Fotogeografica şi-a desemnat câştigătorii. Lista completă

0
253
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
FotogeograficaConcursul Naţional de Fotografie pentru Tineret Fotogeografica ediţia a XIX-a a ajuns la final. Lucrările pot fi văzute până duminică 17 mai la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.

Anul acesta s-au înscris în concurs peste 900 de lucrări din care 130 au fost alese şi sunt expuse în Salonul Naţional de Fotografie Fotogeografica 2015.

Organizatorii au acordat vineri 24 aprilie premiile I,II,III la secţiunile peisaj şi wildife.

Componenţa juriului acestei ediţii:

Cristian Lascu – National Geographic Romania;

Petrişor Iordan – instructor foto Atelierul de Fotografie, Casa de Cultura a Studenţilor Bucureşti;

Alex Axon – Chief Creative Officer & Partner ZITEC;

Alin Popescu – inginer grafician, fotograf freelancer;

Silviu Matei – fotoreporter Agenţia Mediafax Foto.

LISTA CÂŞTIGĂTORILOR FOTOGEOGRAFICA 2015

Secţiunea Peisaj

Premiul I – Diaconu Daniel. Poveste de iarnă (Faleza Mării Negre, Constanţa);

Premiul II – Untu Rodica. Momentul dezvăluirilor (Munţii Bistriţei);

Premiul III – Ghioc Tudor. Simetria naturii (Lacul Cuejdel, Neamţ).

Secţiunea Wildlife

Premiul I – Achim Mircea Radu. Curtoazie (Vadu, Constanţa);

Premiul II – Bondari Silviu. Umbra (Franţa);

Premiul III – Cîndea Oana. Hitchcock’s The Birds ( Gălbinaşi, Buzău).

Câştigătorii Fotogeografica vor participa în proiectul Romania Student Tour.

Este un program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural al României.

Proiectul este derulat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, cu sprijinul Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, National Geographic Romania, Zitec, Facultatea de Geografie – Universitatea din Bucureşti, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, Asociaţia Română de Educaţie Speologică, Facultatea de Geografie – Universitatea Spiru Haret, Radio România Bucureşti Fm, Adevaraţii Veloprieteni, A.S.Sfinx Bucureşti, Foto4ever, Salvaspeo România, Clubul Studenţesc de Artă Fotografică.

Fotogeografica este cea mai importantă manifestare la nivel naţional din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret, având ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii şi tradiţiilor romăneşti.

Detalii program FOTOGEOGRAFICA 2015 pe www.fotogeografica.ro, www.ccs.ro.

Program Fotogeografica 2015

24 aprilie, 18:30 – Vernisaj Salonul Naţional de Fotografie Fotogeografica şi lansare catalog Fotogeografica 2015. Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti. Expo on line www.fotogeografica.ro

25 aprilie, ora 10:00 – Workshop foto în cadrul Organizaţiei Cercetaşii României – Centrul Sf. Nicolae susţinut de Mihai Deneş. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

2 – 24 mai – Expoziţie foto ‘Flori în întuneric’, SpeoArt. Eveniment dedicat Zilei Tineretului. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

6 mai, ora 19:00 – Dincolo de soare, Dincolo de nori – Expediţie speologică în NE Indiei – Meghalaya (2014-2015) ; prezintă Oana Mirela Chachula şi Simona Elena Buduran (Clubul Sporturilor Montane Hunedoara şi A.S.Sfinx Bucureşti). Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

9 mai, ora 9:30 – Adevaraţii Veloprieteni, pedalăm spre Văcăreşti; Workshop cu fotogeograficii în Parcul Natural Văcăreşti. Eveniment dedicat Zilei Păsărilor şi Arborilor, Ziua Europei.

13 mai, ora 19:00 – Expediţie în ţara Inkaşilor ; prezintă Mihai Cernat. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

14 mai, ora 19:00 – Gheţarii din România de ieri şi de astăzi; prezintă conf. univ. dr. Nicolae Cruceru, Facultatea de Geografie, Universitatea Spiriu Haret. Eveniment dedicat Zilei Mondiale de Acţiune pentru Climă. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

16 mai, ora 20:30 – Fotografia de noapte ‘Festivalul Luminii’ & ‘Noaptea Muzeelor’. Parcul Tineretului şi Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.

19 mai, ora 19:00 – Transsiberianul şi Lacul Baikal; prezintă Ionuţ Popa, Creative Publishing, Revista Bioplanet. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti

20 mai, ora 19:00 – Universul Ascuns al României, prezintă Simona Elena Buduran şi Radu Bogdan Ciubotărescu. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

21 mai, ora 19:00 – Expe Vietnam 2015, prezintă Tudor Marin, Mihai Baciu şi Andreea Cohn. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

22 mai, ora 19:00 – Provocări în managementul siturilor Natura 2000 în România, prezintă prof.univ.dr. Cristian Iojă, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti.

Eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Biodiversităţii. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

23 mai, ora 10:00 – Fotografia în parc. Activităţi dedicate Zilei Acţiunii Internaţionale pentru Protecţia Sănătăţii şi Mediului şi Zilei Europene a Parcurilor. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti & Parcul Operei.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here