„Wild Tales/ Relatos Salvajes”, lider de box office în Argentina anul trecut şi nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, deschide cea de-a 14-a ediţie a TIFF – cel mai important festival de film din Transilvania – care va avea loc între 29 mai şi 7 iunie 2015.
„Filmul propus de Argentina la Oscar e sălbatic în toate sensurile cuvântului. Farsa asta despre răzbunare e feroce şi incredibil de amuzantă. Regizorul şi scenaristul Damian Szifron n-a făcut un singur film, ci şase lipite sub un singur titlu şi trimise într-o lume care s-ar putea să nu fie pregătită pentru ele”, se arată într-un comunicat al organizatorilor, care citează revista americană „Rolling Stone”.
Filmul lui Damian Szifron este co-produs de Pedro Almodovar şi a fost ales în competiţia oficială la Cannes 2014. „Wild Tales” va fi inclus la TIFF în Focus Argentina, care va cuprinde cele mai bune producţii argentiniene din ultimii doi ani şi va aduce la Cluj o importantă delegaţie de regizori, actori şi producători. Selecţia este realizată în colaborare cu Violeta Bava, directorul artistic al Buenos Aires International Film Festival (BAFICI), cel mai important festival de film din America de Sud.
TIFF a încheiat un parteneriat cu BAFICI, urmând ca filmul câştigător al fiecărei competiţii naţionale să fie proiectat în festivalul-partener.
Profesor la Centro de Investigacion Cinematografica din Buenos Aires şi co-director al BAL, cea mai mare piaţă de coproducţii din America Latină, Violeta Bava va face parte din juriul competiţiei TIFF 2015. Programul realizat cu sprijinul INCAA (Instituto Nacional de Cine y Artes Audiovisuales) va fi completat de concerte ale unor trupe din Argentina.
Printre titlurile confirmate în Focus Argentina se află „Dos Disparos/ Two Shots Fired”, în regia lui Martin Rejtman (Rapado, Magic Gloves), scriitor şi cineast apreciat, unul dintre iniţiatorii Noului Cinema Argentinian. În această comedie absurdă, selecţionată anul trecut la Festivalul de la Locarno, Toronto şi San Sebastian, un adolescent găseşte o armă în casă şi, dintr-un impuls de moment, se împuşcă, dar supravieţuieşte.
„El cinco” este al doilea lungmetraj al regizorului multi-premiat pentru Gigante (2009), Adrian Biniez. O comedie fermecătoare, El cinco îl urmăreşte pe Paton Bonassiolle, căpitanul unei echipe de fotbal de divizia C care îşi dă seama la 35 de ani că viaţa lui, aşa cum o ştia din copilărie, s-a încheiat. Nu doar că trebuie să o ia de la început, alături de soţia lui, ci să se obişnuiască cu ideea că e adult. El cinco a fost proiectat la festivalurile de la Veneţia, Stockholm, Zurich şi Rotterdam.
Un debut impresionant, „Historia del miedo/ History of Fear”, în regia lui Benjamin Naishtat, a concurat pentru Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, anul trecut.
Regizorul surprinde paranoia unei societăţi puternic fragmentate între săraci şi noii îmbogăţiţi din suburbiile Buenos Aires-ului. Scene separate, aparent fără legătură între ele, conturează portretul unei lumi pe cale să explodeze.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
Ana Grama
Jurnal Spiritual