Fiecare se păcălește pe sine, însă nu pe Dumnezeu

0
147
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

images (9)Cine sunt în faţa mea? Sunt cea care doresc să fiu.

Noi nu ne împăcăm niciodată cu ce suntem şi bine facem. N-avem cum să fim mulţumiţi de noi, pentru că nu suntem. Suntem după chipul lui Dumnezeu, dar sun­tem creaturi. Dumnezeu „este”, noi „devenim”. Şi eu tânjesc după cea care voi deveni.

Eu sunt cea care voi fi, cea care voi deveni, dar pentru că drumul devenirii e atât de greu şi, cum spuneam, presupune moarte, eu am învăţat de la „strămoşii” noştri Adam şi Eva că aş putea să o iau pe „o scurtătură”. Şi am învăţat asta nu văzându-i, nu pentru că au făcut ei, ci pentru că mi-a trecut şi mie prin cap va­rianta asta, şi astfel recunosc, când citesc povestea lor, recunosc că eu sunt mai Eva decât Eva. Că… „da’ n-aş putea să mă fac că sunt? Da’ cine mă prinde?”.

De exemplu, eu îmi doresc să fiu deşteaptă. Şi ştiu că mai spun şi boacăne, mai fac şi prostii. Cum aş putea eu să par deşteaptă, deşi nu sunt? Păi să tac. Nu? Sau să învăţ trei propoziţii şi să le spun. Cum aş putea să par fru­moasă, după standardele din revista nu ştiu care, dacă nu sunt? Să-mi fac operaţie estetică, să-mi pun o perucă, să-mi pun dinţi de nu ştiu care, să-i smulg pe ai mei, să-mi pun alţii, să-i pilesc, mă rog, completăm, scoatem… pe cine am păcălit?

Aceasta să fie toată inteligenţa omenească? Să fie îndreptată spre a se păcăli pe sine, crezând că-i păcăleşte pe ceilalţi? Fiecare se păcăleşte pe sine, „inginerindu-se”, făcând lucrări inginereşti asupra propriei fiinţe, ca să devină prin ştiinţă ceea ce tânjeşte înăuntrul lui să devină. Şi sigur că vigilenţa noastră e îndreptată spre ceilalţi: mă văd, m-au văzut, m-au ghicit, m-au prins? Să nu cumva să mă vadă cineva.

Acesta e cel mai mare duşman al omului: „a părea”. Şi ca să părem aşa cum ne-ar plăcea nouă, ne sprijinim pe nişte cârje. Mai întâi pe „a putea”. De aceea luptăm atât de mult, ca să deţinem o pu­tere, cât de mică ar fi, dar să fie mai mare ca a celor din jur. Că puterea ne ajută să părem altfel decât suntem.

Apoi, ne sprijinim pe „a avea”. Când avem, nimeni nu ne mai spune cuvinte rele. Spuneţi-mi şi mie cine îi spune unui sponsor, aşa mai bogat: „Vai, ce prost eşti!” Nu, asta spune numai la televizor când îl priveşte de pe cana­peaua din sufragerie: „iar îl dă pe prostul ăsta!”. Dar când se duce să-i ceară bani? Nu-i spune, nu? Şi atunci, când eu ştiu că dumneavoastră trebuie să faceţi asta, fac rost de nişte bani şi, deşi ştiu că mă credeţi proastă, o să ju­bilez că nu-mi spuneţi şi că sunteţi mai proşti ca mine, şi că aţi ajuns să cereţi bani de la mine şi că pot să fac ce vreau, deşi, înăuntrul vostru mă dispreţuiţi.

Care student s-ar duce, de exemplu, la un posibil profesor care citeşte din curs la ore, – şi nici asta prea bine, că se mai împot­moleşte ici-colo – să-i spună: eu nu am ce învăţa de la dumneavoastră! Ba, dimpotrivă, se preface că-l admiră, îi zice dom’profesor, şi, deşi e student la medicină, să zicem, la examen dă „dreptul”. Da, eu am auzit: am luat pentru că „am dat dreptul”. Cum ai dat, măi copile, dreptul, dacă eşti la medicină? Nu, Maică, am dat drep­tul ca să pot să iau examenul. Apoi… drept nepregătit ai să ajungi în viaţă şi pe urmă o să zici că „n-ai avut noroc”…

„Deschide cerul cu lucrul mărunt” – Monahia Siluana Vlad

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here