Cine ştie rãspunde! Ce sunt fosilele?

0
1548

fosileCare sunt dovezile privind existenţa dinozaurilor? Istoria lor, aidoma istoriei mai vechi a Pământului, se află ascunsă în fosile. Fosilele sunt resturi pietrificate, conservate în roci, ale plantelor şi animalelor care au trăit în urmă cu milioane de ani.

Fosile de dinozaur

Printre straturile de noroi şi nisip, care în cursul milioanelor de ani s-au solidificat până la formarea rocilor, au rămas prinse corpuri de animale moarte, cochilii, coji de ouă, fragmente de plante, care s-au transformat şi ele în roci. În schimb, unele fosile s-au păstrat în gheaţă, în păcură sau în chihlimbar. Datorită studiului fosilelor, oamenii de ştiinţă au putut să reconstituie îndelungata istorie a Pământului, cu mediile sale înconjurătoare şi formele de viaţă animală şi vegetală de acum dispărute. Din studierea  oaselor au putut să înţeleagă forma şi dimensiunile dinozaurilor; dinţii le-au permis să afle modul lor de alimentaţie, iar după amprente le-au stabilit viteza şi mersul.

 Numai oasele se fosilizează?

Chiar şi urmele unor părţi ale corpului unui animal, ca de exemplu amprentele labelor sau ale solzilor pielii, pot să se fosilizeze. Câteodată, rămâne chiar amprenta lăsată de oasele care nu sunt pietrificate: după ce au fost dizolvate de apă, ele lasă o cavitate care, umplută cu substanţe minerale, reprezintă o copie a acestora.

Paleontologia

Paleontologia este ştiinţa care studiază fosilele organismelor animale şi vegetale pentru a le reconstitui forma, structura organelor, obiceiurile sociale şi motivele dispariţiei sau ale evoluţiei lor.

Cum se formează o fosilă?

Când un animal moare, rămăşiţele sale sunt devorate de hiene, şacali şi vulturi sau descompuse de insecte şi bacterii. Scheletul lui dispare prin acţiunea soarelui, a ploii, a îngheţului şi devine o parte din sol. Dinozaurilor şi animalelor preistorice li se întâmpla de asemenea acest lucru.

 Cifre
  • la sfârşitul sec. XVIII, în Olanda au fost descoperite două maxilare gigantice ale unei reptile marine din Mezozoic, Mosasaurus.
  • primul cap de ihtiozaur, o reptilă de mare, a fost găsit de către o fetiţă de 11 ani, Mary Anning, la începutul sec. XIX.
  • în 1882, descoperirea unui dinte enorm, asemănător celui al iguane a dus la ipoteza existenţei unei reptile gigantice dispărute, Iguanodon.
  • în 1878, în Belgia au fost găsite aproximativ 30 de schelete de iguanodoni adulţi, aproape toate complete.
  • între 1877 şi 1890, au fost identificate 126 de specii de dinozauri. în prezent, sunt clasificate peste 500.

Dacă, însă, corpul animalului zace pe fundul mării, al unui lac sau al unei mlaştini, dacă este îngropat în nămol, în nisip sau în cenuşa unui vulcan, scheletul său, protejat de acţiunea aerului, se transformă, pe parcursul a milioane de ani.

De fapt, substanţele minerale umplu părţile poroase ale oaselor sau le înlocuiesc pe acestea, transformându-le în piatră. Milioane de ani mai târziu, în urma mişcărilor scoarţei terestre şi a eroziunii, unele fosile pot să iasă la suprafaţă.

 ”Marea carte: Întrebări şi răspunsuri”, Litera Internaţional

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here