Gândurile dumnezeieşti, gândurile fireşti şi gândurile diavoleşti

0
316
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Scriitorul filocalic Calist Catafygiotul spune că mintea este pururea mişcătoare – gândurile îi dau conţinut. Iar această mişcare nu-şi află odihna şi împlinirea decât în Adâncul “dumnezeiesc, în Cel care este Singurul necreat şi necircumscris. Ocara neîncetată a minţii, îndreptată spre Dumnezeu, Mintea Primă, este nesfârşită ca şi Subiectul ei – Dumnezeu.

gândurileParintii filocalici

Calist Catafygiotul spune că această tindere a minţii spre sensul prim, spre Logosul divin, se explică prin faptul că mintea, „fiind iubitoare la culme de frumuseţe şi de bunătate şi fiind prin fire iubitoare de acestea are, prin pronia dumnezeiască, dorinţa de a înţelege pururi cele înalte şi de a pofti pe cele ce-i stau în faţă şi de a se bucura de mai înainte de cele bune”.

Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că „lumea trupului o constituie lucrurile, iar lumea minţii o constituie ideile”. Prin urmare, dinamismul minţii îl constituie gândurile sau ideile; lucrarea specifică ei, prin intermediul gândurilor, o constituie imaginaţia sau închipuirea.

Părinţii filocalici fac distincţie între roadele unei minţi curate şi roadele unei minţi căzute din demnitatea ei de “străjer” al sufletului.

„Mintea curată primeşte gânduri sau conţinuturi de la Dumnezeu, de la Sfintele Puteri îngereşti sau de la firea lucrurilor contemplate”. Iar mintea căzută, “sfâşiată” de împrăştirea pe care o produce păcatul, îşi născoceşte singură sau cu ajutorul duhurilor rele, ispite variate şi grele. însă, diavolul nu poate cunoaşte gândurile noastre, dar le poate deduce din faptele noastre.

Sfântul Diadoh al Foticeii ne învaţă că mijlocul prin care duhurile rele ne pot şopti gândurile păcătoase este lucrarea trupului, căci „mintea noastră, având o simţire foarte fină, Îşi însuşeşte lucrarea gândurilor şoptite ei de duhurile rele, oarecum prin trup, dat fiind că firea lunecoasă a acestuia duce prin starea lui umorală şi mai mult sufletul în această stare, într-un chip în care nu ştim.

Gândurile sunt considerate o cădere a mintii.

 Numai fiindcă trupul iubeşte pururi şi fără măsură mângâierea amăgirilor, ni se pare că şi gândurile semănate de draci în suflet purced din inimă. Noi, însă, ni le însuşim atunci când vrem să ne îndulcim de ele”.

„Dacă prin lucrarea virtuţilor mintea se poate mişca de la sine, fără mijlocirea sfinţilor îngeri, cunoştinţa celor contrare, a celor rele, este primită de minte prin intermediul simţurilor şi mijlocirea duhurilor rele, ceea ce demonstrează că mintea, având sădită în ea binele prin fire, are o putere naturală de a se îndrepta spre cele bune şi dumnezeieşti”.

Gândurile sunt considerate o cădere a mintii. Ele sunt un efect al păcatului, ce a condus la ruperea armoniei dintre minte şi inimă; o urmare a ruperii armoniei şi echilibrului dintre funcţiile sufletului omenesc, care nu mai lucrează natural, ca în starea lor originară.

De aceea este necesar ca mintea noastră să fie educată să fabrice gânduri bune; gândurile rele să le transforme în gânduri bune, având ca temelie smerita cugetare.

Sfântul Isaac Şirul defineşte gândul ca „o mişcare ce trece prin minte, ca un vânt ce se ridică în mare şi înalţă valurile”, iar Talasie Libianul le consideră „nălucirile lucrurilor sensibile şi lumeşti”.

Sfântul Grigorie Sinaitul consideră ca început al gândurilor împărţirea, prin neascultare, a amintirii simple şi unitare a omului”.   Prin   aceasta,   omul   a  pierdut  amintirea despre Dumnezeu; mintea, cu puterile ei, şi-a pierdut unitatea ei creaturală, devenind scindată şi compusă.

Sfinţii Părinţi filocalici desemnează mişcarea şi rodul minţii prin termenul logismos, care este produsul activităţii intelectuale, gândul.

El însă nu are caracterul de „gând” în sensul real al cuvântului, nici de „gând pătimaş”. El este mai degrabă o imagine ce se creează într-un om înzestrat cu sensibilitate. Această imagine nu apare în intelectul său, în minte, ci în partea inferioară a facultăţii noastre cognitive, în cugetare, respectiv în raţiunea discursivă, acolo unde raţionăm pro sau contra unui gând.

Mişcarea aceasta are, însă, o atracţie. Ea pune în mişcare mintea şi atunci se iveşte o mişcare pasională. Ea îmboldeşte omul spre o decizie împotriva legii lui Dumnezeu sau cel puţin spre o relaţie cu această imagine ce se prezintă ca un fel de idol.

Părintele Dumitru Stăniloae arată faptul că în scrierile ascetice, logismos nu are un sens pur teoretic, ci este „un gând plin de simţire, un gând existenţial”.

Sfântul Isaac Şirul consideră că mişcarea gândurilor în om are patru cauze:

-voinţa trupului natural, atunci când omul trupesc îşi caută mijloacele de provocare a plăcerilor;

-nălucirea simţurilor legate de lucrurile lumii, pe care le vede şi le aude;

-dezlegarea sufletului de minte;

-momelile dracilor.

Iar dacă omul nu a ajuns la discernământul spiritual, aceasta mişcare naturală a gândurilor devine o adevărată ispită.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: „mintea umană se află la mijloc între două fiinţe, care îşi lucrează una virtutea, iar cealaltă răutatea; între înger şi diavol, având însă libertatea de a alege şi a se împotrivi cui vrea”.

Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească,  Părintele Daniel de la Rarău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here