Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii

Frica de Dumnezeu ne duce la dragostea lui Dumnezeu

0
171

frica

Frica de Dumnezeu ne duce la dragostea lui Dumnezeu

‘Frica de Dumnezeu- Sfinţii părinţi spun că pentru a ajunge la dragostea lui Dumnezeu este nevoie să avem mai întâi frica de Dumnezeu. Este aceasta întotdeauna o condiţie obligatorie?

Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii. Şi eu am avut probleme cu asta pentru că eu credeam că înţelepciunea poate fi luată şi de la jumătate încolo şi pentru că prin frică înţelegem emoţia pe care o avem, copil fiind, când îmi era frică de câini sau de întuneric. Da, nu putem ajunge la dragostea lui Dumnezeu fără frica de El.

Întreabă-L pe Dumnezeu cum e frica asta

Numai că frica de Dumnezeu nu este ceea ce credem noi când ne gândim la ea, ci ceea ce descoperim, ceea ce ţâşneşte în noi când  auzim cu adevărat chemarea: „Cu frică şi cu cutremur să vă apropiaţi…” şi noi ne ducem cu o frică de care nu te poţi lipsi, care nu te face s-o rupi la fugă, să pleci înapoi, ci să te duci înainte. Îndrăzneşte şi întreabă pe Dumnezeu cum e frica asta şi te va învăţa. Pe mine m-a învăţat. A durat mult, dar a meritat.’

Acum trebuie sa stim cu toţii ce este frica de Dumnezeu.

Meşteşugul bucuriei, vol. 2, monahia Siluana Vlad

Mai multe articole pe aceeaşi temă puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here