File de istorie – Cele opt cruciade și urmările lor

0
4022

Richard and Saladin

Cruciadele din 1095-1272 erau o parte a confruntării de o mie de ani dintre lumea creştină şi islam. Ele au coincis cu recuceri­rea Spaniei de la mauri, începută în jurul anului 1000, şi au fost urmate de lungul conflict cu otomanii, în Europa centrală.

Prima Cruciadă, începută în 1095, a creat patru mici state creştine de-a lungul coastei Mediteranei. Cruciaţii se avântau să le apere, mulţi provenind din ordine militare, precum Cavalerii Templieri, confrerie de călugări-soldaţi fondată în secolul al XII-lea pentru protecţia pelerinilor şi apărarea hotarelor creştinătăţii, se arată în Reader’s Digest, în “Când, unde & Cum s-a întâmplat. Cele mai dramatice evenimente… şi cum au schimbat ele lumea”.

A doua Cruciadă a început în anul 1145, după căderea Edessei, unul dintre statele creştine pe Pământul Sfânt. Condusă de regele german Conrad al III-lea şi de Ludovic al VII-lea al Franţei, ea a fost un eşec costisitor.

A treia Cru­ciadă a fost lansată în 1189, fiind provocată de căderea Ierusalimului în faţa lui Sala­din. Condusă de Richard I „Inimă de Leu” al Angliei, Cruciada a recucerit coasta Pa­lestinei, însă nu a reuşit să recucerească Ierusalimul şi s-a sfârşit într-un armistiţiu, în 1192.

A patra Cruciadă, între 1202 şi 1204, a fost cu dibăcie deturnată de veneţieni pentru a putea cuceri oraşul ungu­resc Zara, ceea ce le-a permis să meargă mai departe să jefuiască Constantinopolul şi să acapareze părţi din Imperiul Bizantin, în cursul jumătăţii de secol ce a urmat. Asta arată cât de mult se degradase idealul cruciadelor.

Odor bizantincruce

Acest relicvariu a fost făurit în secolul al X-lea pentru a păstra un fragment din adevărata cruce. A fost furat de cruciaţi când au devastat Constantinopolul, în 1024.

A cincea Cruciadă, din 1219, a avut ca ţintă Egiptul, cel mai puternic stat musulman, şi nu recucerirea Locurilor Sfinte; ea a fost abandonată în urma certurilor dintre capi.

A şasea a început în 1227 şi a reuşit să recâştige Ierusalimul numai prin negocieri; dar preţiosul oraş era din nou pierdut în 1244.

A şaptea şi a opta Cruciadă au avut loc între 1248 şi 1272 şi au fost conduse de Ludovic al IX -lea al Franţei. Expediţiile lui împotriva Egiptului şi Tunisiei s-au sfârşit dezastruos, iar în 1291, ultimul reazem creştin în Levant, portul Acre, se întorcea în mâini musulmane.

Europa secolului al XIV-lea, devastată de ciumă, de foamete şi de Războiul de O Sută de ani dintre Anglia şi Franţa, era prea slăbită şi hărţuită pentru a mai putea organiza o mare expediţie în Răsărit. În faţa puterii otomane crescânde, creştinătatea se afla din nou în defensivă.

De ce participau oamenii la cruciade?

ThirdCrusade

Cruciadele atrăgeau diferite categorii de oameni în feluri diferite. Ele ofereau ocazii de îmbogăţire celor lacomi, beneficii spirituale celor idealişti şi aventuri respectabile celor fără astâmpăr. Regii şi baronii puteau câştiga faimă şi prestigiu. Fiii mezini, fără pământuri, puteau spera să câştige prin sabie titlul nobiliar ce le era refuzat în ţara natală.

Pământul de dincolo de mări, care a ajuns să fie cunoscut sub numele francez de Outremer, poseda întregul potenţial uluitor pe care îl va avea mai târziu frontiera americană – cu avantajul că era un centru cultural prosper şi strâns legat de biografia Mântuitorului însuşi.

Creştinii de toate vârstele şi clasele sociale erau captivaţi de chemările pasionate ale celor mai convingători predicatori ai timpului lor. Unii erau victimele unor izbucniri extraordinare – inexplicabile pentru omul modern – de entuziasm colectiv. Unul din episoadele cele mai remarcabile a fost Cruciada Copiilor din 1212, în care două mişcări aparent separate, în Franţa şi Germania, au atras mii de adolescenţi, posibil zeci de mii, făcându-i să pornească spre Pământul Sfânt, punându-şi nădejdea doar în credinţa lor nevinovată ca să-i poarte până acolo. Cei puţini care au reuşit să ajungă până la coasta Franţei, respectiv a Italiei, fie au naufragiat pe mare, fie au fost vânduţi ca sclavi. Senzaţia de „dezmeticire” simţită de mulţi, chiar în secolul cruciadelor, a fost surprinsă în versuri ale timpului:

“Când aprinşi de vin mustind, Bărbaţii la foc se întind, Se-ntrec în laude deşarte Că steagul Crucii or să-l poarte La a zorilor sclipire Cruciada-i însă amintire.”

Richard-Coeur-de-Lion-on-his-way-to-Jerusalem

Ce a avut de învăţat Europa de la lumea islamică?

Costurile ridicate ale cruciadelor au ruinat câţiva cruciaţi – dar au îmbogăţit negoţul. Oraşele comerciale ale Veneţiei şi Genevei au avut profituri imense din transportul de provizii, arme şi hrană. Ele au inventat instituţia bancară şi au înfiinţat în tot estul Mediteranei reţele comerciale care aveau să supravieţuiască mult timp căderii statelor cruciate.

Contactul cu civilizaţia foarte sofisticată a lumii musulmane i-a familiarizat pe europeni cu noutăţi precum hârtia, oglinda de sticlă, papucii, covoarele, porumbeii călători şi cifrele „arabe” (de fapt indiene). Morile de vânt au fost folosite prima dată în Persia în secolul al VII-lea, inspirate probabil din rozetele de rugăciune mişcate de vânt. În Franţa au fost introduse la sfârşitul secolului al XII-lea.

Numele, de origine arabă, ale atâtor feluri de pânzeturi şi alimente dezvăluie o revoluţie a vieţii domestice petrecută în perioada Cruciadelor: coton, mohair, tafta, anghinare, şerbet, spanac, cafea, lămâie, portocală şi sirop. Impactul cultural al cruciadelor a fost profund. Creatori de mituri diferiţi unii de alţii, de la trubadurii secolului al XIII-lea până la producătorii hollywoodieni de film, au avut imens de câştigat înfăţişându-i fastuos, în fel şi chip, pe Richard Inimă de Leu sau Saladin.

Lecţii ale islamului

turnuri-porumbei-Iran-15

Europenii au câştigat mult din contactul lor cu Orientul Mijlociu. Porumbeii călători, morile de vânt şi oglinzile au fost aduse în Occident din lumea musulmană.

Cum au influenţat cruciadele Orientul Mijlociu?

Două secole de conflicte aprinse între creştini şi musulmani pe ţărmurile estice ale Mediteranei au adus din plin pierderi de vieţi omeneşti şi suferinţă ambelor părţi. Pe termen lung însă, efectul incursiunilor creştine în lumea islamică a fost aproape neglijabil prin comparaţie cu dezastrele aduse de hoardele mongole, unite sub conducerea lui Genghis Han, la începutul secolului al XIII-lea.

În anii 1240, mongolii cuceriseră deja o parte a Europei de Est, Persia şi Asia Mică, iar în 1258 ei au devastat Bagdadul, măcelărind circa 80.000 de locuitori ai oraşului. Valul mongol a fost la rândul său oprit de mameluci, dinastie de soldaţi-sclavi ai Egiptului, care au desăvârşit recucerirea teritoriilor cruciate cu o ferocitate fără limite şi i-au învins pe mongoli în Palestina şi în Siria.

Cai putere

cai

Mamelucii erau o ceată de sclavi eliberaţi, cu o instrucţie de cavalerie primită în cazărmile sultanului. În 1250, ei au devenit stăpâni peste Egipt şi Siria.

Mamelucii au fost stăpânitorii Egiptului şi Siriei timp de aproape trei secole, de la 1250 la 1517, când au fost daţi la o parte de către otomani. Imperiul Bizantin, pentru apărarea căruia se pornise, chipurile, prima Cruciadă, a fost distrus aproape în totalitate de „ajutorul” primit. Devastat în 1204, refăcut în 1261, el a supravieţuit timp de încă două secole, până când eşecul de a obţine suficiente întăriri din partea ţărilor Europei i-a pecetluit soarta, ajungând la cheremul turcilor otomani, a căror putere o eclipsa deja la 1307 pe cea a selgiucizilor. Ironia sorţii a făcut ca Veneţia şi Genova să fie singurele state europene care au sărit pentru ultima dată în apărarea sa, în anul 1453.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here