul viu de la stână în faţa căruia nimeni nu are voie să se certe, să înjure, să mintă si orice făgăduială e respectată cu sfinţenie.

32

Privindu-i neastâmpărul din ochi îmi spun că băiatul care a plecat acum multă vreme din căsuţa de la marginea pădurii din Moreni nu s-a schimbat deloc. Cred că şi acum aude liniștea copilăriei, simte miresmele pădurii de lângă casă și se ascunde de tatăl său după ce face vreo năzbâtie.

A avut șansa „Reconstituirii“. A mai avut şi altă şansă, să facă peste 60 de filme. Și a mai fost apoi faptul că Liviu Ciulei l-a luat să joace la Bulandra, apoi că a plecat de acolo și a ajuns la Teatrul de Comedie, unde s-a simțit în apele lui și unde a dat de o familie extraordinară.

Modestia şi bunul simţ îi sunt caracteristice lui George Mihăiţă.

Are trei băieți de care e mândru, Tudor, Andrei și Vlad. Rolul de suflet a fost, este și va rămâne Vuică din „Reconstituirea“, dar crede cu tărie că acela din filmul „Undeva la Palilula“, de Silviu Purcărete, este chiar mai bun.

Cu fiul sau, TudorIubeşte trăitorii de pe aceste meleaguri cu aceeaşi simplitate ca odinioară, pentru că ei merg la biserică împinşi de credinţa adevărată, îi iubeşte pentru că încă vor să-şi sfinţească bucatele. „Dacă te-ai pus în slujba oamenilor nu ai altă șansă decât să-i iubești. Pe ei și mai ales profesia pe care o ai”, spune George Mihăiţă. În biroul său de la Teatrul de Comedie, unde este director de ceva vreme, stăm de vorbă despre credinţă, iubire, rugăciune, dar şi despre har. Fiind ziua cea mai lungă din an avem tot timpul din lume.

George Mihăiţă, am stabilit o întâlnire pe care ai amânat-o pentru că mergeai la o lansare de carte de la care nu puteai lipsi, dar ai avut astfel vreme să răsfoieşti revista noastră şi să te gândeşti la întrebarea mea legată de credinţă. Deci, ce înseamnă credinţa pentru tine?

Am stat şi am răsfoit revistele de la tine şi cu mare bucurie în suflet vreau să-ţi spun că o asemenea revistă este ca o binecuvântare.Te retrage într-o altă lume. M-am uitat cuvios printre rânduri şi mi-am amintit că multe din lucrurile pe care le-am făcut eu au plecat de undeva de la Dumnezeu. Harul pe care mi l-a dat mie a fost această credinţă. Credinţa că trebuie să fac bine, credinţa că trebuie să ajut, că trebuie ca acela de lângă mine să se simtă bine.

Casa Zoikai - George Mihaita

Prieteniile pe care le-am avut au fost prietenii binecuvântate. Am văzut, constat acum că de-a lungul vieţii mele nu am cunoscut nefericirea, nici chiar atunci când ea a existat. Am trecut peste ea aproape cu o credinţă ieşită din comun, cu lacrimi, tot de la Dumnezeu venite. Cred că mi s-a dat forţa de a oferi celor din jurul meu prietenie, de a oferi căldură sufletească şi mă bucur că între toţi cei pe care i-am avut şi îi am în jurul meu nu există între răutăţi, există binele. Binele, binele, binele…

stela-popescu-gheorghe-dinica-sanda-toma-dumitru-rucareanu-george-mihaita-

Prietenie… Ce cuvânt frumos! Pentru că ai adus vorba despre prietenie, numeşte câţiva dintre cei apropiaţi ţie, prieteni de-o viaţă!

Aproape de-o viaţă îl numesc pe Horaţiu Mălăele, aproape de-o viaţă îl numesc pe Mircea Diaconu, care e legat mai mult decât mulţi dintre noi de credinţă. Am fost colegi de clasă, am fost la el acasă, l-am cunoscut pe tatăl lui, învăţător. Îmi povestea de bunicul lui, străbunicul lui, toţi preoţi, şi cred că cel mai legat şi conştient de glia strămoşească este Mircea Diaconu.

Scrierile lui, nuvelele lui sunt de-o anumită credinţă, te duc spre o anumită zonă curată sufleteşte. Citind în Jurnal Spiritual despre el, te rog să nu scoţi ce spun acum, mi-am dat seama că interviurile tale sunt admirabile, şi mai ales felul cum ai ştiut să le pui în pagină şi 100 % îţi acord acest interviu.

Supravietuitorul008

Mă gândeam la pădure, la fel ca Mircea, mi-am dat seama că şi eu am copilărit în pădure.

De la mine era o stradă care urca spre pădure. Copilăria mi-am petrecut-o pe dealurile din jurul străzii mele. În toate jocurile pe care le aveam, de-a hoţii şi vardiştii, fie că jucam fotbal în câte o poieniţă, fie că mergeam să culegem ciuperci, natura avea locul ei. Natura eram noi şi Dumnezeu.

Nu conştientizam atunci, dar mi-aduc aminte versurile poetului nostrum drag Mihai Eminescu: „Fiind băiet păduri cutreieram şi mă culcam ades lângă izvor”. Perioada copilăriei a fost perioada cea mai frumoasă, eram liber şi „peste toate stăpân”. De acolo respiraţia pădurii, curăţenia pădurii, mi-au intrat în suflet şi nu mă părăsesc încă.

Mama

Mă mai gândeam, ştiind că vii tu, ce mă leagă de biserică.

Mă leagă câteva lucruri. Acum câtva timp s-au dat Premiile UNITER la Iaşi şi mi-am petrecut ziua la Biserica Golia. Preotul de acolo a stat cu mine pentru că-i făcea plăcere că mie-mi făcea plăcere să stau de vorbă cu el. Am mers de la biserică la cămăruţa lui Creangă, acolo unde el a stat mulţi ani ca diacon.

Cu Radu Beligan

Am stat în acel loc unde Creangă urma să se căsătorească şi nu ştiu ce năzbâtii a făcut, pe lângă cele cu praştia, chiar de acolo din curtea bisericii îmi spunea preotul că dădea după păsări, cert este că socrul lui i-a retras din bunurile care trebuia să le primească la nuntă, iar el a făcut o cerere la mitropolie. Nu i-au aprobat-o, ba chiar l-au închis în beciurile mănăstirii şi spuneau că va fi eliberat când socrul îl va ierta.

Vreau să spun că am stat în cămăruţa lui Creangă şi mă întorceam în timp şi mi-am dat seama că întrucâtva nici eu nu eram cuminte când eram copil. Eram pedepsit de profesori aşa cum Creangă era pedepsit de biserică.

Supravietuitorul106

Un gest care te-a impresionat până la a nu mai respira de emoţie poţi să-mi dai ca exemplu?

Da. Am păşit în multe biserici, majoritatea întâlnirilor cu românii au fost în biserici, în Germania, Franţa sau chiar la Los Angeles, unde am avut un recital pentru românii de acolo. Dar legătura cu Dumnezeu am simţit-o cel mai mult când un om obişnuit într-o benzinărie din România, şi apoi gestul s-a repetat la Edinburgh, a venit şi mi-a pupat mâna cu admiraţie.

Lui Amza Pellea, acum vreo 45 de ani, eram cu el, i-a pupat un om mâna şi mi-am spus că este Dumnezeu pentru omul acela. Nici prin cap nu-mi dădea că voi ajunge cum a fost Amza Pellea, un om iubit de oameni. Într-adevăr un om iubit. Când mi-a pupat mâna, un om simplu, în semn de respect m-am uitat în Sus.

mihaita si nicolaescu

Acest gest s-a repetat la Edinburgh, la cel mai mare festival de teatru, am martori colegi. După ce a văzut spectacolul, un străin a venit şi mi-a pupat mâna şi mi-a explicat pentru ce. Nu mai spun că şi acele spectacole le-am ţinut într-o biserică. Cam multe legături cu Domnul.

Ca să vezi cum le aranjează Dumnzeu, noi am amânat întâlnirea pentru că trebuia să merg la o lansare de carte a Vandei Vlasov, „Idei în cuvinte“.

Am mers acolo, am citit câteva versuri în faţa oamenilor, eu dorind să le citesc, dar iată cum sună ele: „Aprinde lumina şi vei descoperi pe cine ai ales să te însoţească în drumul numit viaţă. Dacă e Dumnezeu, vei reuşi!” sau „Dumnezeu nu te pedepseşte. Dumnezeu te salvează din suferinţa pe care ţi-o provoacă neştiinţa”. „Nu mai alege timpul! El trece. Alege-l pe Dumnezeu! E veşnic”. „Dumnezeu e iubire. Acesta este motivul pentru care oamenii se iubesc. Sunt atât de fericiţi. S-au întâlnit cu Dumnezeu”. Iată împrejurul întâlnirii noastre câte se întâmplă.

Alaturi de oameni frumosi

Vorbeai despre românii din America, de la Los Angeles. Spune-mi, care este liantul care-i ţine strâns uniţi?

Liantul care-i ţine uniţi e numai Dumnezeu. Ca dovadă că ei se întâlnesc la biserică. Cu regularitate. La biserică îşi văd neamurile, rudele, familia. La biserică cer să fie iertaţi, la biserică se roagă să le fie bine, la biserică cu siguranţă mulţi dintre ei se roagă să se întoarcă acasă.

Am fost, am stat de vorbă cu ei, ei mă ştiau şi mi s-au destăinuit, plângeau pentru că ştiau că sunt omul care nu rămân acolo. În măsura în care rămâi acolo, ei nu mai sunt deschişi cu tine, nu-şi mai deschid sufletul. Dar dincolo de faptul că le era bine din câteva puncte de vedere, în următoarea etapă nu le era bine sufleteşte. Asta era durerea lor cea mai mare. Să se întoarcă în pământul de unde au plecat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am aflat ce înseamnă pentru românii din America pământul României. Dar pentru George Mihăiţă ce înseamnă?

Pământul României înseamnă naşterea mea. Pământul României înseamnă devenirea mea. Pământul României înseamnă întoarcerea mea spre el. Am fost întrebat dacă vreau să rămân în străinătate şi spuneam că mi-e teamă că acolo dacă merg pe o stradă cu maşina şi nu mai am benzină, dacă deschid o poartă ar fi ceva extraordinar dacă mi-ar da cineva măcar Bună ziua!

Pe când aici mi s-a întâmplat să înnoptez chiar la oameni care mi-au deschis nu numai poarta casei, ci şi pe cea a sufletelor lor. M-au primit cu braţele deschise şi nu ştiau ce să-mi mai facă. Mi s-a întâmplat să merg la preoţi în comune sau în sate. De cele mai multe ori când ajungeam într-un loc şi eram în nevoie băteam la uşa preotului, pentru că pe el îl cunoştea toată lumea. El mă cunoştea şi pe mine. Relaţia era foarte frumoasă cu preotul, deci cu divinitatea.

07_Valentin_Teodosiu,_George_Mihaita

Iubesc atât de mult pământul ţării şi automat oamenii care trăiesc aici, cei care există pe pământul ţării, pleacă din pământul ţării, încât nu l-aş da pe nici un pământ.

Pentru că el mi-a creat cele mai frumoase momente ale mele sunt obligat moral să-i răspund prin gesturile mele.

Mă gândeam că aş fi vrut, vezi relaţia cu comunitatea, relaţia cu cei din jurul instituţiei în care-ţi duci cea mai mare parte din viaţă, că aş încerca un spectacol vizavi la Biserica Sfântul Dumitru, pentru că eu văd o relaţie dumnezeiască între Teatrul de Comedie şi biserică.

De foarte multe ori m-am gândit, dar încă nu am găsit formula de deschidere a unui festival, de exemplu festivalul nostru de comedie, la un recital în biserică, cu spectatori care să vină în biserică sau în curtea ei. Este un preot tânăr, deschis la nou. Găsim un proiect împreună până la urmă.

Supravietuitorul105

Am deschis Festivalul Comediei Româneşti pe o scenuţă, lângă gardul bisericii şi în multe fotografii se vedea scenuţa noastră şi turla bisericii, parcă erai în curtea bisericii. Scena făcea parte din ea. Mă gândeam că ne-a ajutat Dumnezeu să realizăm acest festival pe fundalul bisericii.

Vorbeai despre pământul românesc şi mi-am amintit de rolul tău din „Pentru patrie”, Peneş Curcanul…

Da. A fost o experienţă extraordinară să poţi să joci eroi. Nu numai să-i joci, ci să fii credibil, iar publicul să iubească personajul. O mare şansă a fost pentru mine să joc Peneş Curcanul în filmul „Pentru patrie” şi mi-aduc aminte că aproape mă contopeam cu personajul, credeam în el, credeam în vorbele lui, în credinţa lui de a-i fi bine ţării.

galapoker24

De fapt, şi eu prin ceea ce fac, prin credinţa mea, prin apariţiile mele tot aşa vreau să-i fie ţării bine, că dacă mie mi-e bine poate şi ei îi este mult mai bine. De la noi pleacă binele. Binele nostru să se ducă spre binele celor din jur şi automat spre binele ţării.

Cred şi vreau binele ţării şi fac orice să-i fie bine, spre deosebire de alţii pe lângă care trec repede, nu mi-i apropii ca prieteni, care cred mai puţin în lucrul acesta, dar îi compătimesc pentru că nu le-a dat Dumnezeu şansa să fie cineva să poată să ofere. Poate că nu au primit atât de mult de la divinitate ca să poată să ofere la rândul lor.

Femeia care si-a pierdut jartierele -

Din păcate sunt mulţi din aceştia, dar eu am lumea mea cum spunea Horaţiu Mălăele.

Noi avem lumea noastră ajutată de Dumnezeu foarte mult şi avem şansa prin El să dăruim. Este o bucurie foarte mare. Cred că am fost lăsat pe lume ca să aduc binele celor din jur.

Am avut şi şansa să pot să câştig atât material, cât şi spiritual, să câştig încredere, să ofer speranţe celor din jur. Cel mai mult când oferi, oferi copiilor tăi. O stare bună, o stare spirituală, materială, mă gândesc să le fie bine. Mă gândesc la ei prin tot ceea ce fac eu vizavi de ei, prin dialogurile pe care le am, prin mângâierile pe care le am cu ei să le fie bine şi să aibă şi ei norocul pe care l-am avut eu în viaţă. Să poată la rândul lor să ofere ce le ofer eu.

Supravietuitorul007

L-ai sfătuit pe Tudor, fiul tău mai mare, în vreun fel sau eviţi să faci asta?

L-am sfătuit, dar nu l-am lăsat să se lovească. Dacă a făcut-o, asta a fost. În principiu, trebuie să fiu eu într-un anume fel ca el să aibă model în mine. Am mai spus, dar îmi face plăcere să repet, scrisoarea pe care am primit-o când Tudor a împlinit 27 de ani aş dori să o primească orice părinte de băiat de la băiatul lui.

El credea că eu am puteri supranaturale, că eu pot să-l aduc pe Michael Jordan, dacă el voia, el iubind baschetul. Nu credea că dacă mă ruga ceva imposibil eu nu l-aş fi făcut posibil. Cert este că finalul m-a înduişat până la lacrimi: „Nu eşti tatăl perfect, dar eşti cu siguranţă cel mai bun!”

George Mihaita, Gica Hagi, Andrei si Vlad Mihaita

Ai fost numit primar al Oraşului Comediei Româneşti pe timpul Festivalului…

Da, am spus să numim pentru o săptămână Oraşul Comediei Româneşti şi în faţa teatrului să nu fie Teatru, ci Primărie. Iar eu să fiu ales primarul oraşului. Văd că a prins în mass-media propunerea noastră. Sorin Oprescu a fost Toni Grecu, iată că a fost de bun augur, căci festivalul a mers foarte bine. Evident am fost suspendat pentru un an până la viitoarea ediţie a festivalului.

A fost o ediţie mai bună decât în alţi ani pentru că s-au jucat mai multe piese, lansări de carte ale unor importanţi actori dacă mă gândesc la Tamara Buciuceanu Botez, la Horaţiu Mălăele sau la Radu Beligan. Am avut şi avem atelier de dramaturgie unde sperăm că se va naşte o piesă bună, unde, de ce nu, în urma unei lecturi poate cineva o va pune în scenă.

Ultimul corupt

Am avut concurs de comedie românească, suntem la ediţia a VIII-a.

Primim 100 de piese pe an şi ne bucurăm că unele văd lumina scenei. Faptul că au fost sălile pline, faptul că s-a jucat şi Caragiale, Creangă, Băieşu, dar au venit şi din generaţia nouă nume precum Lia Bugnar sau Mihai Ignat înseamnă mult.

Sigur că am avut un juriu superprofesionist la alegerea pieselor şi pentru celelalte secţiuni, de la Marina Constantinescu la Sanda Manu, care a fost profesoara mea. Din mâna ei au ieşit peste 20 de generaţii. Aşa că îi mulţumesc Sandei Manu, îi datorez mult pentru ce am devenit, nu am să uit niciodată cât stătea de mult în plus cu noi ca să ne înveţe.
GeorgeMihaita11Şi eu, şi Mircea Diaconu am fost elevii ei, ultimii intraţi în facultate, dar plecaţi amândoi cu aripi mari şi am reuşit datorită ei să zburăm mult, mult timp. Eu am făcut „Reconstituirea”, el „Nunta de piatră”. Filme importante, în top 10 al filmelor româneşti. Suntem doi oameni realizaţi, care au trecut prin mâna Sandei Manu şi care ne-a dat din măestria sa.

A fost un interviu lung, aşa-i?

Zâmbesc pentru că îmi dau seama că dacă o luam din copilărie până astăzi ne trebuiau 50 de reviste. M-am apropiat de stăpânirea de Sus prin interviul tău. Aş vrea să-i felicit pe cei care realizează acest Jurnal Spiritual, pentru că este o revistă absolut aparte, de spirit şi de suflet.

2. George MihaitaDacă în urma citirii articolului unul, doi, cinci, zece cititori ar găsi telefonul Teatrului de Comedie, ar suna la secretariat şi ar spune: „Aş vrea să vorbesc cu domnul Mihăiţă. Am citit un articol şi vreau să-i împărtăşesc ceva!” Iar apoi, vorbind cu mine să spună: „Domnule Mihăiţă, aţi promis ceva!” Le voi spune atunci „Da, am promis că vă invit la Teatrul de Comedie să mă vedeţi în spectacolele mele!“ Deci, vă aştept!

 

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here