Florentina Marincu: “Vreau aurul olimpic”

Florentina MarincuFlorentina Marincu a muncit mai bine de şapte ani şi s-a antrenat inclusiv pe-o pistă de cauciuc improvizată dintr-o bandă veche de transport de minereu, iar în luna iulie a devenit dublă campioană mondială la săritura în lungime şi triplu salt, la Doneţk, în Ucraina.

A fost singura atletă care a câştigat două medalii mondiale de aur la Campionatul Mondial de Atletism, iar la săritura în lungime a egalat recordul personal, naţional şi european stabilit anul acesta. Acum două săptămâni, la Erevan, în Armenia, la Gala Atletismului Balcanic, Florentina Marincu a primit titlul „Stea în ascensiune”.

Deşi nu sunt cele mai bune, Florentina Marincu este mulţumită de condiţiile în care se pregăteşte şi munceşte de zor pentru un rezultat bun la Olimpiada de la Rio

În urmă cu şapte ani a intrat pentru prima oară în viaţa ei pe un stadion. Era în clasa a patra şi nu avea nici cea mai vagă idee că doamna învăţătoare tocmai o adusese la întâlnire cu destinul. Se organizase o competiţie banală de atletism şi venise cu vreo alţi zece colegi de clasă la concurs. Florentina Marincu a alergat şi i-a depăşit. Se născuse ca să fie campioană, numai că nimeni nu îi spusese asta până atunci. Nicolae Alexe a remarcat-o imediat. A ştiut că zvârluga aceea firavă, cu bazin îngust şi corpul ca un fus, ar putea să facă într-o zi performanţă şi a vrut s-o aibă în echipa sa.

“M-au dat la sport, ca să scape de domnu’ antrenor”

Când a auzit Dorina, mama Florentinei, că au venit de la şcoală şi îi cer s-o dea la sport, s-a burzuluit rău. N-avea de gând să-şi lase fata să piardă vremea. Începuse bine de tot: premiantă, printre primii de la ea din clasă… Iar părinţii făceau eforturi ca fata să vină în fiecare zi, din Şoimuş, la şcoală, la Deva. „Domnul antrenor şi-a dat seama, atunci, că eu sunt foarte potrivită pentru atletism. A văzut că eram fibroasă şi eram şi înăltuţă… aşa că a tot insistat pe lângă doamna învăţătoare, iar amândoi pe lângă mama. O tot suna şi îi spunea să mă lase măcar o vreme şi, dacă n-o să fac performanţă în câţiva ani, pot renunţa şi mă pot întoarce la carte. Ca să scape de domn’ antrenor, mama a acceptat”, râde Florentina.

Un suflet mare, un om frumos

Campioana mondială vine dintr-o familie obişnuită: mama munceşte la o brutărie, iar tatăl a lucrat într-o fabrică de mobilier. E obişnuită cu greutăţile navetei şi vieţii la ţară. Tocmai de aceea, după ce a ajuns dublă campioană mondială la atletism, a început să zâmbească şi nu s-a mai oprit. E un om fericit şi asta se vede. Când vine vreo echipă de jurnalişti pentru un interviu, colegele o încurajează şi-i fac galerie („Hai, Flori!”), de parcă hunedoreanca tocmai urmează să intre în concurs. O iubeşte cam toată lumea. Şi la şcoală, şi prin oraş, şi în autobuzul cu care face naveta oamenii o felicită şi o privesc admirativ… Iar Flori (aşa-i spun familia şi prietenii) se bucură.

Pe holul căminului de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, directorul a amplasat două afişe uriaşe în care este chiar… ea, Florentina Marincu. Trece pe lângă ele cu siguranţa omului care-a muncit pentru performanţele lui. Sportul a crescut-o frumos, a maturizat-o şi i-a dat un echilibru de care alţi adolescenţi nu sunt în stare. „Nu doar că Flori este o fată ascultătoare şi muncitoare, dar este şi un om frumos. Un suflet bun. Îi plac copiii şi le arată celor mai mici ce şi cum să facă. La sportivi, ăsta e un lucru mai puţin obişnuit, pentru că e la mijloc competiţia. De aceea, în general, sportivii sunt mai individualişti”, spune antrenorul campioanei, Nicolae Alexe.

Dublu cetăţean de onoare la 17 ani

Cu câteva luni în urmă, după ce a devenit dublă campioană mondială, a primit titlul… dublu de cetăţean de onoare. La Deva a devenit cel de-al 97-lea „Cetăţean de Onoare” al oraşului şi a primit 1.000 de lei de la Primărie şi 1.000 de lei de la Consiliul Judeţean. Era, de acum, cel mai tânăr sportiv şi prima atletă care primea un astfel de titlu.

Apoi şi consilierii locali de la ea de acasă, din Şoimuş, au răsplătit-o. Iar diplomei de „Cetăţean de Onoare” i-au adăugat şi 10.000 de lei. Erau primii bani buni câştigaţi de Flori, din efortul şi transpiraţia ei din ultimii şapte-opt ani. „La mine acasă n-am ridicat eu distincţia, că eram plecată. S-a dus mama şi a luat-o, în numele meu, în faţa a 1.000 de oameni”, povesteşte Florentina. Iar mama a fost emoţionată până la lacrimi. Mai plânseseră o dată de fericire cu toţii, acasă, îmbrăţişaţi, imediat ce Nicolae Alexe i-a sunat şi le-a spus că Flori e dublă campioană mondială.

Cu banii pe care i-a câştigat şi-a luat haine, un telefon performant, şi-a remobilat camera şi a cumpărat, pentru mama, o maşină de spălat. „I-am dat şi fratelui meu mai mare ceva, le-am dat şi alor mei… Am vrut să fac ceva cu banii aceştia, să ştiu că am rămas cu ceva”, povesteşte Florentina.

Acasă la “clanul” Marincu

De când cu competiţiile sportive, Florentina Marincu a umblat un pic prin Europa: Italia, Suedia, Irlanda, Ucraina, ba a fost chiar şi-n Turcia. Degeaba, zice ea. N-ar da Şoimuşul pentru nimic în lume. „Îmi plac oraşele mari, îmi place să le vizitez, sunt multe lucruri de văzut şi de făcut în asemenea locuri. Dar la Şoimuş e toată copilăria mea. Oricum, nu mă omor după aglomeraţie. În plus, în comună sunt toate rudele mele… acolo am crescut cu prietenii mei…

La Şoimuş e toată copilăria mea! Jocurile toate… prinsa, ascunsa, mersul la cules de flori pe dealuri… E singurul loc unde aş putea să trăiesc”, mărturiseşte Florentina. Zice că tot la Şoimuş, desigur, are o mulţime de neamuri: fraţii mamei, ai tatălui, bunicii, verişori şi alte rubedenii. „Clanul” Marincu, se amuză Flori, convinsă că, fără oamenii ăştia, ea nici n-ar putea trăi.

Cea mai bună atletă din lume

Îi râd ochii frumoşi, migdalaţi, când se gândeşte că ea, fata simplă din Şoimuş, a fost declarată cea mai bună atletă din Balcani. „Acum am fost declarată cea mai bună junioară din Balcani, poate mâine voi fi cea mai bună atletă din lume”, spune Flori, care este convinsă că, pe lângă talentul nativ pe care-l are, voinţa poate face minuni. Îşi cunoaşte valoarea şi nu se sfieşte să creadă că are şanse reale să câştige pentru România o medalie de aur la Olimpiada de la Rio, în 2016.

Antrenorul ei, Nicolae Alexe, o încurajează. Spune că Flori are genă bună, dar e şi foarte muncitoare, aşa că are toate şansele să facă performanţă şi la Olimpiadă. Adevărata provocare va fi, însă, peste câţiva ani, când Flori va intra la seniori. „Acolo sunt cei mai buni sportivi din lume, oameni cu foarte multă experienţă. Însă eu cred că aş putea să câştig o medalie la Rio de Janeiro. Aurul, nu orice medalie! Ştiu că pot şi o să muncesc din greu, ca să o merit!”.

Interzis la prieten şi distracţie

Ca să facă faţă antrenamentelor obositoare, Florentina Marincu duce o viaţă spartană în comparaţie cu majoritatea prietenilor ei. Nu are voie să mănânce orice şi nici prea mult, ca să nu se îngraşe, nu poate să piardă vremea prin baruri sau discoteci şi nu are voie să aibă un prieten. „Am interzis”, recunoaşte Flori serioasă. Ştie că, dacă vrea să facă performanţă adevărată în atletism şi să aducă la Hunedoara şi aurul olimpic, musai trebuie să asculte de Nicolae Alexe. Aşa că renunţă de bunăvoie la micile plăceri ale vârstei şi face zilnic două antrenamente obositoare de câte două ore. Sâmbăta are încă un antrenament. Doar duminica e ziua ei liberă, iar atunci e bucuroasă să facă un grătar cu prietenii, în curte, ori să lenevească dimineaţa în pat şi să se uite la televizor.

“Nicolae Alexe mi-e ca un tată”

Flori e convinsă că, în drumul ei spre reuşită, care singură a cucerit pentru ea inimile celor din jur, n-ar fi realizat fără domnul antrenor. E fericită că Nicolae Alexe e un om bun şi blând şi spune că, orice ar fi, numai cu el are de gând să lucreze până la sfârşit. „Domnul antrenor ştie foarte bine cum să ne motiveze. Niciodată nu m-a certat şi, când am o zi mai proastă, îmi spune: «Lasă, Flori, poate eşti obosită… Mâine o să faci mai mult şi mai bine». Asta contează enorm, pentru că eu sunt foarte sensibilă şi, dacă m-ar certa, cred că imediat aş începe să plâng”, mărturiseşte campioana. Acum e bucuroasă că autorităţile locale din Deva au turnat în jurul clădirii o pistă de coretan.

Spre Olimpiadă, de pe banda de minereu

După ce s-a antrenat la groapa de nisip adus din Mureş şi a alergat „pe cuie” pe holurile liceului, pe-o pistă de cauciuc improvizată dintr-o bandă veche de transport de minereu sau, altădată, în parc, pe alei de beton, acum poate alerga, în sfârşit, pe pista nouă de coretan, care face ocolul căminului de la Colegiul Sportiv. „Oricum, la iarnă, tot pe holuri o să alergăm, că afară va fi prea frig”, mai spune Flori. Deşi condiţiile nu se compară cu cele ale americancelor sau chinezoaicelor, Florentina Marincu e mulţumită şi aşa. Zice că se poate şi mai rău. A văzut ea, când a fost la Gala Atletismului Balcanic, în Armenia, săli de sport cu geamurile sparte şi condiţii şi mai proaste. Aşa că, se foloseşte de ceea ce are la dispoziţie şi munceşte cu tragere de inimă, ca să le ia brazilienilor aurul la Olimpiadă.

Sursa: replicahd.ro

Jurnal Spiritual 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here