„Fugi, taci, linişteşte-te!”

0
266

tacerePentru ca într-o bună zi întregul univers să devină pentru noi lumină, trebuie să începem, după însăşi chemarea Mântuitorului, prin a „coborî în cămara inimii noastre”, acolo unde se află scânteia divină şi, în ascuns şi singurătate, s-o lăsăm să ia foc.

Într-o zi, Avva Arsenie, uriaşul isihasmului din primele veacuri, a primit chiar de la Domnul acest cuvânt: „fugi, taci, linişteşte-te!”. Acestea sunt cele trei trepte ale Tăcerii. La începutul urcuşului duhovnicesc este necesară o ruptură care ne desparte de ceea ce este inutil, oferind condiţiile indispensabile reorientării fiinţei noastre. Această ruptură este, bineînţeles, o necesitate fizică, prin ea ne cufundăm în singurătate şi aceasta taie totul scurt şi radical. Dar acest spaţiu fizic, odată deschis, devine şi o realitate lăuntrică în care mă pot retrage oricând şi oriunde, chiar şi în mijlocul zgomotelor. Se creează astfel o stare sufletească în care nu mai încape nimic şi care nu mai răspunde la provocările lumii. După instalarea în acest loc de singurătate lăuntrică, începe adevărata luptă pentru dobândirea Tăcerii. E o luptă de o viaţă întreagă, o luptă de suprimare a tuturor gândurilor rele, pentru că aici se află „izvorul şi principiul oricărui păcat”, cum spune Origen. Fiecare gând care se prezintă minţii este aşadar cercetat: „eşti de partea noastră, sau împotriva noastră?”, şi, după caz, este zdrobit sau transfigurat cu Rugăciunea. Fără această aspră asceză nu există nici Rugăciune, nici Tăcere. Este un adevăr mărturisit şi repetat de Sfinţii Părinţi în unanimitate şi pe toate tonurile.

Şi când această tăcere a minţii devine efectivă, apare starea de reculegere şi coborârea spre preaplinul inimii în care tăcerea devine Tăcere, Tăcerea despre care mărturisea Sfântul Ignatie al Antiohiei că I-a dat naştere lui Iisus Hristos.

Cu această Tăcere se naşte şi Rugăciunea lui Iisus în noi. În linişte veghetoare, omul întreg devine ascultare. Este chiar ceea ce ne învaţă Sfânta Scriptură: „Schema Israel – Ascultă Israele!”, adică o atitudine ce conţine deodată toate cele trei caracteristici ale tăcerii: „fugi, taci, linişteşte-te!” într-o continuă înaintare spre tăcerea-feciorelnică şi tăcerea-roditoare. Numai când ajungem cu totul Tăcere ca Domnul, poate Tatăl să nască în noi Cuvântul şi numai când suntem cu totul Tăcere Îl putem auzi spunând: „Acesta este Fiul Meu cel ales, de El să ascultaţi!”. Şi Se va pogorî în cămara inimii noastre aşa cum S-a pogorât în peştera din Bethleem. Dar spaţiul de Tăcere deschis astfel în lume pentru a o recrea nu ar fi fost posibil fără Tăcerea noastră lăuntrică: Tăcerea din Betlheem a fost mai întâi Tăcerea Mariei, adâncul adâncului celui fără de sfârşit.

Această Tăcere îşi află mai întâi mediul potrivit, locul de îmblânzire, acasă la noi, în laboratorul gospodăriei noastre, cum ne îndeamnă şi Sfântul Ioan Gură de aur spunând: „Să fie casa ta o biserică”! Şi în casă, ca într-un templu, se află o sfântă a sfintelor, „colţul cel frumos” cum spun ortodocşii ruşi, cu una sau mai multe icoane, o candelă sau o lumânare, un covoraş pentru rugăciune şi, eventual, o băncuţă sau un scăunel.

Icoanele din „colţul meu frumos” îmi amintesc întotdeauna de legătura minunată dintre rugăciunea personală şi cea liturgică: aceeaşi Viaţă se prăznuieşte şi aici şi acolo. Cea mai însingurată şi de nimeni ştiută Rugăciune a lui Iisus este şi un eveniment liturgic de cel mai înalt nivel, sacramental. Şi flacăra candelei mele e de faţă pentru a-mi aminti cum trebuie să veghez asupra vieţii mele de zi cu zi şi cu ce foc trebuie să mă aprind pentru lume…

Aici voi veni, o dată sau de două ori pe zi, sau de mai multe ori dacă am posibilitatea, dacă şi numai dacă, eu însumi am luat această hotărâre, căci fără hotărâre nu poate exista nimic, nici libertate, nici om, nici sens al vieţii… Nimeni nu poate lua hotărârea în locul meu, şi e o hotărâre care trebuie reluată mereu pentru că numai ea poate fundamenta o existenţă, poate face să se nască omul pentru sine însuşi, îl structurează în adânc dându-i o direcţie, o orientare. Prin această hotărâre totul capătă o motivaţie şi numai prin ea devine posibilă atenţia (trezvia), acest nerv al vieţii isihaste. Hotărârea cuprinde întreaga fiinţă a omului indicându-i în fiecare moment care sunt priorităţile. Atâta timp cât hotărârea omului de a-L urma pe Hristos nu este completă şi totală şi nu este reînnoită în fiecare zi, acesta nu va avea nici o garanţie că-I va fi credincios sau că nu-L va trăda în privinţa timpului pe care voieşte să I-l ofere în rugăciune şi meditaţie. Căci acolo ne verificăm hotărârea şi autenticitatea angajamentului nostru. Avem dreptul să fim Iuda cel sinucigaş, sau Sfântul Ioan cel care se odihneşte la pieptul lui Iisus, dar alegerea ne aparţine numai nouă şi trebuie să fie conştientă. Exigenţa este totală: pe Această Cale nu se poate face câte un exerciţiu pe ici pe colo, după cum avem chef…, ci e nevoie de o angajare a întregii persoane. Rugăciunea nu se adaugă la restul vieţii noastre, ci face tot acest rest să aducă roade. Dumnezeu nu este ceva ce se poate număra printre altele pentru că: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine, risipeşte”.

Acest nou stil de viaţă care face să ţâşnească frumuseţea timpului se naşte în timp. Fiecare e chemat să-şi găsească ritmul său şi să i se supună acestuia cu regularitate. Scopul Rugăciunii lui Iisus fiind să devină permanentă, e de la sine înţeles că nu există limite. Mulţi obişnuiesc să-şi ia o jumătate de oră dimineaţa şi o altă jumătate de oră seara. Pretextul „lipsei de timp” nu e valabil aici: Rugăciunea este mult mai hrănitoare şi regeneratoare decât somnul, iar după studii recente, o jumătate de oră de meditaţie (contemplare) echivalează cu trei ore de somn… Astfel, fără scuze şi fără teamă putem face o fereastră în noapte. Şi dacă vom relua firul Rugăciunii în toţi timpii morţi ai zilei, când ne deplasăm, când suntem la masă, în pauze sau în alte momente în care intelectul e liber, vom constata cu surprindere că sunt multe astfel de momente care, adunate în Rugăciune, devin deosebit de roditoare!

Practica rugăciunii lui Iisus, Alphonse si Rachel Goetmann

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here