Gândiți frumos! (II)

0
122

601773-bigthumbnailSănătatea şi mântuirea sunt două lucruri de valoare pe care ni le dorim şi pe care le avem în vedere noi, credincioşii, şi pentru care se roagă Biserica. Sănătatea o primim de la părinţi; o aducem cu noi din plămada din care am venit în lumea aceasta, dar nu toţi părinţii pot oferi sănătate. Fiecare dintre noi ducem ceea ce ne-au dat părinţii, pozitive şi negative, şi trebuie să rezolvăm nişte lucruri în viaţa pe care o trăim. Între rugăciunile pe care le facem noi când ne împărtăşim cu Dumnezeieştile Taine, e şi o rugăciune de mulţumire (Rugăciunea întâia a Sfântului Vasile cel Mare) în care pomenim bunătatea lui Dumnezeu, care ne-a dat Sfintele Taine “spre curăţirea sufletului şi a trupului”. Mai întâi de toate înzdrăvenirea sufletului şi a trupului! De ce? Pentru că într-un trup bolnăvicios şi într-un suflet neputincios nu se pot realiza lucruri de valoare, odihnitoare.

Apoi cerem, în aceeaşi rugăciune, “împăcarea sufleteştilor mele puteri” pentru a nu fi anarhie în existenţa noastră, ci rânduială. Mintea să fie conducătorul simţirii şi al voinţei şi, fiind o rânduială în suflet, să avem o bucurie din această rânduială.

“Spre luminarea ochilor inimii mele”. Ne trebuie lumină în suflet. Când m-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bălan să primesc binecuvântarea, mi-a spus să am “lumină în suflet”. A aflat că sunt fără lumină fizică şi a zis: “Să ai lumină în suflet”. Asta e ceea ce dorim noi mai ales tinerilor. Pentru că dacă ai lumină, mai ales la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie. Şi dacã n-o ai la tinereţe, nu-i sigur că o poţi dobândi după aceea.

“Spre o credinţă neînfruntată”. Să avem o credinţă adevărată. Câte credinţe sunt acum şi câţi oameni sunt care-i cheamă pe tineri la alte credinţe, diferite de a moşilor şi strămoşilor noştri, de credinţa ortodoxă! Noi trebuie să avem o credinţă prin care să nu ajungem vreodatã să ni se spună că “n-ai avut credinţa cea bună”. Sunt oameni care nu-s cinstitori ai Maicii Domnului. Noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Gânditi-vă că dacă cei care nu-s cinstitori ai Maicii Domnului se vor întâlni vreodată cu Maica Domnului, o să li se spunã clar: “Credinţa voastră n-a fost o credinţă adevărată, pentru că aţi exclus pe Maica Domnului”.

“Spre dragoste nefăţarnică”. Să fie o dragoste adevărată, întemeiată pe nepătimire, nepătimirea fiind o aşezare sufletească de neclintire din bine.

“Spre plinirea înţelepciunii Tale”. Să avem înţelepciune de la Dumnezeu. Să fim gânditori de Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbă pe la noi: “Mi-a dat Dumnezeu gândul ăsta”. Adică oamenii credeau că şi gândurile (cele bune) sunt de la Dumnezeu.

“Spre paza poruncilor Tale, cu inimă curată împlinind poruncile Tale”. Să ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

“Spre adăugarea dumnezeiescului Tău har”. Să primim tot mai multă putere, energie, din Dumnezeu, ca să putem face față ispitelor şi cerinţelor pe care ni le pune înainte viaţa creştină.

“Spre trezirea sufletului”. Mitropolitul Bălan avea o vorbă faină: “Cea mai frumoasã podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează”. Să ştiţi că inima se murdăreşte şi ea. Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacã inima-i curată, intră în ea Domnul Hristos. Când intră Domnul Hristos la noi? Când Îi facem loc, când scoatem murdăriile din noi, pentru că nu poate intra în loc spurcat.

În Vechiul Testament e un cuvânt care spune despre cei din tabăra lui Israel că trebuie să țină curat locul în care se găsesc, pentru că vine Dumnezeu acolo. Şi li se poruncea să astupe murdăriile pe care le făceau oamenii în chip firesc. Aşa trebuie să fie şi inima omului; pentru că dacă nu e curată inima, nu poate intra Domnul Hristos acolo, nu poate sta.

De ce şi “minte trează”? Deoarece cu mintea lucrăm ca să ne facem curat în suflet şi, totodată, ne păzim să nu băgăm murdării în suflet. Dacă lucrezi cu mintea spre rău sau nu te mai interesează mintea, îţi faci rău ţie însuți.

“Spre iertarea păcatelor”. Să ne ierte Dumnezeu păcatele pe care le-am fãcut în vremea neştiinţei, în vremea când n-am luat aminte sau n-am ştiut de Dumnezeu, în vremea când nu ne-am interesat de Dumnezeu. Ca să ne ierte păcatele, trebuie ca mai întâi noi să le părăsim. Nu se iartă nici un păcat pe care nu-l părăseşte omul. Întâi trebuie să părăseşti păcatul; fără părăsirea păcatului nu există pocăinţă.

“Spre împărtăşirea cu Sfântul Duh”. Sfântul Serafim de Sarov zice că scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, pe care-L primim în primul rând la botez şi Îl simţim și-L scoatem la iveală prin Împărtăşirea cu dumnezeieştile Taine.

“Spre plinirea Împărăţiei cerurilor”. Adică noi aşteptăm Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia cerurilor, în care intră cei care sunt ca şi copiii, cei care o primesc ca şi copiii, cu deschidere, cu neîmpotrivire. Pământul cel bun este “inima bună care primeşte cuvântul lui Dumnezeu şi face rod întru răbdare”. Cineva care are viaţa curată, inima curată, are şi îndrăzneală către Dumnezeu, îndrăzneala cea bună. Pentru că sunt şi oameni care au îndrăzneală rea către Dumnezeu; nepăsătorii – aceia care s-ar lupta cu Dumnezeu numai să-şi poată împlini lucrurile lor. Dar avem şi o îndrăzneală bună, de care pomeneşte Domnul Hristos când zice: “Îndrăzneşte fiule, păcatele tale îţi sunt iertate” (Matei IX, 2), la vindecarea slăbănogului. Să ai siguranţa binelui, să îndrăzneşti, să nu fii încurcat, împiedicat în faţa Mântuitorului. “Îndrăzneşte fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace” (Luca VIII, 48) a zis Domnul Hristos către femeia care avusese curgere de sânge şi pe care Domnul Hristos a vindecat-o. E un cuvânt pe care trebuie să-l înţelegem – îndemnul de “a avea curaj”.

“Iar nu spre judecată sau spre osândă”. Ce trebuie să facem pentru a avea rânduială în minte? Cine ne poate spune aceasta? Fără îndoială că întâi Domnul Hristos. Şi ne-o spune! Ştiţi că Domnul Hristos a fost ispitit de diavol în pustia Carantaniei. Relatarea despre aceasta o găsim în două locuri: în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei şi în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Luca. I-au fost prezentate de către diavol trei ispite.

Ispita nu-i păcat, e prilej de cercetare. “Ridică ispitele şi nu este cine să se mântuiască” se spune în Pateric. Ispitele au darul de a ne consolida, de a ne întări în bine. Nu ispitele căutate, ci ispitele adevãrate, care vin asupra noastrã. De exemplu: eşti în familie, se iveşte o neînţelegere între părinţi şi copii; copiii de multe ori nu iau aminte la îndrumările părinţilor, e o situaţie de ceartă. În loc să te cerţi, îţi aduci aminte de o poruncă a lui Dumnezeu, care zice: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Şi atunci ispita spre ceartă se nimiceşte prin porunca lui Dumnezeu.

“Aş putea să zic şi eu la fel , dar Legea lui Dumnezeu îmi închide gura” se spunea undeva, în Pateric, când cineva a fost batjocorit. Nu pot scoate prin gură nişte cuvinte pe care nu le vrea Domnul Hristos. Şi Domnul Hristos s-a împotrivit ispitei cu cuvinte din Scriptură. A apărut o carte intitulată File de Acatist, a Înalt Prea Sfinţitului Bartolomeu al Clujului. Aici sunt cuprinse două acatiste: Acatistul Sfântului Ioan cel Nou Valahul şi Acatistul Sfântului Calinic. În Acatistul Sfântului Ioan Valahul zice: “Bucură-te, că ispita cu virtutea o măsori”. Deci, dacă tu ai sufletul virtuos, nu te poate clinti nicicum din bine, iar dacă te clinteşte, înseamnă că încă eşti slăbănog și-ți trebuie putere.

“Aşa cum focul nu rămâne în apă, tot aşa şi gândul păcătos în inima iubitoare de osteneală” zice Sfântul Marcu Ascetul în Filocalie. Ce se întâmplă cu focul când îl arunci în apă? Se stinge. Ce se întâmplă cu gândul păcătos în inima iubitoare de osteneală, în inima statornică în bine? N-are nici o putere, dispare. Dacă rămân gânduri rele, înseamnă că avem o aderență la ele, e ceva care ne ţine în gândurile acestea, ne apropie de gânduri de felul acesta. Sunt oameni care chiar şi în faţa sfintelor icoane au gânduri rele. Ce înseamnă asta ? Că au o viaţă scăzută, că au o viaţă rea. Icoana e pusă să le ridice mintea şi mintea lor cade şi scade în faţa unei imagini sfinte. Toate acestea sunt pentru noi prilej de verificare. Noi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate câte se întâmplă cu noi şi să primim darul şi dorinţa de a rezolva lucrurile acestea prin darurile lui Dumnezeu.

Un alt mijloc de a ne împotrivi gândurilor celor rele este să ne umplem mintea cu gânduri bune. Am citit cândva o prezentare a unei situaţii: un silitor în cele ale credinţei învăţa foarte multe texte din Scripturã pe de rost şi le purta în suflet. Cartea se numeşte Din farmacia casei mele şi titlul povestirii este “Abecedar de aur“. Spune el că, fiind închis politic în Germania, uneori nu putea dormi noaptea. Şi când nu dormea noaptea se gândea: “Hai să văd ce cuvinte din Scriptură ştiu eu, care încep cu A”. De exemplu: “Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia” – un cuvânt din Sfânta Evanghelie de la Luca în legătură cu Zaheu vameşul. După aceea, care texte din Scriptură încep cu B: “Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea”; cu C: “Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Şi aşa mai departe, până la ultima literă a alfabetului şi se bucura de toate câte le ştia. Asta era preocuparea lui.

Şi noi putem face lucrul acesta, dar numai după ce învăţăm din texte, căci dacă nu ştii texte, nu-ţi vine în minte nici o literă. Şi încă ceva: noi mai avem şi texte din sfintele slujbe, care sunt foarte frumoase şi e bine să le ştim. Dacă ştii lucruri de felul acesta, îţi împodobeşti mintea cu ele, pentru că sunt lucruri care parcă nu-s din lumea aceasta.

Eu vă îndemn să fiţi cu seriozitatea cuvenită în lucrurile spirituale, să vă ţineţi de biserică, de slujbele noastre, să duceţi o viaţă pe care s-o poată binecuvânta Dumnezeu. Vă îndemn să fiţi cât mai serioşi şi, aşa cum vă pregătiţi pentru viaţă, prin acumulările de cunoştinţe intelectuale, tot aşa să vă ocupaţi şi de curăţia vieţii. Dacă aveţi suflete întinate, să căutaţi să le spălaţi în Sângele Domnului Hristos, dacă aveţi împotriviri de gând, cereţi dar lui Dumnezeu, ca sã se risipească. Unde-i darul lui Dumnezeu şi unde-i statornicie în bine, nu poate fi rău! Nu poate vrăjmaşul să se bage în minte, dacă tu ai o minte întărită în bine.

Viaţa creştină e o viaţă bună, frumoasă, iar credinţa noastră e despătimitoare. E împovărătoare pentru omul care nu-i hotărât, e oscilant, se vrea liber în alt fel de cum îl vrea Dumnezeu. Pentru noi însă, ea e despătimitoare şi o recomandăm tuturor.

”Cuvinte către tineri”, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here