Gândurile bune

ganduri buneOmul este făcut ca în mod firesc să tindă spre bine. Aşa a rânduit Dumnezeu ca omul să se dezvolte în mod normal şi să poată ajunge la desăvârşire.

Dacă face cele rele, atunci strică acest scop şi se deteriorează puterile lui sufleteşti care trebuie să se dezvolte astfel încât să ajungă din ce în ce mai bun şi se produce neorânduială şi urmează suferinţa şi boala sufletească şi trupească.
Ascetica ortodoxă vorbeşte despre un război exterior şi despre o luptă lăuntrică. Cel exterior are mai mult caracterul de luptă trupească şi sufletească, de lepădare de grijile pământeşti. Cel dinlăuntru constă în risipirea gândurilor rele venite de la duhurile răutăţii care încearcă să ne ispitească şi se dă potrivit asceticii, în inima duhovnicească a omului. Aici, în omul dinlăuntru, se dă lupta şi războiul, aici este cumpăna, balanţa care înclină către iubirea lui Dumnezeu sau, în mod opus, către iubirea lumii. Şi tot aici discernem asupra intenţiilor noastre, pe care le traducem în faptă. Pentru acest motiv, inima (duhovnicească n. n.) este considerată „laboratorul dreptăţii şi al nedreptăţii”, aici se face „neguţătoria cea bună şi cea rea”, „viaţa şi moartea”.
De obicei, gândurile naturale sau fireşti ale minţii sunt gânduri bune, curate, ce tind să se împlinească conform firii, deci au o înclinare firească spre bine.
Mişcarea firească a minţii este cea de trecere de la cele văzute la cele nevăzute, de la cele ce cad sub simţuri la cele mai presus de simţuri, către Lumina Dumnezeiască a Mintii celei Una, pătrunderea în starea de „odihnă”.
Aceasta, însă, presupune lupta împotriva ispitelor variate şi a necurătiei minţii.

Gândurile au ca scop să ne elibereze, să ne curăţe de înţelesurile pătimaşe şi complicate ale lucrurilor şi să se întoarcă astfel înduhovnicite în sediul lor – mintea, curăţită, la rândul ei, şi unită cu inima.
Gândurile trebuie să se desprindă de pofte, de conţinuturile pătimaşe ale lucrurilor, de robia faţă de acestea, să le întoarcă şi să le conducă spre o semnificaţie duhovnicească. Ele sunt chemate „să lumineze lucrurile, să vădească lumina sensibilă a acestora, să le expliciteze şi ordoneze arhitectonic în acord cu natura lor adevărată, adică în acord cu scopul pe care l-a dat Creatorul lor”.
Aceasta se poate realiza, potrivit învăţăturii părinţilor duhovniceşti, prin trezvie, adică prin adunarea din rătăcire, din împrăştiere şi prin paza gândurilor şi a minţii.
Căile prin care se ajunge la această trezvie, după o lucrare ascetică deosebită, privesc mai ales adunarea şi concentrarea minţii asupra Numelui lui Iisus Hristos din rugăciunea minţii coborâte în inimă, încă în faza de „gând simplu şi prim”.
Recomandările duhovniceşti se referă şi la folosirea cu discernământ a amintirii, să zăbovim în cele bune şi curate, iar pe Cele rele să le alungăm repede de la noi, sau să le transformăm în gânduri şi amintiri bune.

Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, Părintele Daniel de la Rarău
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here