Să gândim frumos. De ce?

0
449

gandurile frumoaseToate ale omului pornesc de la gândul omului. Nu se face nimic din viaţa omului care nu trece prin gând. De aceea toată grija celui care vrea să-şi curăţească sufletul trebuie să fie grija de a-şi curăţi mintea de gândurile cele rele şi de toate înfăţişările răului câte sunt în gând.

Aici este toată cheia vieţii sufleteşti şi toată cheia curăţirii sufleteşti, şi anume, să-ţi faci rânduială în minte. Cine îşi face rânduială în minte îşi face rânduială în viaţă.

Ar trebui să ne îmbogăţim mintea cu cât mai multe gânduri plăcute lui Dumnezeu, cu gândurile care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Şi astfel de gânduri găsim în primul rând în Sfânta Scriptură, apoi găsim în cărţile de îndrumare duhovnicească, dar mai ales şi mai întâi în sfintele slujbe. Aşa că e de mare importanţă să luăm parte la sfintele slujbe şi e de mare importanţă să învăţăm texte de la sfintele slujbe, ca să ni se îmbunătăţească gândirea şi ca să avem o comoară de gânduri bune, care după aceea izvorăsc din inima noastră.

În Filocalia volumul al IV-lea este o scriere care se numeşte „Despre Avva Filimon”.

În această scriere despre Avva Filimon se spune între altele că Avva Filimon – care era un pustnic – a fost întrebat de ucenicul său: „Părinte, de ce dintre toate cărţile Scripturii cel mai mult citeşti Psaltirea?”. Şi Cuviosul a răspuns: „Frate, aşa de mult mi s-au întipărit în minte gândurile din psalmi, încât parcă eu le-aş fi făcut, parcă de la mine ar fi pornit aceste gânduri”. Aşa trebuie să ajungem şi noi, să ne îmbogăţim cu gândurile sfinte din dumnezeieştile slujbe, din dumnezeiasca Scriptură şi să le avem totdeauna la îndemână, ca mintea noastră, care e ca o moară şi macină ce bagi pe moară, tot aşa mintea noastră să primească numai gânduri bune şi să aibă numai gânduri după voia lui Dumnezeu.

Sfântul Marcu Ascetul spune că:

„În inima iubitoare de osteneală nu au putere gândurile cele rele, ci gândurile cele rele se sting aşa cum se stinge focul în apă”. Spun părinţii cei duhovniceşti că: „Gândul cel rău la început este ca o furnică şi dacă-l laşi creşte şi se întăreşte şi devine leu”, de aceea gândurile cele potrivnice se numesc şi furnică-leu. Furnică pentru că apare întâi ca o furnică care poate fi strivită între degete şi dacă cresc şi primesc putere prin patimi nu le mai poţi înlătura nici cu multă osteneală.

Toate pornesc de la gând, şi cele bune şi cele rele îşi au începutul în gând. Ridicările şi căderile se fac în gând. Cheia vieţii duhovniceşti este disciplina minţii, iar metoda de disciplinare este rugăciunea de toată vremea. Cum putem preveni împrăştierea gândurilor în timpul rugăciunii, când aceasta a devenit obişnuinţă?

Împrăştierea la vremea rugăciunii se poate preveni numai prin silinţa de a fi neîmprăştiat şi când nu-i rugăciune. În Pateric se zice: „Călugărul care se roagă numai când se roagă, acela nicidecum nu se roagă”.

Omul nu trebuie să aştepte rugăciunea ca să nu se împrăştie, ar trebui să nu se împrăştie nici când nu-i rugăciune.

Împrăştierea este o chestiune care ţine, în general, de viaţa omului. Mintea omului este în aşa fel făcută, încât să nu stea la un singur lucru, statornică numai la un singur lucru. În acelaşi timp poţi să te gândeşti şi la altceva, să ai şi altă impresie decât cea principală şi, în cazul acesta, important este să te concentrezi pe cuvintele pe care le spui şi să nu te sperii dacă se întâmplă şi altceva (faptul, de exemplu, că-ţi vin gânduri care te împrăştie nu trebuie să te preocupe decât în înţelesul acesta, că să fii mai silitor, pentru a se împuţina gândurile).

În Pateric se spune că la Avva Pimen sa dus un frate şi a zis: „Ce să fac, părinte, că-mi vin tot felul de gânduri rele în minte”. Şi Avva Pimen a răspuns: „Opreşte vântul! (bătea vântul). Întinde braţele şi pieptul şi opreşte vântul!”. Şi el a zis: „Nu pot să opresc vântul!”. Şi părintele a continuat: „Aşa cum nu poţi opri vântul, aşa nu poţi opri gândurile rele! Dar altceva poţi să faci, şi anume, cu un gând bun să înlături gândul cel rău!”. Deci, statornicirea în gânduri bune va duce la înlăturarea gândurilor celor rele.

Temelia vieţii spirituale este gândul, de aceea în viaţa religioasă esenţialul este disciplina lăuntrică, disciplina de gând.

Este foarte important să ştim că gândurile noastre le mai ştie cineva: le ştie Dumnezeu, le ştie Domnul Hristos, care e Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Domnul Hristos are în vedere gândurile noastre.

Având în vedere faptul că prin mintea noastră trec tot felul de gânduri, şi bune şi rele, şi frumoase şi urâte, este important să fim cu luare aminte la gânduri, să gândim frumos. De ce? Pentru că, dacă gândim frumos şi numai frumos, atunci trăim frumos şi numai frumos, şi dacă gândim frumos şi trăim frumos, suntem fericiţi.

Criteriul ca să ştii dacă un gând este bun sau este rău, este acesta: dacă poţi arăta un gând, dacă îl poţi scoate la iveală oriunde şi oricând, poţi să ştii că este bun, iar dacă poţi să-l spui numai la unii iar la alţii nu-l poţi spune, că te jenează, să ştii că acela nu-i gând bun.

Suntem doar nişte oameni păcătoşi care de multe ori suntem biruiţi, de multe ori suntem doborâţi de un gând.

Suntem mai slabi decât gândurile care vin în mintea noastră, aşa suntem de păcătoşi şi aşa suntem de slabi încât ne biruiesc nişte gânduri.

Câte suflete sunt în lumea aceasta care sunt hărţuite de gânduri! Nu de realităţi, nu de gânduri din afară, ci de gândurile lor, de neînţelegerea lor, de neaducerea aminte de Dumnezeu.

Sunt unii oameni care exagerează lucrurile până în aşa măsură, încât spun că în fiecare clipă omul păcătuieşte. Nu-i adevărat. Chiar dacă ne vin în minte gânduri străine de rugăciune, pentru că mai ales la rugăciune se arată patimile pe care le purtăm în noi, asta nu înseamnă că gândurile străine de rugăciune sunt totdeauna gânduri pătimaşe.

În Filocalie, în volumul I, la Evagrie Ponticul, se spune că gândurile sunt de trei feluri: gânduri îngereşti, gânduri omeneşti şi gânduri drăceşti. Drăceşti sunt gândurile unite cu patimile, adică acele gânduri care izvorăsc din patimi şi care ne arată pătimitori. Gândurile omeneşti sunt gânduri care nu sunt nici bune, nici rele, ci sunt de mijloc, pentru că la apă te poţi gândi şi cu sete, şi fără sete, la aur te poţi gândi şi cu lăcomie, şi fără lăcomie.

Cine se gândeşte cu gânduri indiferente are gânduri lumeşti, iar cine se gândeşte la lucrurile bune cu legătură între ele şi Dumnezeu, acela are gânduri îngereşti, adică se gândeşte la aur, de pildă, şi-L slăveşte pe Dumnezeu pentru metalul acesta preţios, se gândeşte la frumuseţi din viaţa aceasta şi-L slăveşte pe Dumnezeu pentru frumoasele lucruri pe care le-a făcut El. În acest caz, omul are gânduri îngereşti. Şi prin gândurile obişnuite se ridică la gânduri îngereşti, şi prin gândurile îngereşti se apropie de Dumnezeu.

Să fim cu grijă la gândurile noastre, la intenţiile noastre, la pornirile noastre.

Cu ajutorul lui Dumnezeu putem să ne facem rânduială în suflet; iar dacă nu suntem cu luare aminte la cele mici, ajungem la cele mari, cum zice Sfântul Marcu Ascetul, pentru că diavolul nu dispreţuieşte nici păcatele mici, fiindcă altfel nu poate duce la cele mari.

Cuviosul Dorotei are o comparaţie: că poţi să smulgi din rădăcină un copac când este mic, când este ca o iarbă, dar când se întăreşte şi-şi face rădăcini, nu îl mai poţi smulge şi chiar nu-l mai poţi smulge nici tu, nici alţii. Aşa încât trebuie să fim cu grijă la începuturi.

E foarte, foarte important să ne păzim mintea, numai că pentru a ne păzi mintea trebuie să ne păzim viaţa întreagă, să ne păzim mai ales simţurile prin care intră în minte cele din exterior mai ales prin vedere şi prin auz; şi cine îşi păzeşte simţurile are tot mai puţine gânduri neconforme cu voia lui Dumnezeu şi, cu vremea, acestea se şi sting după cuvântul din Pateric care zice: „De morţi nu te teme, dar fugi de cei vii!”.

De cei vii să fugi, adică să nu te temi de gândurile pe care le porţi în minte şi care cu vremea se nimicesc, dar trebuie să fugi de ceea ce influenţează interiorul chiar dacă nu simţurile sunt vinovate pentru ceea ce purtăm în minte, ci ele sunt simple căi de ajungere în minte a celor dinafară, iar mintea este cea care prelucrează gândurile, iar dacă mintea este pătimaşă, supusă patimilor, toate le vede în raport cu patimile pe care le poartă omul în sine.

„Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt şi nu se naşte patimă fără de gând”.

Deci întâi şi întâi de toate, şi acesta este principiul filocalic, toate ale omului pornesc de la gândurile omului. De aceea trebuie să-ţi faci rânduială în minte ca să-ţi poţi face rânduială în viaţă. Cine nu-i atent la gânduri nu poate nădăjdui într-o viaţă neîntinată.

Tot Sfântul Marcu Ascetul spune că: „Aşa cum focul nu rămâne în apă, tot aşa nici gândul cel rău în inima iubitoare de osteneală”. Deci dacă ai o obsesie de răutate, un gând rău în minte care te asupreşte, care se învârte mereu în minte, înseamnă că n-ai inimă iubitoare de osteneală, că n-ai ceva în suflet care să nimicească gândul cel rău, obsesia respectivă.

Mai zilele trecute, nu ştiu la ce slujbă eram în biserică, am constatat că am trei gânduri de-odată. Şi gândul la ce se zice, şi la Doamne Iisuse Hristoase, şi nu ştiu ce mi-o venit în acelaşi timp în minte. Şi-am zis: Domnule, uite, vezi, aşa-i mintea. Mintea-i făcută să nu stea la un singur gând. De ce? Pentru că numai aşa poate fi lucrătoare în viaţa de toate zilele.

La mine vin de multe ori oamenii şi-mi spun că nu le stă mintea la rugăciune, nu le stă mintea la slujbă. Şi-mi dau seama că-i aşa, că nici a mea nu stă. Şi-atunci zic: dragă, ăsta nu-i păcat, asta e o neputinţă.

Nu sunt cugetele omului cum sunt cugetele Domnului.

 Citește și: https://jurnalspiritual.eu/atitudinea-retragerea-nu-este-o-solutie/

”Veniți de luați bucurie”, Părintele Teofan Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here