Momente de referință din istoria universală – „Stupor mundi” – minunea lumii

0
147
istorie - Frederic al II-leaÎn timpul domniei împăratului Frederic al II-lea, puterea dinastiei Staufer a atins apogeul. Frederic era nepotul marelui Barbarossa de la care preluase ideea imperiului paneuropean.

(„Împăratul Frederic al H-lea primeşte pe trimişii arabi”. Pictură de Arthur von Ramberg)

Puterea tot mai mare a coroanei germane nu era bine văzută de Sfântul Scaun. Acesta încerca încontinuu să se elibereze de sub dominaţia acesteia. Împăraţii germani erau prin succesiune şi regi ai Siciliei, lucru care le oferea controlul asupra întregii Italii.

Atitudinea papei era de neîncredere şi suspiciune în privinţa lui Frederic al II-lea. Pe acesta suveranul pontif l-a forţat să iniţieze o cruciadă. Succesul acesteia însă a sporit rivalitatea dintre cei doi. Toate tentativele de a slăbi poziţia împăratului au eşuat. Frederic al II-lea s-a afirmat atât în Apus, cât şi în Răsărit. Faima sa i-a atras porecla de „stupor mundi” – „minunea lumii”.

În anul 1237, Frederic a învins la Cortenuova oastea Ligii Lombarde, care se bucura de sprijinul papei.

Grigore al IX-lea a apelat la ultima sa armă, excomunicându-l pe împăratul german. Frederic al II-lea a răspuns, în aprilie 1239, printr-o scrisoare adresată nobilimii imperiale şi înaltului cler, în încheierea căreia spunea:

„ …purtăm în inimă părere de rău pentru nedreptatea bisericii, mama noastră, care pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu patimile sale şi în numele Sfintei Fecioare L-a adus aproape de credincioşii Săi. Însă, pe de altă parte, îndepărtăm de la noi oricare putinţă ca acest om să ne facă vreo nedreptate, căci noi nu-l putem recunoaşte pe acesta ca judecător al nostru. Căci, după cum s-a arătat prin fapte şi prin vorbe a fi duşmanul nostru cel mai mare, iar nu judecător, aşa a sprijinit pe duşmanii şi uzurpatorii imperiului… Noi îl declarăm nedemn de a mai fi reprezentantul Lui Hristos, urmaş al Sfântului Petru şi păstor al sufletelor credincioşilor, dar nu pentru că noi am nesocoti înalta demnitate pontificală, ci din cauza lipsurilor pe care le are persoana acestuia.

Căci dispensele bisericeşti, care ar trebui date numai cu acordul cardinalilor, sunt cântărite de acesta precum ar face un comerciant, cu nesocotirea sfaturilor cardinalilor la care ar trebui să plece urechea după orânduiala bisericească, el fiind propriul său secretar, notar şi chiar vistiernic…

Biserica Creştină Universală şi toţi creştinii să nu se mire că noi nu ne plecăm la hotărârile unui astfel de judecător.

Aceasta, nu pentru că am nesocoti înalta demnitate pontificală sau funcţia apostolică, celei căreia ne supunem înaintea tuturor dreptcredincioşilor, căci noi acuzăm stricăciunea persoanei în cauză, care s-a arătat nedemnă de a ocupa un tron atât de înalt. Şi, ca să vadă toate înaltele feţe bisericeşti buna noastră credinţă şi sfântul zel care sălăşluieşte în inima noastră, spre a arăta, nu din vâltoarea urii, ci de dragul dreptăţii, că întâistătătorul Bisericii Romei se pune împotriva preoţilor romani, iar de frică să nu fie dusă pe căi greşite turma Domnului sub îndrumarea unui asemenea păstor, îi prevenim pe cardinalii sfintei Biserici Romane, prin soli şi răvaşe, pe sângele Lui Iisus Hristos şi în faţa dreptei judecăţi a Domnului, chemându-i să convoace un conciliu al înalţilor prelaţi.

Şi voi veţi fi de faţă prin trimişii voştri, alături de trimişii altor prelaţi. In fata tuturor noi suntem pregătiţi să arătăm şi să dovedim în persoană toate cele spuse. In plus şi unele fapte mult mai grave… Plângeţi dragi prinţi şi oameni ai bisericii, dar nu de mila noastră, ci de mila bisericii. Căci conducerea acesteia se află în adormire; întâistătătorul ei rage precum un leu; profetul ei fuge, iar omul îi este necredincios şi face nedreptate preoţilor săi”.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila

Jurnal Spiritual