Frica de Dumnezeu

0
111

frica de DumneyeuDupă ce am arătat ce este frica de Dumnezeu, din ce se naşte şi de câte feluri este, vom arăta şi care sunt roadele ei. Pentru a ne da seama cât de mare este această comoară a virtuţilor şi câtă vistierie de bunătăţi izvorăsc dintr-însa, sa întrebăm iarăşi dumnezeiasca Scriptură. Ea ne spune că roadele fricii de mnezeu sunt: începerea înţelepciunii (Proverbe 1, 7; 9, 10); adăugire de zile (Proverbe 8, 13); izvor de viaţă (Proverbe 14, 27); ferirea de rău (Proverbe 8,13), cinstirea de Dumnezeu (Psalm 5, 7); slujirea lui Dumnezeu, după cuvântul psalmistului: Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur (Psalm 2, 11; Evrei 12, 28).

Frica Domnului ne ajută să lucrăm la mântuirea noastră, după mărturia Sfântului Apostol Pavel, care îndeamnă pe filipeni, zicându-le: Cu frică şi cucutremur lucraţi la mântuirea voastră (Filipeni 2, 12). Frica Domnului aduce omului de la El tot binele (Deuteronom 6, 24; 8, 6; 10, 12). Frica Domnului ne ajută la dobândirea curăţeniei şi a sfinţeniei, după învăţătura Sfântului Apostol Pavel care zice: Având, deci, aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului, făcând sfinţenie întru frica lui Dumnezeu (II Corinteni 7, 1). Frica Domnului ne ajută să judecăm cu dreptate (II Paralipomena 20, 6-7). Frica Domnului ajută celor ce cârmuiesc cu dreptate (Ieşire 18, 29; II împăraţi 23, 3). Frica Domnului ne face plăcuţi Lui, du cuvântul: “în orice neam, cel ce se teme de Domnul şi face dreptate, este primit la El” (Fapte 10, 35). Frica Domnului ne face să fim iubiţi de Dumnezeu şi să luăm de la El nenumărate bunătăţi, după cele scrise: Cât este de mare mulţimea bunătăţilor Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine (Psalm 30, 19). Frica Domnului ne ajută să câştigăm mila lui Dumnezeu, după mărturia Sfintei Scripturi: Că după înălţimea cerului de la pământ, a întărit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de El (Psalm 102, 11, 17). Frica Domnului ne ajută să fim auziţi de Dumnezeu în rugăciunile şi necazurile noastre: Voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunea lor va auzi şi-i va mântui (Psalm 144, 19). A întărit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de El (Psalm 102, 11, 17). Frica Domnului ne face vrednici de binecuvântarea lui Dumnezeu (Deuteronom 5, 29; 6, 24; Psalm 24, 12-14). Frica Domnului ne apără de frica oamenilor, după cuvântul psalmistului: “Nu mă voi teme de rele că Tu cu mine eşti” (Psalm 22, 4). Şi iarăşi: De frica voastră nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, căci cu noi este Dumnezeu (Isaia 12, 2). Şi iarăşi: Să nu te temi de faţa lor, că Eu cu tine sunt să te scot, zice Domnul (Ieremia 1, 8; Iezechiel 2, 6). Iar Mântuitorul, întărind, spune: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; ci să vă temeţi mai vârtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (Matei 10, 28;Luca 12, 4-5).

Şi dumnezeieştii Părinţi vorbesc despre roadele fricii de Dumnezeu Sfântul Isaac Şirul spune că frica de Dumnezeu este temelia călătoriei omului spre cer (Cuv. 1). Sfântul Nicodim Aghioritul spune că frica de Dumnezeu este izvor, maică şi rădăcină a priceperii şi a toată fapta bună (Paza celor cinci simţuri, cap. 11). Iar Sfântul Grigorie Teologul arată că frica de Dumnezeu ajută la păzirea poruncilor şi la curăţia trupului, zicând: Unde este frică, acolo este şi păzire; iar unde este păzire de porunci, acolo este şi curăţirea trupului. Alta roadă a fricii de Dumnezeu este şi aceea că omul ajuns, prin darul lui Dumnezeu, la ea nu se mai teme de nimic. Acest lucru îl spune Sfântul Ioan Scărarul: “Cine a ajuns sluga Domnului, acela se teme numai de Stăpânul său. Iar cine n-are frică de Dumnezeu, acela se teme şi de umbra sa” (Scara, Cuv. 21).

Aceste puţine fiind zise despre roadele fricii de Dumnezeu din dum­nezeiasca Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi, este potrivit să arătăm câteva nume de sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu, care mai mult decât alţii au strălucit în lume cu această podoabă nepreţuită a fricii de Dumnezeu.

Întâi să ne aducem aminte de Noe care, primind poruncă să facă o cora­bie, temându-se de Dumnezeu, a facut-o (Evrei 11, 7). După Noe, patriarhul Avraam a arătat atâta frică de Dumnezeu, încât s-a sârguit să aducă jertfa lui Dumnezeu pe unul născut fiul său, Isaac, pe care însuşi Dumnezeu îl mărturiseşte a fi cu adevărat om temător de Dumnezeu şi îi zice prin îngerul său: Avraame, Avraame… acum am cunoscut că te temi tu de Dumnezeu şi nu ţi s-a făcut milă de jiul tău pentru Mine (Facerea 22, 11-12). Apoi, nepotul său, patri­arhul Iosif cel prea frumos şi prea minunat, având frica lui Dumnezeu, n-a ascultat de viclenia femeii, spre a face păcat cu ea, ci a zis: Cum voi face acest cuvânt al tău să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu? (Facerea 39, 9).

Alţi bărbaţi sfinţi, temători de Dumnezeu, au fost toţi proorocii Legii Vechi, ca: Moise, Samuel, Ilie Tesviteanul, Isaia, Ieremia, Daniel şi dreptul Iov, iar în Legea Harului, Fecioara Măria, Dreptul Simeon, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii şi mucenicii care s-au jertfit pentru Hristos şi au strălucit în fapte bune.

Un creştin era obişnuit să fure. Odată, pe vremea secerişului, văzând pe ramp o mulţime de clăi de grâu, a hotărât în mintea sa să fure. Venind acasă, a pregătit căruţa şi caii şi, luând cu el pe fiica sa de cinci ani, la miezul nopţii a plecat la furat. După ce s-a uitat în toate părţile ca să nu-l vadă cineva, a luat câţiva snopi de grâu dintr-o claie şi i-a adus la căruţă. Atunci copila, fiind por­nită de puterea lui Dumnezeu, a zis către tatăl ei: “Tată, ai uitat ceva. Poate era me să priveşti şi în sus, că în celelalte părţi am văzut că te-ai uitat”. Atunci el, cugetând adânc la cuvântul fetiţei şi aducându-şi aminte de Dumnezeu Care vede toate, a dus snopii de grâu la locul lor, a luat căruţa şi s-a întors fără nimic acasă. Apoi a spus femeii sale: „În noaptea aceasta Dumnezeu mi-a vorbit prin gura acestei copile nişte cuvinte care m-au întors la pocăinţă. De acum nu voi mai fura niciodată în viaţa mea”.

Apoi s-a dus la spovedanie la un duhovnic bun, şi-a mărturisit toate păcatele, a primit canon şi din acea vreme şi-a îndreptat viaţa.

Să dea Bunul Dumnezeu ca şi noi, păcătoşii, când ne ispiteşte satana cu orice fel de păcat, să ne ridicăm privirea la Cel ce vede toate şi, fiind îngrădiţi cu frica de Dumnezeu, să părăsim păcatele ca să moştenim viaţa veşnică. AMIN!

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here