,,Timpul pentru asta este, pentru a ne ţine în legătură cu veşnicia. Şi vă spun: nu e puţin lucru să ai sentimentul veşniciei în tine, mereu.…Să nu pierdem niciun pic de timp, căci e atât de preţios. Pierderea timpului va fi motivul vaietelor, cândva. S-a pierdut un timp….’’ (Părintele Arsenie Papacioc)
Timpul este moneda vieţii noastre. Este singură monedă pe care o avem şi numai noi putem hotărî cum o vom cheltui şi aşa cum spunea Antoine de Saint Exupery: ,,E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlinească, e bine ca timpul să fie o construcţie.” Așadar, să conștientizăm că fiecare clipă a vieții trebuie prețuită și trăită frumos, că fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre veșnicie, spre ACASĂ.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre iubire, spre iubirea autentică și desăvârșită, spre iubirea care îți încălzește sufletul și aduce Împărăția lui Dumnezeu în inima ta, spre iubirea care se contopește cu Dumnezeu, care izvorăște din Izvorul iubirii necondiționate – Iisus Hristos – iubire care îți potolește setea și foamea de bun și frumos. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre dragostea despre care ne-a propovăduit Sfântul Apostol Pavel, dragoste care îndelung rabdă, dragoste binevoitoare, dragoste care: nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre dragostea care toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, spre dragostea care nu cade niciodată, spre dragostea care ne ajută să sporim în virtute, spre dragostea care ne ajută să cunoaștem cele dumnezeiești, spre dragostea cea sfântă care ne ajută să ne curățim inima, care ne ajută să ni se arate Dumnezeu și noi să-l vedem pe El, care ne ajută să devenim temple ale Duhului Sfânt.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre compasiune care este gingășie sufletească și stare dumnezeiască, spre compasiune care este sinonimă cu solidaritatea, comuniunea, bunătatea, empatia, dăruirea, altruismul, slujirea aproapelui cu iubire și bucurie. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre compasiunea care te învață, că iubirea și milostivirea sunt temelia creștinității și că adevărata credință e cea lucrătoare, în fapte bune și de folos bogată, în fapte în care se oglindește iubirea necondiționată. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre compasiunea care este umăr tare ca o stâncă pe care se sprijină semenul istovit, doborât de valurile furtunoase ale vieţii şi de răutatea oamenilor fără de Hristos. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre compasiunea – far în întunericul aproapelui rătăcit pe Cale sau deznădăjduit – spre compasiunea ce ostoieşte foamea de afecţiune şi iubire a celor singuri, trişti şi dezamăgiţi, spre compasiunea – cufăr de cărţi cu poveşti de viaţă, împărtăşite de aproapele ce simte nevoia de comuniune, de atenție, nevoia de a fi ascultat cu adevărat, nevoia fierbinte de dialog – spre compasiunea – targă de rugăciune pentru aproapele încercat.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre bunătate, spre bunătatea care vede doar lumina din oameni, care vede doar lumina binelui în orice rău, în orice ispită şi încercare, care pe toate le îmbracă în bunăvoinţă, înţelegere, toleranţă, acceptare. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre bunătatea – dar ceresc, roadă bogată a Duhului Sfânt, virtute aleasă, ce aduce binecuvântare pe pământ – fiindcă unde e bunătate este iubire, pace, linişte, blândeţe, bucurie, îndelungă-răbdare, facere de bine, credinţă statornică şi vie. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre bunătatea ce ne îndeamnă la neţinerea de minte a răului, la iertare, la lucrarea faptelor bune, la înţelepciune, adevăr, dreptate, comuniune, spre bunătatea care te ajută să ,,fii’’, care ne face asemănători cu Dumnezeu Cel Milostiv şi Bun, cu Hristos – Mielul Cel blând şi iertător.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre credință, spre credința care mută și munții din loc, spre credința care îți înaripează sufletul și îl însetează după Dumnezeul Cel Viu, spre credința care se ține de mână cu comuniunea și prietenia autentică și care te ajută să nu cazi pradă tristeții, deznădejdii și depresiei, într-o lume întunecată, într-o lume rece și indiferentă. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre credința adevărată, ce te pregăteşte, te căleşte pentru viaţa cu ale ei dureri şi bucurii, spre credinţa puternică şi nestrămutată, care te luminează, te întăreşte, te susţine, te înţelepţeşte, te vindecă de răni şi boli trupeşti sau sufleteşti, te bucură, dă sens vieţii tale, te smereşte. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre credința care te ajută să trăiești ca și cum totul este un miracol, care te învață cu simplitate și recunoștință să te minunezi: de soare, de cer, de lună şi stele, de munți, de dealuri şi câmpii… de ceea ce îţi oferă fiecare zi. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre credința care te face să simți că viaţa ta este un imn celest, o armonie şi te îndeamnă să nu pierzi nicio clipă preţioasă, în zadar. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre credința într-un Dumnezeu simplu şi nedespărţit – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre credința
în Întruparea lui Hristos de la Duhul Sfânt şi pururea Fecioara Maria, în Răstignirea și Învierea Lui, în Înfricoşătoarea Judecată, în Rai şi Iad, în Sfintele Taine ale Bisericii. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre credința care te ajută să conștientizezi că împlinirea poruncilor iubirii, te înalţă la Cer, Acasă, pe aripile mântuirii.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre nădejde, spre nădejdea autentică – ancoră salvatoare în toate furtunile vieţii și far în întunericul de nepătruns al dezamăgirii şi tristeţii. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre nădejde – dar dumnezeiesc înveşmântat în lumină şi bucurie sfântă – spre nădejdea ce te îmbogăţeşte cu o prețioasă comoară din nestemate de virtuţi creştine, ce te-mbogăţeşte în iubire ce: ,,toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.’’ Te-mbogățește în rugăciune stăruitoare, ce ființa-ți curățește de toți spinii adânci ai deznădejdii izvorâtă din temeri și griji nenumărate. Te-mbogățește în pace sufletească – rădăcină a bucuriei și răbdării nelimitate, a frumuseții lăuntrice, smereniei, recunoștinței pentru darul vieții binecuvântate. Te-mbogățește în putere și curaj, în forță creatoare, ziditoare de bine, bun și frumos. Te-mbogățește în lumina cea adevărată și sfântă, în lumina dulce a lui Iisus Hristos. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre nădejdea care te ajută să crezi că, nu este o povară Crucea lui Hristos, ci este o binecuvântare. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre nădejdea ce duce la desăvârşire, spre nădejdea izbăvitoare, spre nădejdea cea ziditoare, mângâietoare şi ocrotitoare.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre smerenie, spre smerenia din care izvorăște dragostea pentru aproapele, dragostea și pentru cel care te iubește, și pentru cel care te urăște, și pentru cel care îți vrea binele, și pentru cel care își vrea răul, și pentru cel virtuos, și pentru cel păcătos. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre smerenia care ne dăruiește odihnă adevărată, asa cum ne spune Domnul: ,,Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre’’ (Matei 11, 29) Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre smerenia care ne însănătoșește sufletește și ne deschide ușa spre cele cerești, care ne deschide ușa sfințeniei.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre pocăinţă, spre pocăința înveșmântată în rugăciune sinceră și curată, în rugăciune care se ține strâns de mână cu trezvia, în rugăciune care te însuflețește, te zidește, te curățește, te sfințește, în rugăciune neîncetată care te unește cu Hristos. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre pocăinţa din care izvorăște râvna fierbinte către Dumnezeu, spre pocăința care te aduce în brațele iubitoare și protectoare ale Părintelui Ceresc, spre pocăința care te împacă cu Dumnezeu și cu sine, spre pocăința care Îl cheamă pe Dumnezeu să sălășluiască în inima nostră, spre pocăința desăvârșită în care e mântuirea.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre pacea lui Dumnezeu, care este o însușire a fiilor Acestuia. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre pacea care covârșește toată mintea, spre pacea care te eliberează de tirania grijilor necurmate ale vieţii, de cele împovărătoare ale duhului. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre pacea minţii, a inimii şi a voinţei – întreita pace în unitate, adevărata pace dumnezeiască a sufletului. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre pacea lăuntrică – rodul unei vieţi trăite cu simplitate – spre pacea – marea forţă care le ţine pe toate în armonie. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre pacea cerească care este o parte a veșniciei.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre Lumină, spre lumina ce luminează în întuneric, și întunericul n-a cuprins-o, spre lumina puternică a curajului, adevărului și a binelui, spre lumina blândă a iubirii autentice, ce aprinde și în alții scânteia divină. Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre Soarele cel veșnic al dreptății, spre Soarele Hristos Care luminează în întuneric și pe care întunericul nu-l poate cuprinde și birui.
Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor paşi spre Hristos – Mântuitorul nostru. Atunci când dorim să ne întâlnim cu Hristos și facem primii pași spre Acesta, El vine întru întâmpinarea noastră, cu toată dragostea. Când pașii noștri se intersectează cu pașii Domnului, când ne întâlnim pe cale, când Îl descoperim cu adevărat pe Dumnezeu, atunci nu mai vrem să ne despărțim niciodată de El, atunci Îl invităm pentru totdeauna înlăuntrul nostru, atunci tot drumul vieții noastre, vrem să îi parcurgem alături de Doamne. Atunci ne îndreptăm cu libertate asumată, responsabilă, spre Spațiul Învierii lui Hristos, spre Casa Lui – Biserica – unde începem să ne simțim ACASĂ, unde simțim că aparținem Cerului, unde simțim dulceața Harului Sfânt, unde simțim cu bucurie, că ne aflăm în brațele iubitoare ale Tatălui Ceresc, ale Mântuitorului Hristos, ale Măicuței Domnului, ale tuturor Sfinților – prietenii noștri cerești -ale îngerilor păzitori cu aripi de iubire și lumină.
Îl rog și eu pe Doamne, să mă ajute să prețuiesc orice clipă a vieții, Îl rog să mă ajute ca fiecare clipă să fie a primilor pași spre calea virtuților creștine și morale, a primilor pași spre El, Care este Iubire, Adevăr, Viață, Lumină, Pace, Smerenie, Credință, Nădejde, Bunătate, Compasiune, Dăruire, Sfințenie, ca să mă pot vindeca de orbirea spirituală și de lepra sufletească, care mi-a cuprins întreaga ființă. Îl rog adânc și fierbinte, să mă ajute să nu mă împotmolesc pe cale, să nu rătăcesc drumul spre Școala vieții – Biserica Sa – spre Cer, spre Acasă, spre Veșnicie. Îl rog să mă însoțească permanent pe cărare și să-mi ghideze toți pașii, cu iubire părintească, cu iubire înveșmântată în iertare și acceptare…. Amin.
Cristina Toma
