De multă frământare e plină viaţa noastră! Dar nu ar fi aceasta greutate, iubiţii mei, că aceste tulburări şi aceste frământări, deşi putem să le facem mai blânde dacă rămân aşa cum sunt, să îndurăm fără întristare, totuşi noi nu facem nici una, nici alta, ci stăm morocânoşi toată viaƫa noastră.
Nu ne plângem toţi de aceleaşi lucruri, ci de lucruri potrivnice.
Unul se plânge că-i sărac, altul că-i bolnav; unul de povara grijilor, altul, de întreţinerea casei; unul, de creşterea copiilor, altul, de lipsa de copii. Şi uită-te cât de mare e nesocotinţa! Nu ne plângem toţi de aceleaşi lucruri, ci de lucruri potrivnice.
Dacă lucrurile prin ele însele ar fi pricina plânsetelor noastre, ar trebui negreşit să nu ne plângem de lucruri potrivnice. Dacă sărăcia e un rău de neîndurat, ar trebui ca bogatul să nu fie niciodată trist; dacă lipsa de copii e un rău, ar trebui ca cel cu mulţi copii pururea să se bucure; iarăşi, este o fericire să stai în fruntea treburilor statului; dacă e fericire să fii înconjurat de cinste şi să ai mulţi oameni în stăpânirea ta, ar trebui ca cel care duce o viaţă modestă şi smerită să fie urât şi ocolit de toţi.
Intâmplările neprevăzute pricinuiesc frământare şi tulburare
Dar aşa, când audem că se plâng deopotrivă şi bogaţii şi săracii, iar de multe ori bogatul se plânge mai mult decât săracul când vedem că se bucură şi marii dregători şi supuşii lor, şi tatăl cu mulţi copii şi cel care n-are nici unul, să nu învinuim lucrurile de neorânduiala din lume, ci pe oamenii care nu se pot sluji de lucruri cum trebuie, ca să poată scăpa de tristeţe, că întâmplările neprevăzute pricinuiesc frământare şi tulburare, ci noi şi sufletul nostru. Când sufletul nostru e în bună rânduială, stăm liniştiţi ca într-un port, chiar de s-ar ridica de pretutindeni cu miile furtunile; dar când (sufletul) nu-l am în bună rânduială, de ne-ar bate de pretutindeni vântul prielnic, nu stăm mai bine decât în mijlocul furtunii.
Ceea ce se poate vedea şi în privinţa trupurilor. Un trup plin plin vigoare nu suferă nici un rău de s-ar lupta cu el de mii de ori asprimea vremii; dimpotrivă, dobândeşte spor de pricepere prin deprinderea cu viforul şi prin statul în viforniţă dar dacă timpu-i slab şi bolnav, de-ar avea parte de cea mai bună climă, nu va avea nici un folos de pe urma acestei bune sorţi, pentru că slăbiciunea trupului este că vă vătămaţi tocmai de această bună împărţire a vremii.
Nu îngrădim pronia lui Dumnezeu cu tirania providenţei sorţii.
Asta o vedem şi în privinţa mâncărurilor. Când stomacul ne este bun şi sănătos, preface în sucuri bune orice mâncare ar primi, fie tare, fie nepregătită, pentru că întocmirea lui firească biruie răul din mâncare; dar când tăria stomacului e şubrezită, când stomacul e leneş, atunci se simte rău şi se strică oricât de bune şi gustoase ar fi mâncărurile primite, pentru că propria-i slăbiciune strică însuşirea mâncărurilor.
Aşa că noi, iubiţilor, când vedem neorânduiala lucrurilor din lume să nu suferim de frământare si sa nu învinuim pe Dumnezeu; prin aceasta nu găsim leacul rănii, ci adăugăm rană lângă rană. Să nu socotim apoi că în seama demonilor e dată cârmuirea lumii; să nu socotim că cele de aici sunt lipsite de un ochi ce le poartă de grijă; şi nu îngrădim pronia lui Dumnezeu cu tirania providenţei sorţii. Toate aceste gânduri sunt pline de hulă. Adevărata tulburare şi neorânduială nu stă în curgerea lucrurilor, ci în gândirea noastră, în stare să vadă în lume tulburare şi neorânduială.
Unii oameni nu îndură cu uşurinţă sărăcia
Dacă nu îndepărtăm frământare, neorânduiala şi tulburarea din cugetul nostru, nu vom avea niciun câştig din buna rânduială din lucruri. Chiar de ne-ar merge toate din plin. Întocmai ca ochiul: dacă îţi este ochiul bolnav, vei vedea noapte şi în miezul zilei; vei vedea lucrurile pe dos şi nu-ţi va fi de nici un folos raza de soare; dar dacă îţi este ochiul sănătos şi bun, poţi merge fără primejdie şi noaptea. Tot aşa, şi cu ochiul sufletului nostru: atâta vreme cât e sănătos, va vedea bine chiar lucrurile ce par a fi fără rânduială; dar dacă e bolnav, va vedea neorânduială şi tulburare tare, chiar de l-ai sui în cer. Că lucrurile aşa stau am să ţi-o dovedesc cu pilde şi din vechime, şi din vremea noastră.
Unii oameni nu îndură cu uşurinţă sărăcia şi sufera de frământare. Ei nu încetează a mulţumi lui Dumnezeu pentru aceasta. Câţi oameni bogaţi care trăiesc în desfătări, nu hulesc pe Dumnezeu în loc să-I mulţumească? Câţi oameni care n-au nici un necaz nu învinuiesc purtarea de grijă a lui Dumnezeu de lume? Câţi oameni, care au stat în închisoare toată viaţa lor, nu şi-au dus viaţa lor plină de chin? Cati oameni mai cu recunoştinţă decât cei care trăiesc liberi? Vezi dar că starea sufletului nostru, gândirea noastră proprie este pricina şi a uneia, şi a alteia, şi nu însăşi firea lucrurilor.
Uitaţi-vă la Pavel!
Prin urmare, dacă purtăm grijă de sufletul nostru, n-avem să vedem în lume nici tulburare, nici neorânduială; n-avem să vedem niciun necaz, chiar dacă întâmplările din viaƫa noastră ne-ar frământa mal grozav ca vâltoarea. Spune-mi, rogu-te, pentru ce mulţumea Pavel? El este unul dintre cei care au avut viaţă desăvârşită. El e unul dintre cei care au trăit în virtute întreaga viaţă, dintre cei care au îndurat cele mai cumplite rele. Nimeni din oamenii din lume n-a fost mai drept decât acela şi nimeni n-a suferit, de când sunt oamenii, mai groaznic ca acela. Deşi vedea pe mulţi trăind în răutate, deşi vedea pe mulţi fericiţi şi desfătăndu-se cu averile de aici, totuşi el mulţumea lui Dumnezeu şi îndemna şi pe alţii să tacă asemenea.
Uitaţi-vă la Pavel şi tu când vezi pe cel mai fericit, când vezi că e plin de fală, când vezi că biruie pe duşmani. Când vezi că se răzbună pe cei ce-l supără, că nu are nicio pagubă; că-i curg în valuri de pretutindeni banii; când vezi că-l cinstesc toţi si toţi îl linguşesc, tu, năpăstuit şi viclenit, să nu te socoţi unul dintre cei doborâţi, ci vădind că Pavel a fost ca şi tine, înalţă-ţi sufletul, întăreşte-ţi gândurile, ca tristeţea să nu te doboare. Nu judeca pe prietenul sau pe duşmanul lui Dumnezeu după fericirea sau nefericirea lui de aici, de pe pământ!
Să ajungem pomi roditori
De vezi un om că trăieşte cu dreptate, că e fără păcate şi-şi vede de dreapta credinţă, fericeşte-l şi-l socoteşte de invidiat. Chiar de-ar fi se-ntâmple ca vreunul de acest fel să se afle aici, în acest loc sfânt şi teatru duhovnicesc şi în această adunare cinstitoare de Dumnezeu. Da, de aceea vă predicăm în fiecare zi. Trăind cu cuvântul, ca şi cu o seceră, patimile sălbatice ale sufletului, să ajungem pomi roditori; să facem fructe coapte care să fie puse în jitniţa cea împărătească; să aducă slava Stăpânului obştesc şi Plugarului sufletelor noastre, iar nouă, viaţă veşnică; pe care să facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim cu harul şi cu iubirea de oameni ale Domnului nostru lisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă, putere şi cinste în vecii vecilor. Amin.
Despre soartă şi providenţă, Sf. Ioan Gură de Aur
Jurnal Spiritual
