Fiecare din noi avem datoria de a ne sui la o măsură în privinţa lucrării faptelor bune

0
100

The child who hands a white clover to whose motherPăcatul ispitirii de jos este numit de Sfinţii Părinţi şi “păcat al lipsirii” (Sfântul Nicodim Aghioritul, învăţătura către duhovnic, op. cit.), căci prin această lenevire şi nepăsare, fiecare din noi ne ispitim de jos, adică nu ne silim după puterea noastră trupească şi înţelegătoare să lucrăm faptele bune. Astfel, ne lipsim sufletele de plată pentru fapta bună, fiindcă nu ne suim, prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi a faptelor bune, la o măsură potrivită puterilor noastre şi cuvenită nouă, ci rămânem jos din cauza lenevirii şi a nepăsării noastre pentru cele bune. Fiecare din noi avem datoria de a ne sui la o măsură în privinţa lucrării faptelor bune. Calea de mijloc este calea împărătească, iar marginile sunt ale dracilor (Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, p. 91). Să ne ajute mila Domnului şi nouă tuturor să nimerim această cale de mijloc în toate, după puterea noastră.

Ispitirea din dreapta. Din dreapta ne ispitim tot în două feluri. întâi, dacă vom lucra fapta bună cu scop rău (Războiul nevăzut, c. 31, p. 91); iar în al doilea rând, dacă vom primi prefacerea dracilor în chip de îngeri, de sfinţi, sau în chipul lui Hristos, a Maicii Domnului sau al altor feţe cereşti (Viaţa Sfântului Grigorie Decapolitul, luna noiembrie 20, p. 881-882, Bucureşti, 1903). Dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul zice că “dracii slavei deşarte şi ai mân driei, pe cei slabi de minte îi face prooroci” (Scara, Cuv. 3). Iar marele Apostol Pavel ne arată că satana se preface în chip de înger al luminii, iar slujitorii nedreptăţii (diavolii) se prefac în chip de slujitori ai dreptăţii (II Corinteni 11, 14-15). De asemenea, vedem în Pateric că şi pe unii din cei mari cu viaţa i-au înşelat dracii prin nălucirile lor, prefâcându-se în chipul lui Hristos sau al înge rilor şi i-au dus la pierzare. Deci, ne ispitim din dreapta, fie când facem fapta bună cu scop rău şi nu spre slava lui Dumnezeu, fie când primim pe diavoli în chip de sfinţi, de îngeri, de Hristos, sau în chipul altor feţe cereşti.

Ispitirea din stânga. Din stânga ne ispitim atunci când cunoaştem păcatul, dar din voirea noastră rea ne vom hotărî să păcătuim. De exemplu, cineva ştie că este păcat să furi, să desfrânezi, să te îmbeţi de vin, să înjuri de cele sfinte, să te răzbuni cu răutate asupra cuiva, sau a face oricare alt lucru rău.

Dar, cu toate acestea, se lasă biruit de păcat şi îl lucrează pe el cu voia şi cu ştiinţa sa. Aşadar, de câte ori vom cunoaşte păcatul şi totuşi ne vom lăsa momiţi de el, şi îl vom lucra cu mintea, cu cuvântul sau cu gândul, atunci ne ispitim din stânga.

Ispitirea din faţă sau dinainte. Este atunci când diavolii ne dau asalturi cu închipuirile şi gândurile lucrurilor pe care le socotim că se vor întâmpla în viitor. De exemplu, când ne tulburăm că va veni asupra noastră vreo primejdie, vreo pagubă, vreo boală, că va izbucni războiul, vom fi defăimaţi de alţii, vor veni tulburări, vom fi prădaţi, vom sărăci, când se frământă cineva că nu va reuşi la examen sau la proces şi multe altele de acest fel. Aceste jocuri ale închipuirii le aduce vrăjmaşul în mintea noastră cu scopul de a ne tulbura şi a ne înspăimânta cu cele pe care le credem că vor veni asupra noastră. La aceste ispite ce ne vin din faţă sau dinainte, Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să ne aducem aminte de cuvântul Mântuitorului Care zice: Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei (Matei 6, 34).

Nouă nu ni s-a dat să ştim ce va fi cu noi peste un ceas, cu atât mai mult peste o zi, o săptămână, o lună, un an sau mai mulţi ani. Cine poate să ne spună nouă sigur că vom ajunge ziua de mâine? Căci au fost destui care s-au culcat seara şi nu s-au mai sculat dimineaţa. Deci, să ştim clar şi să ţinem minte că atunci când ne tulburăm cu mintea de necazurile şi greutăţile ce le socotim că vor veni asupra noastră, ne ispitim din faţă sau dinainte şi, pentru a nu ne birui de această ispitire, să zicem, când vedem că vine asupra noastră: fie voia Domnului sau ajunge zilei răutatea ei!

Ispitirea din urmă. Ne ispitim din urmă când dracii ne dau război prin gânduri din cele ce am făcut noi cu patimă în trecut, când eram copii sau tineri, sau cu oricare păcat ce l-am făcut fie demult, fie de curând. Memoria noastră este adesea ajutată de imaginaţie la relele pe care le-am făcut, mai ales când ne-am petrecut viaţa fără grijă şi fără paza minţii şi a imaginaţiei, prin trezvia atenţiei şi prin chemarea deasă în rugăciune a numelui Domnului nostru Iisus Hristos. “Imaginaţia este tabla împăratului minţii” (Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţiri, c. 1, p. 16). Ea este hotar între minte şi simţire, fiind mai subţire decât simţirea, dar mai groasă decât mintea, după mărturia Sfântului Grigorie al Tesalonicului. Pe această tablă sau scândură lată se scriu, se zugrăvesc şi ca pe o ceară moale se închipuiesc cele ce am văzut, am auzit, am mirosit, am gustat şi am apucat. De aceea, pe bună dreptate, Aristotel o numeşte “simţire de obşte”, căci ea singură cuprinde toate chipurile, toate nălucirile şi aşezările ce au intrat din afară prin cele cinci organe ale simţirilor noastre (Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţiri, c. 9, p. 198-220).

Când diavolii ne dau război cu ispita din urmă, răscolesc în memoria şi imaginaţia noastră toate cele scrise şi închipuite acolo în trecutul vieţii noastre celei pătimaşe şi, prin aceasta, ne tulbură mintea şi simţirea, dacă nu vom avea paza minţii. Sfinţii Părinţi zic că atât de nebună este imaginaţia noastră şi atât de oarbă la înţelegere, încât dacă noi în copilărie, în tinereţea noastră sau cu mulţi ani mai înainte am fi privit cu puţină patimă vreo faţă frumoasă de femeie, chiar dacă acea femeie ar fi murit de mulţi ani şi chiar dacă cineva ar fi adus, spre dovadă, din mormântul ei căpăţâna ei neagră, mucedă şi foarte urâtă, nebuna noastră imaginaţie n-ar vrea să o cunoască aşa cum este de fapt, ci ne-o zugrăveşte tot aşa cum o ştiam pe când era vie, în loc de a ne lăsa să ne folosim de acea înfricoşată şi groaznică vedere a căpăţânii celei moarte şi putrede, ea ne stârneşte încă război cu nălucirea pe care am avut-o despre ea în trecut, pe când trăia. Oare ce nebunie şi orbire mai mare ca aceasta poate să fie? Şi cu toate acestea, ea persistă să apară în mintea noastră, dacă nu ne vom trezvi cu mintea şi nu ne vom gândi la moartea noastră, care după puţină vreme ne va aduce pe noi la urâciunea înfăţişării căpăţânii ce am văzut-o. De aceea, dumnezeieştii Părinţi au numit imaginaţia “pod al dracilor” (Sfântul Nicodim Aghioritul, Op. cit., cap. 9, p. 211), fiindcă nici un păcat nu trece de la mine la simţire, decât numai pe podul imaginaţiei.

Deci, pentru a birui războiul cu ispitirea cea din urmă, avem mare nevoie de trezvia atenţiei, de cugetarea la moarte, la gheenă şi de a stărui neîn cetat în rugăciunea de gând a inimii noastre. Până aici s-a amintit cum suntem ispitiţi din şase părţi, după mărturia Sfântului Meletie Mărturisitorul. Iar fiindcă toate aceste ispitiri ne vin, fie dinăuntru, fie din afară, să zicem puţine cuvinte şi despre cele două părţi care completează pe cele şase de mai sus.

Ispitirea dinăuntru. Ne ispitim dinăuntru prin pornirea patimilor ce ies din inima noastră, după cuvântul Mântuitorului, Care zice: Căci din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, curviile, preacurviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele (Matei 15, 21). Sfânta Scriptură ne arată că inima noastră este mai adâncă decât toate (Ieremia 17, 9), fiindcă din ea izvorăşte izvorul cel fără fund al tuturor răutăţilor, când nu va fi păzită cu rugăciunea şi cu pocăinţa; dar şi al tuturor bunătăţilor, atunci când o vom străjui prin rugăciune şi prin adevărata pocăinţă, cu zdrobire de inimă şi lacrimi (Proverbe 4, 23).

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here