Fetița cu chibriturile

0
833

Era seara din Anului Nou și orașul era cuprins de un val de frig. Cerul  era negru ca scrumul și ningea cu fulgi mari. În acest viscol, abia se mai târa pe stradă o fetiță desculță cu capul descoperit. Când a plecat de acasă, mai avea niște papuci uzați în picioare, dar i-a pierdut când a traversat strada în mare grabă. Un papuc a ajuns sub roțile unei căruțe, iar celălalt a fost luat de un băiețaș de pe stradă care voia să își facă un vaporaș din el.

fetita1Fetița era singură și mergea cu greu prin zăpadă, având picioarele vineții din cauza frigului. Șorțulețul ei rupt și murdar era plin de chibrituri și în mână ținea tot cutii de chibrituri. Ziua aceea n-a fost prea norocoasă pentru ea. Nimeni nu a cumpărat nici măcar un băț de chibrit. Îi era foame și frig dar nu îndrăznea să meargă acasă știind că tatăl ei o va bate dacă nu îi va duce nici o para. Ningea continuu și fulgii mari străluceau frumos  în părul ei auriu și cârlionțat.

Dar ei nu-i păsa de părul ei! Știa doar că este o seară de sărbătoare, Ajunul Anului Nou, și că ceilalți copii se pregăteau, împreună cu părinții lor, pentru o masa festivă.

În sfârșit, fetița a găsit o ascunzătoare între două case, s-a așezat acolo, dar șezând simțea frigul și mai tare. Ce rost avea să meargă acasă dacă tatăl ei nu făcea altceva decât să se certe urât cu ea?

În orice caz, acasă era aproape la fel de frig ca afară, vântul sufla puternic prin crăpăturile pereților.

Degetele micuței abia se mai mișcau din cauza frigului. S-a gândit să aprinde un băț de chibrit, doar unul singur, ca să își încălzească puțin mâna. A și aprins chibritul. Flacăra veselă și caldă lumina mâna fetiței. Atunci, ea aa început să aibă vedenii, simțea de parcă ar sta în fața unei sobe mari, vechi. Și-a întins picioarele ca să și le încălzească.

Dar era prea târziu! Imaginea sobei a dispărut repede. Nu a rămas altceva din ea decât un rest de chibrit ars între degetele ei.

Fetița s-a decis să mai aprindă un băț de chibrit. De data aceasta, flacăra era mai luminoasă și mai frumoasă decât prima dată. Fetița a văzut o masă întinsă, aranjată cu porțelanuri fine. În mijloc era o gâscă mare, friptă pe o tavă frumoasă de metal. Dintr-o dată gâsca a căzut de pe masă și a căzut. Nu a mai rămas în fața ei decât imaginea străzii reci, cenușii. A fost insuportabil.

Fetița voia disperată să regăsească soba caldă și gâsca apetisantă, cu mirosul ei îmbietor. A aprins, deci și un al treilea chibrit și în clipa următoare, se afla deja într-o casă minunată unde, în mijlocul camerei, stătea un brad imens, frumos împodobit, plin de lumânări.

Lumânările ardeau, răspândindu-și lumina strălucitoare în toată încăperea. De pe crengile bradului, atârnau jucării minunate și fructe atrăgătoare, iar înjurul lui dansau copii, ținându-se de mână.  Fetița ar fi vrut să li se alăture să danseze cu ei, dar dintr-o dată, s-a găsit din nou pe stradă, în frig.

fetita2La un moment dat, ninsoarea s-a oprit, iar strada pustie era luminată de stele, doar câțiva trecători întârziați se mai vedeau ici-colo, grăbindu-se spre rudele sau prietenii lor, pentru a sărbători împreună cu ei Anul Nou, dar nici unul n-a băgat-o în seamă pe micuța vânzătoare de chibrituri, care admira stelele.

Dintr-o dată o minunată stea căzătoare a traversat cerul. Fetița știa ce înseamnă acest lucru: că în curând va muri cineva.

Asta o știa de la bunica ei, singurul om care a fost vreodată drăguță cu ea. Bunica îi spunea întotdeauna: dacă o stea cade Dumnezeu ridica la El un suflet. Fetița a mai aprins un chibrit și, de data aceasta i-a apărut însăși bunica, uitându-se la ea cu tot atâta gingășie și blândețe ca pe vremuri.

– Bunico, ia-mă cu tine, s-a rugat fetița de ea. Nu mă lăsa, aici, singură. Știu că atunci când se va stinge flacăra chibritului vei dispărea și tu, ca toate cle văzute mai-nainte. La fel ca focul ce ardea în sobă, ca și gâsca apetisantă și ca pomul de iarnă minunat împodobit. Voi rămâne iarăși singură și cine va mai avea atunci grjă de mine? Fetița îi era atât de frică de singurătate, încât a aprins din noi chibrituri, dar nu un singur băț, ci pe toare care i-au mai rămas. Și din nou i-a apărut bunica. Era la fel de frumoasă în capotul ei de catifea neagră ca și ultima  dată când a văzut-o.

Bătrâna doamnă i-a zâmbit cu blândețe. Și-a luat nepoțica în brațe și, în lumina strălucitoare a chibritelor s-a ridicat cu ea sus de tot în ceruri.

fetita3A doua zi, a început un nou an, un trecător a găsit-o pe fetița cu părul cârlionțat, fără pantofi, care zăcea în zăpadă. În jurul ei erau chibrite arse.

-Săraca fetiță, cu siguranță voia să se încâlzească – s-a gândit bărbatul. El nu știa că fetița a părăsit lumea celor vii înconjurată de o lumină orbitoare, în brațele bunicii sale.

Tezaurul cu povești, Hans Christian Andersen

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here