File de istorie – Sistemul indian al castelor

Săpăturile arheologice efectuate în India începând cu anii 1920 au dat la iveală ­rămăşiţele unei culturi urbane avansate, care a prosperat pe valea Indului între anii 3.000 şi 1.800 î.Hh. Cele mai impor­tante dintre cele peste 70 de situri inves­tigate sunt Mohenjo Daro, Harappa şi portul de coastă Lothal. 

Potrivit Reader’s Digest, Mohenjo Daro, cel mai mare, se întin­dea pe o suprafaţă de circa 60 ha. Avea o colină-citadelă ce dădea spre o zonă rezi­denţială cu un sistem bine planificat de canalizare. Printre clădirile publice se nu­mărau un grânar, o clădire mare ce era probabil un templu şi un bazin adânc ser­vind, poate, unor băi rituale.

Cuprul şi bronzul erau folosite pe sca­ră largă şi există dovezi ale unor contacte cu Orientul Mijociu, însă scrierea utiliza­tă de locuitorii din Mohenjo Daro rămâne nedescifrată. Savanţii nu s-au pus încă de acord asupra naturii religiei din acea vre­me, nici asupra cauzelor pentru care res­pectiva civilizaţie s-a stins – dacă a fost vorba despre suprapopu­lare, schimbări ale mediului, ca de pildă inundaţii, epidemii sau atacuri ale inva­datorilor.

(Printre puţinele relicve găsite la Mohenjo Daro, unul dintre cele mai întinse situri de oraşe ale civilizaţiei din Valea Indului, se numără un bust de piatră al unui preot cu barbă şi o figu­rină de bronz a unei dansatoare zvelte, cu un şir de brăţări pe braţ)

Cine erau arienii?

Se crede că arienii care s-au infiltrat trep­tat în nordul Indiei prin anul 1.000 î.Hh. au venit din Asia Centrală sau de pe po­dişul iranian. Răspândindu-se către est, ei au înrobit popoarele existente sau le-au silit să se deplaseze mult către su­dul subcontinentului. Până astăzi, populația cu piele închisă din sudul Indiei vorbeşte limbi din grupul dravidian, complet diferite de limbile compatrioţi­lor lor cu pielea mai deschisă, care tră­iesc în nord.

Credinţele religioase ale arienilor, consemnate în antologia de 1.028 de imnuri cunoscute sub nume­le de Vede, au ajuns să reprezinte textul central al hinduismului. Lim­ba în care au fost scrise, sanscrita, sau „limba desăvârşită”, este vene­rată astăzi ca scriere sacră.

Mahabharata, „Ma­rea Epopee a Bharatelor”

Realizarea culturală majoră a arienilor a reprezentat-o scrierea Ramayanei şi a epopeii pereche, chiar mai lungă, Mahabharata. „Ma­rea Epopee a Bharatelor” cuprinde cir­ca 100.000 de cuplete, ceea ce face din ea cea mai lungă epopee din istorie, de şapte ori cât Iliada şi Odiseea împreună.

Stratificarea ierarhică strictă a socie­tăţii ariene – preoţi (brahmani), răz­boinici (kşatriya) şi lucrători (sudra) – a evoluat mai târziu formând siste­mul complex de caste care reprezintă o parte fundamentală a ordinii sociale hin­duse. O altă moştenire ariană ce a supra­vieţuit este obiceiul arderii funerare, re­flectând credinţa că lumea materială poa­te fi pângărită şi că are nevoie de purifi­care.

Limbi „indoeuropene”

în 1786, savantul şi avocatul englez Sir William Jones, observând asemănări între sanscrită, greacă, latină, persană şi alte limbi, a presupus că aceste limbi „indoeuropene” ar putea deriva toate dintr-un strămoş comun, „arian”.

Acest lu­cru i-a făcut pe unii fanatici să afirme că „rasei ariene” i se datorează tot progresul omenirii şi că ea este superioară tuturor celorlalte rase.

Svastica antică ariană

Unii europeni au ajuns să identifice ramura „germanică-nordică” ca fiind cel mai pur tip arian, iar acest tip de teorie a fost folosit de Hitler pentru a în­cerca să justifice subjugarea slavilor Un­termenschen („suboameni”), precum şi exterminarea evreilor şi a ţiganilor.

Ironia sorţii a vrut ca svastica antică ariană, simbol al fericirii şi bunăstării, să fie adoptată de nazişti pentru a confirma validitatea istorică a „misiunii” lor.

Cum s-a format hinduismul?

Termenul „hinduism” a fost prima dată folosit în Europa în anii 1830, pentru a se referi la complexul uriaş de credinţe şi practici din care sunt alcătuite tradiţiile religioase ale majorităţii hinduse din In­dia, în hinduism se încadrează o serie de secte, iar între adepţii săi se numără de la savanţi până la simpli fanatici ai unor culte ce adoră un şarpe sau un falus.

(Zeul Şiva, cu cele patru braţe ale sale întinse, dansează într-un cerc de foc, ce reprezintă reconcilierea dintre forțele creaţiei, distrugerii şi renaşterii)

Cei mai mulţi dintre hinduşi acceptă drept canonice Vedele ariene. Acestea ce­lebrează importanţa sacrificiului prin foc, care simbolizează schimbul de respect contra protecţie ce se petrece între oameni şi zeii din cer, astfel garantându-se rege­nerarea universului. Învăţăturile funda­mentale ale imnurilor vedice au fost dez­voltate în texte filozofice ulterioare numi­te Upanishade, care cercetează natura cu­noaşterii, acţiunea etică şi existenţa.

Vişnu şi Şiva

Pe la începutul erei creştine, doi zei, Vişnu şi Şiva, se conturaseră ca demni de cea mai înaltă veneraţie, fie în nume pro­priu, fie în persoana uneia din incarnări­le lor. Zeul Vişnu, de exemplu, avea numeroase incarnări, printre care se numă­ra atât Krişna cel iubăreţ şi ştrengar, cât şi Rama cel drept.

De-a lungul secolelor, ritualurile secre­te ale vedismului, aflate în mâinile preoţi­lor, au fost completate de mai umilele pu­ja, în care ofrandele se fac imaginii unei zeităţi, într-un cadru domestic, şi de exu­berante festivaluri de devoţiune colectivă.

Credinţa hindusă

Credinţa hindusă uneşte astfel o „Mare Tradiţie” de spiritualitate sublimă cu o „Mică Tradiţie” a credinţei populare. În se­colul XIX, intruziunea misionarilor creştini a determinat formarea unor mişcări refor­matoare hinduse, precum Brahmo Samaj, „Societatea lui Dumnezeu”, în 1828, şi Arya Samaj, „Societatea arienilor”, în 1875.

Acestea au încercat să revitalizeze credinţa hindusă, să o cureţe de excese naive şi să-i sublinieze iarăşi subtila teolo­gie. Poetul bengalez Sir Rabindranath Tagore (1861-1941), fiul unuia dintre conducătorii lui Brahmo Samaj, a câştigat pentru cultura hindusă respectul Occidentului, fi­ind primul asiatic care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură.

(Povestirile tradiţionale hinduse l-au influenţat pe filozoful şi poetul bengalez Rabindranath Tagore, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1913)

Mahatma Gandhi a luptat ca să trans­forme anticele idealuri hinduse de vegeta­rianism, nonviolenţă şi celibat într-un cod etic practic, idee care avea să ajungă departe de graniţele ţării sale, inspirându-i pe luptătorii pentru drepturile civile şi, mai recent, pe ecologişti.

Cum a influenţat hinduismul India?

Hinduismul a fost principala religie a In­diei de aproape 2.000 de ani şi încă se mai bucură de fidelitatea a peste patru din cinci cetăţeni ai ţării. Prin sistemul de cas­te, el a ordonat viaţa socială şi economică a comunităţii, chiar atunci când dominaţia politică a trecut în mâinile mogulilor mu­sulmani şi apoi a străinilor britanici.

Credinţa hindusă a fost o importantă forţă culturală în mai multe ţări din Orien­tul îndepărtat. A fost o sursă majoră de in­spiraţie pentru literatură, dans, pictură, sculptură şi arhitectură în India, precum şi, în diverse perioade, în Cambodgea, Thailanda, Java şi Bali.

În ultimii ani, un partid de renaştere hindusă cunoscut sub numele de Partidul Bharata Janata (BJP) este o forţă de opoziţie în ascensiune în politica indiană. În ciuda pătrunderii noi­lor tehnologii şi a influenţelor venite din Occident, capacitatea de rezistenţă a hin­duismului în patria sa pare intactă.

Ce cred hindușii

La rădăcina practicii religioase hindu­se se află credinţa că fiinţele umane sunt prinse într-un ciclu al morţii şi renaşterii, numit samsara. Se poate evada din el prin transmigraţia sufle­tului către uniunea cu Brahman, idea­lul etern de dincolo a tot ce există.

Eliberarea poate fi căutată prin în­văţătură, ascetism sau devoţiune, însă este întârziată de acţiuni contra­re codului, dharma, considerat potri­vit cu o anumită castă. Casta (jati) este grupul social în care o persoană se naşte şi despre care hinduşii cred că este parte a ordinii sociale divine.

Hotarele castei sunt păstrate prin uzanţele de căsătorie, iar statutul acesteia este întreţinut de ritualuri domestice precum gătitul şi spălatul, care simbolizează ideile de puritate, curăţie şi separare de ceilalţi.

Angelina Petra