Gândurile de bănuială ne reprezintă cel mai mult pe noi şi starea noastră duhovnicească.
Dacă mintea nu este curată, atunci gândurile pe care le avem vor fi deformate, conform cu patimile şi temerile noastre.
Pentru că mintea noastră ne reprezintă, prin gândurile pe care le avem, mai mult decât am vrea noi. Din “Parabola lucrătorilor tocmiţi la vie” vedem că Stăpânul viei răspunde celor care cârteau pentru că au primit aceeaşi plată cu cei care au lucrat un singur ceas: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu pentru un dinar te-ai învoit cu mine? Ia-ţi ce este al tău şi pleacă. Vreau eu ca acestuia de la urmă să-i dau cât şi ţie; oare nu am dreptul să fac cu ale mele ce vreau eu?; sau este ochiul tău rău pentru că eu sunt bun? (Matei 20,13-15)
Gândurile de bănuială ne chinuie şi ne îmbolnăvesc
Gândurile de bănuială ne păgubesc sufleteşte şi trupeşte. Sunt mulţi creştini care se chinuie şi se consumă cu lucruri care nici nu există. Ganduri la care nici măcar diavolii nu s-ar fi putut gândi.
„Dacă vreodată se va adeveri un astfel de gând, înseamnă că de fiecare dată se vor adeveri astfel de gânduri?. Apoi de unde ştii dacă nu Dumnezeu a îngăduit să se adeverească acel gând? – pentru ca celălalt să dea examene duhovniceşti de smerenie?!”. Dacă veţi urmări cu atenţie bănuielile voastre, veţi observa că foarte puţine sunt cele care se adeveresc şi că v-aţi consumat, chinuit şi îmbolnăvit în zadar.
„(…) mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s-ar arunca în mare, decât să-i fie piatră de poticnire unuia din aceştia mici”
Însă Dumnezeu poate îngădui ca astfel de gânduri să se adeverească, pentru ca să ne smerim şi să căpătăm experienţă duhovnicească.
Noi trebuie să avem grijă să nu dăm pricini de sminteală şi de bănuieli semenului nostru. După cum ne învaţă Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „E cu neputinţă ca poticnirile să nu vină; vai aceluia prin care ele vin!; mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s-ar arunca în mare, decât să-i fie piatră de poticnire unuia din aceştia mici” (Luca 17, 1-2). Spre exemplu, dacă cineva are gânduri rele despre noi, se poate ca noi să-i fi dat pricină sau el însuşi să gândească pătimaş. Dar dacă noi nu suntem pricină de sminteală, iar semenul nostru gândeşte rău împotriva noastră, atunci să slăvim pe Dumnezeu şi să ne rugăm pentru el.
Dacă vrem să scăpăm de aceste chinuri inutile, trebuie să punem întotdeauna semne de întrebare fiecărui gând de bănuială pe care îl avem. Să fim răbdători şi să nu ne grăbim să tragem concluzii pripite. Şi este nevoie să facem acest lucru, pentru că ne-am obişnuit să privim toate cu gânduri rele. (de judecată asupra aproapelui, de mândrie, de slavă deşartă etc). Făcând astfel, vom avea pace duhovnicească, linişte sufletească şi semenul nostru se va folosi.
Chiar de ai vedea cu ochii tăi ceva rău, să nu gândeşti rău.
Altfel, cu gândurile noastre cele rele şi de bănuială ne vom tulbura, mâhni, îmbolnăvi şi vătăma duhovniceşte. De asemenea, vom avea o influenţă rea, sufletească şi trupească, asupra aproapelui nostru.
Iar dacă vom înfrunta cu gânduri bune toate lucrurile cu care simţurile noastre se întâlnesc – tot ceea ce vedem, auzim, mirosim, gustăm şi pipăim – vom vedea că toate sunt într-adevăr bune.
De aceea, zic Sfinţii Părinţi: chiar de ai vedea cu ochii tăi ceva rău, să nu gândeşti rău! Astfel să nu te vatămi duhovniceşte.
Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, Părintele Daniel de la Rarău
