Gelozia, invidia şi rivalitatea sunt considerate emoţii negative, pentru că ele mobilizează trăiri de disconfort psihologic care pot crea relaţii tensionate şi conflicte interpersonale în familie.
Ele apar şi între fraţi, între surori sau între fraţi şi surori. Părinţii, în general, nu dau foarte multă atenţie acestor emoţii, considerând că ele trec odată cu vârsta şi că pe parcursul maturizării copiilor, ele îşi diminuează intensitatea.
Copiilor li se spune că ei trebuie să-şi iubească fraţii şi surorile. Li se spune ca aceasta iubire este ceva firesc, normal, obişnuit, de dorit. Şi totuşi, gelozia sau rivalitatea poate rămâne constantă în relaţiile între fraţi, mai ales când ei consideră că un frate sau o soră a primit din partea părinţilor sau din partea unuia dintre părinţi o mai mare atenţie şi o mai mare grijă. Ei au simţit această atitudine a părinţilor.
Alocaţia psihologică
În psihologie se consideră că aceste emoţii apar atunci când părinţii nu respectă sau nu dau atenţie suficientă alocaţiei psihologice. Alocaţia psihologică se exprimă prin gesturi de iubire, tandreţe. Avem un comportament verbal şi nonverbal care comunică sentimente de ataşament şi de grijă faţă de cineva apropiat.
În cazul de faţă, ne referim la copii, indiferent de vârsta lor. În viaţa cotidiană, se admite faptul că părinţii îşi răsfaţă mai mult copiii mici. Mezinul sau mezina familiei se bucură de un tratament special. Lor li se dă porţia cea mai bună de mâncare, pentru ei se fac deserturi. Lor li se iartă greşelile pentru simplul fapt că ei sunt mici şi nu ştiu ce fac. Când diferenţa de vârstă între fraţi sau între surori este mare, părinţii apelează la înţelegerea copilului mai mare; lui i se cere să se alinieze la toleranță faţă de mezin sau mezină. Uneori, părinţii chiar transferă fraţilor mai mari unele responsabilităţi ale lor. Adesea, fraţii şi surorile mai mari înţeleg că prioritatea o are cel mic, mai ales când părinţii le amintesc că şi ei au fost cândva mici şi au beneficiat de un tratament special.
Gelozia, ca trăire, se naşte dintr-o ameninţare, reală sau imaginară.
O persoană, în acest caz, fratele sau sora, devine o ameninţare. Aceasta poate beneficia de o mai mare atenţie şi iubire din partea părinţilor, că ei fură din iubirea ce li se datorează şi lor. Gelozia este mai mare când fraţii sau surorile sunt apropiaţi ca vârsta şi când ei sunt de acelaşi sex. În ambele situaţii gelozia este explicabilă. În primul caz, fraţii sau surorile de aceiaşi vârstă au cam aceleaşi dorinţe, referinţe, pretenţii. În cazul în care sunt de acelaşi sex, particularităţile legate de apartenenţa la aceiaşi categorie se sex îi apropie pe copii.
Dorinţele şi preferinţele băieţilor diferă de cele ale fetelor. Dacă sunt două surori de vârste apropiate, cea mică va dori să aibă tot ce are sora ei mai mare, aceleaşi podoabe, aceeaşi vestimentaţie. Aşa se explică de ce a existat şi mai există obiceiul – nerecomandat de psihologi, dar foarte comod pentru părinţi – de a cumpăra lucruri în dublu exemplar când au gemeni de acelaşi sex. Între ei, nu există invidie deoarece comparaţia între ei este inutilă şi, deci, imposibilă.
Se poartă termenul “discriminare”. Putem spune că un copil avantajat făţiş de părinţi în defavoarea fratelui său surorii lui nu este altceva decât o discriminare pozitivă faţă de cel avantajat şi o discriminare negativă faţă de celălalt.
Copilaria – spatiul unde se plamadesc emotiile si trairile
Astăzi vorbim mult despre drepturile copiilor şi felul în care ei sunt trataţi de părinţi. Dar, la nivelul oamenilor obişnuiţi, discriminarea este tolerată şi chiar acceptată. Nu auzim frecvent expresiile “mama l-a iubit mai mult pe fratele meu” sau “ tata a avut o slăbiciune pentru sora mea mai mică”?
Psihologii spun că aceste urme din copilărie pot dezvolta foarte subtil tendinţe specifice nedorite că modestia exagerată, acceptarea locului doi într-o competiţie, o afirmare de sine mai “anemică” sau chiar pot genera complexe de inferioritate. Desigur, nu la toţi copiii.
Ar mai trebui menţionată şi distincţia între alocaţia materială şi cea psihologică, deşi aceste aspecte se pot suprapune adesea. Un cadou are valoare materială, dar şi una simbolică, psihologică.
Alintările, răsfăţul, laudele, privirea admirativă, tandră nu sunt mereu controlate de către părinţi. Distribuţia gesturilor prin care se exprimă iubirea nu este mereu egalitară când sunt mai mulţi fraţi. Afectivitatea, emoţiile se manifestă spontan, neintenţionat. Ar fi greu să trăim mereu monitorizându-ne gesturile, emoţiile, vorbele. Dar, e bine să ştim că datorăm copiilor, când avem mai mulţi, indiferent de sex şi vârstă, un comportament relativ echilibrat. Neglijenţa poate, uneori, avea urmări nedorite, relaţii nearmonioase sau reproşuri secrete.
Iată că există şi avantaje în a avea un singur copil. Dar să nu uităm că putem vorbi şi de dezavantaje. Că aşa e viaţa, nimic nu este perfect.
Sursa: intrenoiparintii.ro
