Gândiți frumos! (I)

0
145
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

ganditi-frumos-ca-sa-traiti-frumos-si-sa-fiti-feri_17ac9021a7dda6Există un cuvânt pe care-l spunea un fotograf de origine germană din Sibiu, pe nume Fischer. Acest fotograf, când se ducea cineva la el că să-i facă o fotografie, în loc să spună “zâmbiţi” sau un cuvânt care să-l îndemne pe cel care stătea în faţa obiectivului, un cuvânt obişnuit, spunea “gândiţi frumos!”. Bineînţeles că el voia să spună “gândiţi-vă la ceva frumos”, pentru ca gândul să se reflecte pe faţa noastră şi să apărem frumos în fotografie.

Nu poate fi un îndemn mai frumos decât “gândiţi frumos!”. Ce înseamnă “gândiţi frumos!”? Înseamnă să nu te gândeşti la ceva frumos într-o anumită clipă, ci să gândeşti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care-ţi trec prin minte, să reţii gândurile cele bune şi, în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte. Temelia vieţii spirituale este gândul, de aceea în viaţa religioasă esenţialul este disciplina lăuntrică, disciplina de gând.

Este foarte important să ştim că gândurile noastre le mai ştie cineva: le ştie Dumnezeu, le ştie Domnul Hristos care e Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Domnul Hristos are în vedere gândurile noastre.

De aceea, având în vedere faptul că prin mintea noastră trec tot felul de gânduri, şi bune şi rele, şi frumoase şi urâte, este important să fim cu luare aminte la gânduri, să gândim frumos. De ce? Pentru că, dacă gândim frumos şi numai frumos, atunci trăim frumos şi numai frumos, şi dacă gândim frumos şi trăim frumos, suntem fericiţi. Şi fericirea e mai aproape de tinereţe decât de bătrâneţe.

Tinerii, prin structura lor, prin năzuinţele lor, prin felul de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea mulţumire şi fericire. Şi tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul că nu au un trecut lung, care să fie pătat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel idealul creştinului. Nu în sensul să rămânem la copilărie ca fază de început, ci în înţelesul să ne menţinem în sfera copilăriei în ceea ce priveşte seninătatea, nerăutatea sau răutatea fără durată şi în ceea ce priveşte nevinovăţia, câtă este în copilărie.

Domnul Hristos a spus: “Cine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea” (Marcu X, 15). Deschiderea noastră față de Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie deschiderea copilului care primeşte fără să judece, fără să cerceteze adevărurile pe care i le prezintă omul mare.

Este foarte important să ştim faptul că Fericitul Augustin spune despre copil că “este tatăl omului mare”. Toată lumea ştie că omul mare-i tatăl copilului şi rămâne intrigat omul când aude “copilul este tatăl omului mare”. Cum se poate aşa ceva? Se poate, în înţelesul că omul mare contribuie la existenţa copilului, deci tatăl copilului este omul mare. Dar mai are înţelesul că de copilărie nu se poate face niciodată abstracţie, niciodatã nu poţi să zici că n-ai fost copil, că n-ai avut o copilărie senină sau întunecată pentru că sunt şi copii care au trăit în lacrimi.

Părintele Arsenie Boca, într-o carte a lui, Cărarea Împărăţiei, are un titlu “Copii născuţi în lanţuri”. Vin în lumea acesta oameni care-s legaţi de la început şi aceştia nu pot avea o copilărie foarte senină. Dar, în orice caz, copilăria are darul acesta, că nu-i statornică, e adevărat, nici în bine, dar, în orice caz, nu-i statornică în rău. Copiii se bat şi se împacă repede, nu ţin minte răul, n-au ură, trăiesc într-un prezent continuu, într un prezent adevărat, neîntemeiat pe trecut şi neraportat la viitor. Aşa-i copilăria şi, pentru aceasta, e idealul omului mare.

Domnul Hristos, când a spus: “De nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei XVIII, 3), a avut în vedere copilăria în ceea ce are ea bun. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, în Capitolul XIV, are afirmaţia: “La minte fiţi bărbaţi, fiţi copii când e vorba de răutate”. Adică să îmbini bărbăţia cu copilăria, cu copilăria în ceea ce are ea pozitiv. Pentru că Domnul Hristos nu vrea ca omul să rămână la stadiul de copil, să fie un om înapoiat. Domnul Hristos vrea să ne împodobim cu virtuţile copilăriei la tinereţe şi la bătrâneţe, în toată vremea, pentru că omul în fiecare clipă este un rezumat al propriei sale existenţe.

A zis Domnul Hristos “Lăsaţi copiii să vină la mine, că a acestora este Împărăţia cerurilor” (Luca XVIII, 16). Şi a binecuvântat pe copii. De ce? Pentru că sunt vrednici de a fi binecuvântaţi. Bineînţeles că a binecuvântat şi oameni mari. A binecuvântat mâinile Dreptului Simeon – care la luat în braţe pe Domnul Hristos copil – şi a devenit binecuvântat. Deci, credem că Domnul Hristos a binecuvântat toate vârstele, chiar dacă n-a trecut prin toate vârstele. De ce n-a trecut Domnul Hristos prin toate vârstele ? De ce n-a ajuns Domnul Hristos şi bătrân, ca să avem şi noi, bătrânii, conştiinţa că ne binecuvântează Dumnezeu ? Şi noi, totuşi, o avem. Pentru că Domnul Hristos a trecut din lumea acesta prin moarte şi înviere şi apoi, prin Înălţarea la cer, la vârsta pe care vor oamenii s-o aibă.

Ştiţi că în poveştile noastre este vorba despre “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte”. Nu în înţelesul ca să rămână omul la tinereţe şi să n-ajungă la bătrâneţe, pentru că, totuşi, bătrâneţea e dată de la Dumnezeu şi o viaţă lungă – cu bătrâneţe cu tot – e un dar de la Dumnezeu. Şi e o vorbă foarte adevărată, că “numai cine trăieşte îmbătrâneşte”. Numai că bătrâneţea n-o înţelegem ca pe o vârstă a neputinţei, o vârstă a morţii înainte de moarte. Ci înţelegem o bătrâneţe fericită!

La Cununie se spune aşa: “Dă-le lor Doamne, să-şi petreacă viaţa fără prihană şi să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată, împlinind poruncile Tale”. Iată un îndreptar de viaţă, o rugăciune. Pentru că viaţa noastră trebuie să fie învăluită de rugăciune; dacă nu, nu e o viaţă creştină autentică. “Viaţa fără prihană” înseamnă fără pată, fără vină, în chip ireproşabil.

Mijlocul pentru a ajunge “bătrâneţi fericite” este, în primul rând, tinereţe cinstită. Dacă nu, înseamnă că nu ai împlinit poruncile lui Dumnezeu cu inimă curată. Așa-i calea care duce la ceea ce-și doresc oamenii, dar la ceea ce oamenii nu caută. Oamenii caută satisfacţii imediate, ies de sub binecuvântarea lui Dumnezeu, de multe ori prin fapte pe care Dumnezeu nu le vrea. De aceea sunt atâtea necazuri în lumea aceasta, pentru că, în general, păcatele se plătesc.

”Cuvinte către tineri”, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here