Pătimirea Sfintei, Slăvitei, Marei Muceniţe Fotinia şi a celor împreună cu dânsa

0
131
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

FotiniaSfânta marea muceniţă Fotinia este femeia samarineancă despre care povesteşte Evanghelistul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în Sfânta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puţul lui Iacov şi a crezut în El. Iar după înălţarea Domnului la cer şi după pogorîrea Sfântului Duh peste dumnezeieştii Apostoli, în ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de către Sfinţii Apostoli, împreună cu doi fii ai ei şi cu cinci surori, urmând lor şi propovăduind credinţa întru Hristos din loc în loc şi din ţară în ţară, întorcând pe mulţi slujitori de idoli de la păgânătate, făcându-i creştini.

“Porţile iadului nu o vor birui pe dânsa”.

În zilele lui Neron, păgânul împărat al Romei, s-a pornit mare prigoană asupra creştinilor . După mărturisirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, prigonitorii căutau pe ucenicii lor şi pe toţi cei ce credeau în Hristos. Ei se sârguiau în deşert a şterge din lume numele lui Hristos. Însă nu ştiau nebunii, căci cu cât prigoneau credinţa cea întru Hristos, cu atât mai mult se întărea; căci precum a zis Domnul: “Porţile iadului nu o vor birui pe dânsa”.

În acel timp Sfânta Fotinia, împreună cu fiul ei cel mai mic, se aflau în Cartagina, cetatea Africii, şi propovăduiau cu îndrăzneală Evanghelia lui Hristos. Iar Victor, fiul ei cel mai mare, era ostaş în armata romană şi fiindcă a făcut mari vitejii şi biruinţe în războiul pe care l-au avut romanii împotriva arabilor, care supărau şi prădau locurile lor, împăratul Neron l-a făcut stratilat şi voievod a toată Italia; şi, neştiind că este creştin, l-a trimis să muncească pe creştinii care se aflau acolo. Iar Sebastian, ducele Italiei, auzind aceasta din urmă a zis către Victor: “Eu ştiu prea bine, o, voievodule, că tu eşti creştin precum şi maica ta şi Iosi, fratele tău, sunt creştini, următori şi ucenici ai Apostolului Petru.

“Pentru ce ţi-ai schimbat aşa deodată părerea ta, o! Sebastiane? (…) Căci mă cheamă Hristos la dânsul!”

Însă te sfătuiesc să faci ceea ce ţi-a poruncit împăratul, adică să munceşti pe creştini, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa”. Iar voievodul Victor a zis: “Eu voiesc să fac voia lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Împăratul cel ceresc şi fără de moarte. Iar de porunca pe care mi-a dat-o Neron împăratul, ca să muncesc pe creştini, nici nu voiesc să aud, dar să o mai împlinesc”. Ducele a zis: “Eu te sfătuiesc ca pe un prieten adevărat ceea ce îţi este ţie de folos; căci dacă vei şedea pe divan şi vei cerca să afli pe creştini şi îi vei munci, vei face plăcerea împăratului şi vei dobîndi şi banii creştinilor.

Pe lîngă aceasta, te mai sfătuiesc să vesteşti şi maicii tale şi fratelui tău, să nu mai propovăduiască la arătare pe Hristos şi să nu mai înveţe pe păgâni a se lepăda de credinţa lor părintească, ca să nu te primejduieşti din cauza lor”.

Sfântul Victor a zis către dânsul: “Să nu-mi fie a face aceasta care zici, adică să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc pe maica mea sau pe fratele meu să nu mai propovăduiască că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Dar şi eu sunt şi voiesc să fiu propovăduitor al lui Hristos, precum sunt şi aceia, şi las să vedem răul care ni se va face”. Ducele a zis: “Eu frate te sfătuiesc cele ce-ţi sunt de folos, iar tu socoteşte ce vrei să faci”.

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi vă voi odihni!

După ce a zis, îndată a orbit şi, căzând la pământ, a rămas mut de durerile cele cumplite ale ochilor; apoi, ridicându-l cei ce stăteau de faţă, l-au pus pe pat şi a rămas trei zile fără glas, neputând grăi nicidecum. Iar în a patra zi a strigat cu glas mare: “Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor!” Iar Victor, intrând la dânsul, a zis: “Pentru ce ţi-ai schimbat aşa deodată părerea ta, o! Sebastiane?”. Ducele a zis către dânsul: “Căci mă cheamă Hristos la dânsul o! preadulcele meu Victor”.

Deci îndată a învăţat de la dânsul credinţa în Hristos şi s-a botezat; apoi cum a ieşit din apa botezului, îndată şi-a căpătat lumina ochilor şi a preamărit pe Dumnezeu. Văzând ceilalţi slujitori de idoli această preaslăvită minune, s-au înfricoşat ca să nu pătimească şi ei, necrezând în Hristos, ceea ce a pătimit ducele, au alergat toţi la Victor şi, învăţînd credinţa în Hristos, s-au botezat.

Trecând puţină vreme, a ajuns cuvântul acesta la Roma, pînă la urechile lui Neron. Victor, stratilatul Italiei, şi Sebastian, ducele, propovăduiesc ca Petru şi Pavel şi ca ceilalţi apostoli şi aduc pe mulţi păgâni la credinţa în Hristos; apoi că Fotinia, mama stratilatului, împreună cu Iosi, un alt fiu al ei, au fost trimişi de dânsul în Cartagina să facă asemenea. Împăratul, auzind acestea, s-a aprins de mânie. Indată a trimis ostaşi în Italia ca să aducă la Roma toţi creştinii care se aflau acolo. Au adus bărbaţi şi femei, cărora li se arătase Domnul mai înainte şi le zisese: “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi vă voi odihni; deci nu vă temeţi, căci Eu sunt cu voi şi Neron va fi biruit împreună cu diavolii, prietenii săi”.

Sfânta Fotinia a apucat şi a venit mai înaintea lui Neron.

“După aceea a zis către Victor: “De aici înainte numele tău va fi Fotinos. Căci prin tine se vor lumina mulţi şi vor crede în Mine; iar tu întăreşte cu cuvintele tale pe Sebastian, spre mărturisire, căci fericit şi bine-i va fi celui ce se va nevoi până la sfârşit”.

Acestea zicând Domnul către dânşii, S-a înălţat la ceruri. S-a descoperit încă şi Sfintei Fotinia şi i s-au arătat toate cele ce trebuia să urmeze. De aceea, Sfânta Fotinia îndată a şi pornit din Cartagina împreună cu mulţime de creştini şi s-a dus la Roma; toată cetatea Romei, auzind-o propovăduind cu mare îndrăzneală pe Hristos, s-au tulburat. Ei au zis “Cine este aceasta care vine aici cu mulţime?”. Apoi a venit la Roma şi Fotinos, fiul ei, împreună cu Sebastian ducele, fiind aduşi de ostaşii care fuseseră trimişi de împărat.

Dar Sfânta Fotinia a apucat şi a venit mai înaintea lui Neron, împreună cu Iosi fiul ei, şi cu cealaltă mulţime. Văzându-i Neron i-a întrebat: “Pentru care pricină aţi venit la noi?”. Sfânta a răspuns: “Am venit să te învăţăm să crezi în Hristos”. Slujitorii împăratului au zis: “Au venit din Italia Sebastian, ducele, şi Victor, stratilatul”. Neron a zis: “Să vie înăuntru”. Şi venind ei, a zis către dânşii: “Ce am auzit despre voi?”. Sfinţii au răspuns: “Câte ai auzit despre noi, o! împărate, toate sunt adevărate”. Neron, uitându-se la dânşii sălbatic, le-a zis: “Vă lepădaţi de Hristos, ori voiţi să muriţi de moarte rea?”. Sfinţii, ridicându-şi ochii la cer, au zis: “Să nu fie vreodată, o! Hristoase, Împărate, ca să ne lepădăm de Tine şi să ne despărţim de credinţa cea întru Tine şi de dragostea Ta!”.

“Aşa ne bucurăm noi toţi, ne veselim şi voim să murim pentru dragostea Lui”.

Neron a întrebat: “Cum vă numiţi voi?”. Sfânta Fotinia a răspuns: “Eu m-am numit Fotinia de Iisus Hristos, Dumnezeul meu. Surorile mele, cea dintâi care s-a născut după mine se numeşte Anatoli. A doua se numeste Fotos, a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel dintâi se numeşte Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, şi cel de-al doilea, care este cu mine, se numeşte Iosi”. Neron a zis către dânşii: “Toţi v-aţi unit şi v-aţi învoit ca să fiţi munciţi pentru Nazarineanul şi să muriţi pentru El?” Sfânta Fotinia a răspuns: “Aşa ne bucurăm noi toţi, ne veselim şi voim să murim pentru dragostea Lui”.

Atunci tiranul a poruncit să li se zdrobească încheieturile mâinilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, răpind pe sfinţi, i-au dus la locul de tortură; şi şi-a întins fiecare mâinile, apoi au început să li le zdrobească cu ciocanele şi, de la al treilea ceas din zi pînă la al şaselea, s-au schimbat de trei ori cei care îi băteau; iar mucenicii lui Hristos n-au simţit nicidecum muncirea lor, nici s-au zdrobit cât de puţin mâinile lor.

Auzind aceasta, Neron s-a cutremurat de preaslăvită minune şi a poruncit să li se taie mâinile. Dar, îndată slujitorii răpind pe Sfânta Fotinia, legându-i mâinile, au lovit de mai multe ori cu săbiile, deasupra pe nicovală, nereuşind nimic; iar mai ales aceia care le loveau, au slăbit şi au căzut ca nişte morţi. Dar sfânta a rămas nevătămată şi mulţumea lui Dumnezeu, zicând: “Domnul îmi este ajutor şi nu mă voi teme, de ce-mi va face mie omul”.

“Bucură-te şi tu, doamna mea, făclia lui Hristos!”.

Deci a început împăratul a se nedumeri şi a gândi ce să facă să biruiască pe mucenici şi să-i aducă la voia sa. De aceea a poruncit ca pe bărbaţi să-i bage într-o temniţă întunecoasă, iar pe Sfânta Fotinia, împreună cu cele cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur, scaune de aur, bani mulţi înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte şi brîie de aur.

Apoi a poruncit şi Domninei, fiica sa, să se ducă şi ea în camera aceea cu toate roabele ei; să se unească cu sfintele, socotind deşertul la minte căci cu amăgiri ca acestea va întoarce şi va răsturna credinţa lor. Căci poruncea sfintelor că, dacă se vor lepăda de credinţa în Hristos, le va da mângîiere, desfătare şi o dragoste ca aceasta şi le va dărui toate acelea ce se aflau în cameră şi multe altele; apoi le va învrednici de mare dragoste şi cinste. Dar s-a amăgit vicleanul. Sfintele, ca nişte cugetătoare de cele cereşti, au defăimat toate acelea ca pe nişte gunoaie şi n-au voit nici măcar să se uite la ele.

Privind Sfânta Fotinia la fiica împăratului, Domnina, a zis către ea: “Bucură-te, mireasa Domnului meu!”. Iar Domnina a zis şi ea către dânsa: “Bucură-te şi tu, doamna mea, făclia lui Hristos!”. Auzind Sfânta Fotinia pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o. Apoi învăţînd-o credinţa lui Hristos, cum şi pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa. Şi îndată fericita Antusa a poruncit Ştefanidei, celei mai mari peste 100 de roabe ale ei, să dea săracilor toate podoabele cele de aur şi banii care se aflau în cămara de aur.

“Am pregătit o otravă puternică. De o veţi bea şi pe aceasta şi, nu veţi păţi nimic, voi crede şi eu în Dumnezeul vostru”

Neron, înştiinţîndu-se de aceasta, a suspinat din adâncul inimii şi s-a maniat foarte. Indată a poruncit să ardă un cuptor şapte zile şi să arunce într-însul pe Sfânta Fotinia şi pe toţi cei uniţi cu dânsa, bărbaţi şi femei; şi făcând ostaşii după porunca lui, au stat mucenicii trei zile în cuptor. După aceea, socotind tiranul că acum vor fi arşi în cuptorul cel de foc, a poruncit să deschidă gura cuptorului şi, dacă vor afla acolo oasele ucenicilor, să le arunce în rîu. Şi deschizând ostaşii gura cuptorului, au aflat pe toţi sfinţii întregi şi nevătămaţi, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu. Deci au rămas uimiţi de preaslăvita minune că nu s-a apropiat focul de dânşii. Auzind aceasta, toţi locuitorii cetăţii Roma s-au minunat, slăvind şi ei pe Dumnezeu.

Dar tiranul, auzind de o minune ca aceasta, a poruncit să-i adape cu otrăvuri aducătoare de moarte.

Deci a fost chemat Lambadie, vrăjitorul, care a pregătit otrăvurile. El a dat mai întâi otravă Sfintei Fotinia, care, luînd-o, a zis către vrăjitor: “Nu se cădea nouă a lua această otravă a ta nicidecum, nici a o bea, fiindcă şi tu eşti necurat; dar pentru ca să cunoşti tu, o! împărate, şi tu, o! vrăjitorule, puterea Hristosului meu, iată, eu mai întâi o beau, în numele Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Pe urmă o vor bea toţi cei ce sunt împreună cu mine”. Bînd toţi mucenicii otrava, au rămas nevătămaţi, cu puterea lui Hristos, ca şi cum n-ar fi băut nimic. Iar vrăjitorul, văzând toate acestea, s-a spăimântat. Căutând la Sfânta Fotinia, a zis: “Am pregătit o otravă puternică şi de o veţi bea şi pe aceasta şi, nu veţi păţi nimic, voi crede şi eu în Dumnezeul vostru”.

“Mulţumim Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru! Căci cu plumb clocotit ai răcorit inimile noastre ca şi cum ar fi fost însetate de o mare arşiţă”.

Şi aducând-o, a dat-o lor şi, bînd-o, toţi mucenicii au rămas nevătămaţi. Văzând vrăjitorul aceasta, a rămas uimit şi îndată adunând toate cărţile sale vrăjitoreşti, le-a aruncat în foc şi le-a ars; apoi, crezând în Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar împăratul, înştiinţîndu-se de aceasta, a poruncit ostaşilor şi răpindu-l din mijlocul sfinţilor, l-au scos afară de zidurile cetăţii Roma şi i¬au tăiat capul cu sabia. Şi aşa, fericitul Teoclit, mai înainte decât ceilalţi, a luat cununa muceniciei.

Atunci Neron cel fără de lege a poruncit să le taie venele tuturor sfinţilor, împreună cu ale marei muceniţe Fotinia. Şi când ostaşii le tăiau venele mucenicilor, ei batjocoreau şi rîdeau de împărat şi de zeii lui, ca de nişte neputincioşi. Iar tiranul, văzând pe mărturisitori, că întru nimic nu socotesc muncile acestea, a poruncit să topească plumb şi să-l amestece cu pucioasă. Când va clocoti, să-l toarne în gura Sfintei Fotinia şi pe spatele celorlalţi sfinţi.

După ce slujitorii au îndeplinit porunca împăratului şi au vărsat pe spatele mucenicilor plumbul clocotind, toţi sfinţii au strigat: “Mulţumim Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru!. Căci cu plumb clocotit ai răcorit inimile noastre ca şi cum ar fi fost însetate de o mare arşiţă”. Iar Neron, auzind aceasta, s-a spăimântat. A poruncit să-i spînzure şi să strujească fără milă trupurile lor şi să le ardă cu făclii aprinse; dar cu cât îi muncea mai mult, cu atât se împuterniceau în dumnezeiescul dar şi proslăveau pe Dumnezeu.

“Îmbărbătaţi-vă şi vă întăriţi”.

Iar ticălosul şi deşertul de minte Neron, socotind că va birui pe sfinţi cu muncile, a poruncit să amestece cenuşă cu oţet tare şi să-l toarne în nasurile lor. Aceasta făcându-se, sfinţii mucenici au zis că li se pare mai dulce decât mierea şi fagurul. Iar tiranul s-a mâniat foarte. A poruncit de a oprit pe sfinţi şi i-a închis într-o temniţă întunecoasă şi necurată, plină de şerpi veninoşi. Dar sfinţii lăudau şi slăveau pe Dumnezeu;  fiarele cele otrăvitoare, din temniţă, toate au murit şi duhoarea cea rea s-a prefăcut în mireasmă neasemănată;m întunericul s-a prefăcut în lumină prea strălucită.

Apoi Domnul nostru Iisus Hristos a stat în mijlocul sfinţilor şi a zis către dânşii: “Pace vouă!”. Apoi, apucând de mână pe Sfânta Fotinia a ridicat-o sus şi a zis: “Bucuraţi-vă totdeauna, căci Eu cu voi sunt în toate zilele vieţii voastre”. Şi îndată, cu cuvântul Domnului, s-au deschis ochii mucenicilor şi, văzând pe Domnul, s-au închinat Lui; iar El, binecuvântându-i, a zis: “Îmbărbătaţi-vă şi vă întăriţi”. Apoi s-a suit la cer. Iar din trupurile sfinţilor au ieşit ca nişte solzi şi s-au făcut sănătoşi, aşa cum erau mai înainte. Dar urgisitul de Dumnezeu Neron a poruncit ca sfinţii să rămână în temniţă trei ani, ca să pătimească acolo înăuntru tot felul de chinuri şi aşa să moară cu moarte rea.

Au nu v-am poruncit vouă să nu mai propovăduiţi în numele lui Hristos?

Iar după trei ani, având împăratul un slujitor al său închis în temniţa aceea, a trimis oamenii săi ca să-l scoată. Deci, ducându-se trimişii în temniţă, au văzut pe mucenici că erau vii şi sănătoşi. Ei au spus împăratului că galileenii care au fost orbiţi de el, acum văd şi sunt sănătoşi. Temniţa este plină de lumină şi de bună mireasmă negrăită, s-a făcut ca o casă sfântă, spre slava lui Dumnezeu; iar acolo aleargă mulţime de oameni şi cred în Dumnezeul lor şi sunt botezaţi de dânşii.

Auzind acestea, Neron şi-a ieşit din minţi. El a trimis ostaşi, i-a adus înaintea sa şi a zis: “Au nu v-am poruncit vouă să nu mai propovăduiţi în numele lui Hristos? Deci cum îl propovăduiţi în temniţă? Pentru aceasta eu voiesc să pun asupra voastră multe şi grele munci”. Iar sfinţii au zis: “Orice voieşti fă, dar noi nu vom înceta a vesti pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum că este Dumnezeu adevărat şi făcătorul tuturor”.

Dar cu aceasta s-a aprins tiranul la mânie. A poruncit să răstignească pe sfinţi cu capetele în jos şi să strujască trupurile lor trei zile, pînă se vor dezlega încheieturile lor. Făcând aceasta, sălbaticii şi neomenoşii slujitori i-au spînzurat şi i-au lăsat alte patru zile, punând străjeri să-i păzească. După aceea, ducându-se să vadă dacă mai trăiesc încă, cum i-au văzut spînzuraţi au orbit. Iar îngerul Domnului, pogorându-se din ceruri, a dezlegat pe sfinţi şi, sărutându-i, i-a făcut sănătoşi de toate rănile lor. Atunci Sfintei Fotinia, făcându-i-se milă de orbirea slujitorilor, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru ei. Indată şi-au luat iarăşi lumina ochilor lor şi crezând în Hristos, s-au botezat.

“Doamne, cercetatu-m-ai şi M-ai cunoscut.”

Înştiinţându-se tiranul de acestea, a poruncit să jupuiască pielea de pe Sfânta Fotinia şi în vremea ce o jupuiau, sfânta cânta: “Doamne, cercetatu-m-ai şi M-ai cunoscut”. După ce au jupuit pielea ei, au aruncat-o în rîu, iar pe sfântă au aruncat-o într-un puţ sec. Dar la ceilalţi mucenici: Sebastian, Fotinos şi Iosi, le-au tăiat mădularele cele născătoare şi le-au aruncat la cîini; i-au jupuit şi pe ei de piele şi-au aruncat-o în râu, iar pe dânşii i-au aruncat într-o baie veche.

Apoi pe cele cinci surori ale Sfintei Fotinia, punându-le înaintea lui, a poruncit să le taie mai întâi sânii, după aceea le-a jupuit şi pe ele de piele. Însă, când s-au pus slujitorii să jupoaie şi pe Sfânta Fotida, ea nu a primit să fie ţinută de cineva; ci a stat singură cu mare vitejie şi bărbăţie, şi au jupuit pielea de pe trupul ei, încât s-a minunat şi tiranul de răbdarea ei. După acest chin, prea înrăutăţitul a găsit şi o altă tortură pentru ea, grea şi pierzătoare, căci a poruncit şi a plecat două vârfuri de copaci, care erau în grădina lui, şi au legat pe Sfânta Fotida de cele două vârfuri.

Apoi le-a slobozit îndată şi sfânta s-a rupt în două părţi şi astfel şi-a dat sfântul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu. Atunci a poruncit pierzătorul să taie şi pe ceilalţi mucenici cu sabia. Iar pe fericita Fotinia, scoţînd-o din puţul acela, a închis-o în temniţă.

Lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu, şi-a dat în mâinile lui cinstitul şi sfântul ei suflet.

Dar ea, fiindcă a rămas singură şi nu s-a încununat cu cununa mărturisirii împreună cu ceilalţi mărturisitori, se mâhnea şi ruga pentru aceasta pe Dumnezeu, care s-a arătat ei şi, pecetluind-o cu semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci de trei ori, a făcut-o sănătoasă de toate rănile ei. Şi după multe zile, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu, şi-a dat în mâinile lui cinstitul şi sfântul ei suflet. Şi astfel s-au dus toţi către Dumnezeu cel dorit de dânşii şi au dobândit împărăţia cerului, căreia dea Dumnezeu ca şi noi să ne învrednicim prin rugăciunile lor. Amin.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here