Gabriel Croitoru cântă Paganini cu vioara lui Enescu, la Sala Radio

0
183
Gabriel CroitoruUna dintre cele mai importante provocări pe care le întâlneşte un mare violonist în cariera sa este interpretarea lucrărilor compozitorului italian Niccolo Paganini. Cu o astfel de partitură dificilă pentru un artist, dar extrem de plăcută pentru public, vă veţi delecta în evenimentul propus vineri, 31 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Radio: Concertul nr. 1 în re major pentru vioară şi orchestră, informeată organizatorii.

Lucrarea va demonstra virtuozitatea violonistului Gabriel Croitoru, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio. El a obţinut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu. Instrumentul este aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

„Acest concert de Paganini, nr. 1,  împreună cu cel de Ceaikovski, au fost cele două concerte de bază în pregătirea mea ca violonist la vremea când participam la concursuri internaţionale. Erau tot timpul două concerte de succes şi le cântam, când pe unul, când pe celălalt, în funcţie de programul ales pentru respectivul concurs. Drept pentru care, iată, eu unul rămân fidel bucuriei de a cânta acest concert de Paganini.

Cred că prima dată când l-am cântat în Bucureşti a fost chiar tot la Radio sub bagheta maestrului Andreescu. Eram în clasa a XII-a, era în 1983, deci sunt 30 de ani… Mă bucur că reedităm acest concert, pentru că, aşa cum spuneam, e unul dintre concertele mele preferate”,  a declarat Gabriel Croitoru despre evenimentul de la Sala Radio.

Peste o mie de apariţii scenice

Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală. El este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră “Regina Sofia“; orchestrele simfonice din Monte-Carlo; Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Lansare de album

În pauza evenimentului din 31 ianuarie, îl veţi putea întâlni pe Gabriel Croitoru în foaierul Sălii Radio. Acolo, Radio România și Editura Casa Radio invită publicul la o întâlnire cu violonistul român, dar şi cu celebrul pianist Valentin Gheorghiu. Momentul este prilejuit de lansarea albumului ce poartă numele celor doi artiști: „Recital Valentin Gheorghiu – Gabriel Croitoru. Beethoven, Dvorak, Enescu”.

După ce va interpreta Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Niccolo  Paganini, Gabriel Croitoru va trece aşadar de pe scena Sălii Radio în foaierul central. Alături de maestrul Valentin Gheorghiu, va împărtăși publicului câteva gânduri despre realizarea acestui compact-disc. Albumul cuprinde înregistrări Radio România realizate în anul 2010: Sonata ”Kreutzer” de Ludwig van Beethoven; Sonatina în sol major de Antonin Dvořak; în final Sonata a III-a în caracter popular românesc de George Enescu.

Orchestra Naţională Radio, sub bagheta unui dirijor italian

Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi. El este dirijor invitat permanent al Operei Naţionale Române Timişoara. Cartea sa de vizită include o variată experienţă artistică la Teatrul „St. Carlo” din Napoli; Opera din Cairo (Egipt) sau Teatrul „Carlo Felice” din Genova. A stat alături de ansambluri ca Orchestra Operei din Zagreb; Orchestra de Cameră din Bologna; Filarmonicile din Alessandria şi Piemonte; Orchestra Teatrului Reggio din Parma ş.a.

Seara oferită de Orchestra Naţională Radio vă va prilejui şi întâlnirea cu alte două partituri cunoscute. Acestea stârnesc mereu aplauzele spectatorilor. Este vorba de uvertura veselă şi plină de ritm a  operei Cenuşăreasa – Rossini şi Simfonia Primăverii, creaţie a lui Schumann. Dacă Rossini a compus uvertura la doar 25 de ani şi a definitivat întreaga operă în doar trei săptămâni, Schumann şi-a schiţat prima simfonie în doar patru zile, iar premiera de la Leipzig, sub bagheta unui alt mare compozitor al lumii –  Felix Mendelssohn – a fost un real succes de public.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here