Feriţi-vă de necredinţă şi de păcat

0
185
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

the-strangerCine ţine în inimă gânduri spurcate îşi atrage moarte şi osândă. Cum să-L facem pe Dumnezeu să Se milostivească de noi şi să ne ierte păcatele? Va trebui să dăm răspuns nu doar pentru păcatele noastre, ci şi pentru păcatele celor care au fost încredinţaţi purtării noastre de grijă. Nici o faptă şi nici un gând nu pier – ele sunt scrise.

Herma a trăit pe vremea Apostolilor la Roma. El îi era cunoscut Apostolului Pavel şi este lăudat de el în Epistola către romani ca unul dintre cei mai buni creştini ai Romei (Rom. 16, 14). Însuşirea caracteristică a sufletului său era alcătuită din simplitatea foarte sinceră a credinţei şi supunerea fără cârtire faţă de insuflările dumnezeieşti. Aceste calităţi ale inimii au atras asupra lui un deosebit har de la Dumnezeu şi Domnul l-a învrednicit de vedenii şi descoperiri neobişnuite, din care este alcătuită toată viaţa lui. Întrucât aceste minunate semne dumnezeieşti, ziditoare în sine, au fost însoţite şi de lămuriri la fel de ziditoare, Herma a primit poruncă să descrie tot ce i-a fost descoperit, spre folosul întregii Sfinte Biserici a lui Dumnezeu. Herma a împlinit porunca şi a alcătuit o carte, pe care a numit-o Păstorul şi care în vremurile dintâi ale creştinismului se citea în biserici alături de scrierile apostoleşti.

Am de gând să vă povestesc pe scurt tot cuprinsul acestei cărţi. Ea e alcătuită din trei părţi. Ȋn cea dintâi se află vedenii, în a doua – porunci, în a treia – parabole. Vom începe cu vedeniile.

Acestea au fost patru la număr: cea dintâi privea cu precădere persoana lui Herma, cea de-a doua – mai mult familia lui, cea de-a treia – întocmirea lăuntrică a Bisericii lui Dumnezeu, iar cea de-a patra – destinul exterior al acestei Biserici şi al tuturor celor ce se mântuiesc.

Iată cum zugrăveşte Sfântul Herma prima sa vedenie. „în tinereţe, spune el, cunoşteam o fecioară frumoasă, pe care o şi iubeam ca pe o soră. Ȋntâlnind-o odată, când eram deja tată de familie, m-am gândit că aş fi fericit dacă aş avea o asemenea soţie, atât de frumoasă şi împodobită cu obiceiuri atât de bune. Dincolo de asta mintea mea nu s-a întins în vremea acelei întâlniri. Dar iată ce s-a întâmplat pe urmă: după ceva vreme, mă plimbam într-un loc retras şi cugetam în gândurile mele la lucrurile lui Dumnezeu, minunându-mă de frumuseţea şi măreţia lor. Acolo am adormit, şi văd în vis că m-a luat un duh şi m-a purtat spre dreapta. Prin locurile pe unde mă purta nu se putea merge: numai stânci şi apă. După ce am trecut peste ele, m-am trezit într-o vale lină şi, căzând în genunchi, am început să mă rog lui Dumnezeu, umilindu-mă cu inima pentru păcatele mele. Şi iată că, în vremea rugăciunii mele, deodată s-au deschis cerurile şi am văzut-o acolo pe fecioara pe care o iubeam ca pe o soră. Ea mi-a dat bineţe. I-am dat şi eu bineţe şi după aceea am întrebat-o cum se face că e acolo şi pentru ce. Ea a răspuns: «M-au adus aici ca să dea în vileag înaintea Domnului păcatele tale. Dumnezeu Atotţiitorul, Atotputernicul Făcător al cerului şi al pământului, e mâniat pe tine pentru aceea că ai păcătuit împotriva mea». «Dar când şi unde ţi-am zis eu vreo vorbă necuviincioasă? – am întrebat eu tulburat. Oare nu te-am cinstit întotdeauna în inima mea ca pe o soră bună?» Ea a întâmpinat: «Ia seama, şi vei vedea că gândul rău a intrat în inima ta. Oare nu îţi dai seama că aceasta este păcat? Păcat este, şi cât de mare încă! Să ştii că cine are gânduri bune şi umblă drept înaintea lui Dumnezeu, către acela Dumnezeu binevoieşte, iar cine ţine gânduri spurcate în inima sa, acela atrage moartea şi osânda. Aşa sunt mai cu seamă cei ce slujesc poftelor trupului, care iubesc mângâierile lumii, care se îngâmfă cu bogăţia, care nu caută bunătăţile cele veşnice şi nu nădăjduiesc spre Domnul. Iar în ce te priveşte pe tine, îţi voi spune ca să te mângâi: roagă-te, şi Dumnezeu va tămădui neputinţele inimii tale».

Când ea a terminat de zis acestea, cerul s-a închis. Am rămas singur, necăjit şi înfricoşat, spunându-mi în sinea mea: «Dacă aceasta mi s-a socotit întru păcat, cum să mă mântuiesc? Sau cum ca şi a alcătuit o carte, pe care a numit-o Păstorul şi care în vremurile dintâi ale creştinismului se citea în biserici alături de scrierile apostoleşti.

Am de gând să vă povestesc pe scurt tot cuprinsul acestei cărţi. Ea e alcătuită din trei părţi. În cea dintâi se află vedenii, în a doua – porunci, în a treia – parabole. Vom începe cu vedeniile.

Acestea au fost patru la număr: cea dintâi privea cu precădere persoana lui Herma, cea de-a doua – mai mult familia lui, cea de-a treia – întocmirea lăuntrică a Bisericii lui Dumnezeu, iar cea de-a patra – destinul exterior al acestei Biserici şi al tuturor celor ce se mântuiesc.

Iată cum zugrăveşte Sfântul Herma prima sa vedenie. „Ȋn tinereţe, spune el, cunoşteam o fecioară frumoasă, pe care o şi iubeam ca pe o soră, întâlnind-o odată, când eram deja tată de familie, m-am gândit că aş fi fericit dacă aş avea o asemenea soţie, atât de frumoasă şi împodobită cu obiceiuri atât de bune. Dincolo de asta mintea mea nu s-a întins în vremea acelei întâlniri. Dar iată ce s-a întâmplat pe urmă: după ceva vreme, mă plimbam într-un loc retras şi cugetam în gândurile mele la lucrurile lui Dumnezeu, minunându-mă de frumuseţea şi măreţia lor. Acolo am adormit, şi văd în vis că m-a luat un duh şi m-a purtat spre dreapta. Prin locurile pe unde mă purta nu se putea merge: numai stânci şi apă. După ce am trecut peste ele, m-am trezit într-o vale lină şi, căzând în genunchi, am început să mă rog lui Dumnezeu, umilindu-mă cu inima pentru păcatele mele. Şi iată că, în vremea rugăciunii mele, deodată s-au deschis cerurile şi am văzut-o acolo pe fecioara pe care o iubeam ca pe o soră. Ea mi-a dat bineţe. I-am dat şi eu bineţe şi după aceea am întrebat-o cum se face că e acolo şi pentru ce. Ea a răspuns: «M-au adus aici ca să dea în vileag înaintea Domnului păcatele tale. Dumnezeu Atotţiitorul, Atotputernicul Făcător al cerului şi al pământului, e mâniat pe tine pentru aceea că ai păcătuit împotriva mea». «Dar când şi unde ţi-am zis eu vreo vorbă necuviincioasă? – am întrebat eu tulburat. Oare nu te-am cinstit întotdeauna în inima mea ca pe o soră bună?» Ea a întâmpinat: «Ia seama, şi vei vedea că gândul rău a intrat în inima ta. Oare nu îţi dai seama că aceasta este păcat? Păcat este, şi cât de mare încă! Să ştii că cine are gânduri bune şi umblă drept înaintea lui Dumnezeu, către acela Dumnezeu binevoieşte, iar cine ţine gânduri spurcate în inima sa, acela atrage moartea şi osânda. Aşa sunt mai cu seamă cei ce slujesc poftelor trupului, care iubesc mângâierile lumii, care se îngâmfă cu bogăţia, care nu caută bunătăţile cele veşnice şi nu nădăjduiesc spre Domnul. Iar în ce te priveşte pe tine, îţi voi spune ca să te mângâi: roagă-te, şi Dumnezeu va tămădui neputinţele inimii tale».

Când ea a terminat de zis acestea, cerul s-a închis. Am rămas singur, necăjit şi înfricoşat, spunându-mi în sinea mea: «Dacă aceasta mi s-a socotit întru păcat, cum să mă mântuiesc? Sau cum să-L plec pe Dumnezeu spre milostivire faţă de păcatele mele cele mari, cărora nu este număr?» Pe când eram eu prins de asemenea gânduri, înaintea mea s-a ivit un jilţ mare, acoperit cu un material alb ca zăpada. A venit o bătrână aleasă la înfăţişare, înveşmântată în haină strălucitoare, cu o carte în mână, şi a şezut. Ea mi-a dat bineţe, şi eu i-am răspuns aşijderea, cu lacrimi în ochi. Ea m-a întrebat: «De ce eşti întristat, Herma, tu, al cărui chip arăta întotdeauna seninătate, blândeţe şi veselie lăuntrică a inimii?» «O fecioară bună şi evlavioasă, am răspuns eu, m-a amărât cu o mustrare cum că aş fi păcătuit împotriva ei.» «Domnul să-i păzească pe robii Săi de răul acesta, a zis ea. Dar ia bagă de seamă, nu cumva chiar ai îngăduit gânduri necurate în inima ta faƫă de ea? Gânduri ca acestea nu trebuie să aibă loc în inima robului lui Dumnezeu, el nu numai că nu trebuie să facă răul, ci nu trebuie nici măcar să îl dorească sau să se gândească la el. Pentru una ca asta Domnul Se mânie pe oricine şi Se va mânia mai ales pe tine, Herma, care te înfrânai cu asprime de la orice lucru de prihană şi te deosebeai întotdeauna prin simplitatea felului de a fi şi prin nevinovăţia inimii. Mângâie-te însă: pot să îţi dau încredinţare că Domnul Se mânie pe tine nu atât din pricina ta, cât din pricina copiilor tăi, care păcătuiesc greu împotriva Lui şi împotriva părinţilor lor. Tu îţi iubeşti prea mult copiii, drept care îi răsfeţi şi le îngădui să facă nedreptăţi. Pentru asta Se şi mânie pe tine Domnul. Dar El este gata să vindece rănile duhovniceşti ale casei tale. Ȋi pare rău de tine. Aşadar poţi să prinzi curaj! Ia-ţi în mână, lămureşte-le zi de zi copiilor tăi cuvântul lui Dumnezeu şi nu te lenevi să dojeneşti faptele lor rele. Pentru că Domnul ştie că ei se vor pocăi pentru tot din toată inima lor. Iar pe tine te va înscrie pentru aceasta în Cartea vieţii.»

După ce a zis acestea, m-a întrebat: «Vrei oare să asculţi? Eu o să-ţi citesc». «Cu plăcere», am răspuns eu. «Ascultă, deci!» Şi, deschizând o carte, a început să citească în ea despre lucruri atât de uimitoare şi înfricoşătoare, că nu am putut să le ţin minte. Erau cuvinte pricinuitoare de spaimă, pe care nu le poate suferi urechea omului muritor. Numai cuvintele de pe urmă au rămas în capul meu, şi anume următoarele: «Iată, Dumnezeu Savaoth, citea ea, Care cu atotputernicia Sa a făcut lumea şi cu înţelepciunea Sa a împodobit toată făptura, Care cu cuvântul puterii Sale a întărit cerurile şi a întemeiat pământul pe ape, Care a întocmit pe pământ Sfânta Biserică şi a binecuvântat-o, iată, El a întins cerurile şi munţii, dealurile şi marea, şi a umplut toate cu aleşi ai Săi, ca asupra lor să îndreptăţească toate făgăduinţele Sale cele mari, pentru aceea că, primind cu credinţă deplină legea lui Dumnezeu, ei o împlinesc cu bucurie mare». Cu aceasta, citirea a luat sfârşit. Bătrâna s-a ridicat. S-au apropiat atunci patru tineri, au ridicat jilţul ei şi l-au dus spre răsărit. Ȋntre timp, ea m-a chemat la sine şi, atingându-se de pieptul meu, m-a întrebat: «Ȋţi place oare ceea ce am citit?» Eu am răspuns: «Cuvintele din urmă îmi plac, dar cele dintâi sunt aspre». «Acestea din urmă, a zis ea, îi privesc pe cei drepţi, iar cele dintâi sunt în-dreptate împotriva apostaţilor şi necredincioşilor.» Ȋn timp ce încă mai vorbea, s-au apropiat doi oameni, au luat-o pe umerii lor şi au dus-o mai departe, spre răsărit, încotro fusese dus şi jilţul. Ȋndepărtându-se, ea mi-a zis cu chip vesel: «Fii bărbat, Herma, şi să se întărească inima ta!» Iată cuprinsul celei dintâi vedenii.

Am să v-o redau pe scurt şi pe cea de-a doua, chiar acum, pentru că ea este strâns legată de cea dintâi şi îi slujeşte drept continuare.

„În anul următor, zice Herma, mi s-a arătat din nou bătrâna aceea, însă de acum nu şezând, ci umblând şi citind oarecare însemnări. Văzându-mă, ea mi le-a dat şi mi-a poruncit să le copiez. Eu scriam literă după literă, nepricepându-mă să alcătuiesc silabele. După ce am copiat tot, cineva nevăzut mi-a luat cartea din mâini şi a dus-o de acolo. După aeeea, Herma a postit cincisprezece zile şi s-a rugat mult, şi i s-a descoperit cuprinsul a ceea ce copiase. Era vorba de păcatele copiilor şi soţiei lui, care era grăitoare de rău. I se poruncea să îi îndrepte şi i se făgăduia că soţia lui i se va face, în cele din urmă, soră, adică aceea că vor vieţui în înfrânare, lucru pe care Herma îl dorea foarte mult. Toate acestea i-au fost descoperite în vis de un tânăr preafru-mos, care l-a întrebat la sfârşit: „Cine crezi tu că este bătrâna aceasta, de la care ai primit aceste însemnări?” „Este Sybilla”, a răspuns Herma. „Te înşeli, a zis tânărul, este Sfânta Biserică” „Dar de ce e aşa bătrână?”, a întrebat Herma. „Pentru că ea a fost din veac în gândul lui Dumnezeu şi este mai bătrână decât lumea, care, la drept vorbind, pentru ea a şi fost zidită.”

După aceea, Herma a mai văzut o vedenie în casa sa. Aceeaşi bătrână, arătându-i-se, i-a făgăduit să îi descopere încă multe alte lucruri şi i-a poruncit după aceea să însemneze toate în scris şi să le aducă la cunoştinţa lui Climent, episcopul Romei, ca să trimită copii în toate eparhiile aflate sub cârmuirea lui, şi diaconiţei Grapta, ca să le transmită văduvelor şi orfanilor; iar lui Herma însuşi i-a poruncit să-i înştiinţeze cu privire la toate acestea pe preoţii romani. Iată cuprinsul celei de-a doua vedenii.

Mă voi mărgini acum la atât, rugându-vă să ţineţi minte totul şi să trageţi singuri învăţăturile de care aveţi nevoie. Vedeţi cu câtă asprime se va cere socoteală nu numai pentru fapte, ci şi pentru gânduri, şi aveţi grijă să vă fie curată inima înaintea lui Dumnezeu. Vedeţi că nu numai pentru păcatele voastre va trebui să răspundeţi, ci şi pentru păcatele altora, care au fost daţi în seama voastră, şi aveţi grijă, în fel şi chip, de mântuirea tuturor: părinţii de a copiilor, mai-marii de a supuşilor, păstorii de a păstoriţilor, dascălii de a ucenicilor. Vedeţi că nici o faptă, nici un gând de-al nostru nu se pierde, ci toate sunt scrise nu spre răul nostru, ci ca de aici să avem îndemn spre pocăinţă – şi îngrijiţi-vă să ştergeţi cu lacrimi acest înscris şi să albiţi zapisul vieţii voastre. Vedeţi ce îi aşteaptă pe cei aleşi! Aşadar îmbărbătaţi-vă şi alergaţi cu bucurie pe calea pe care aţi păşit cu credinţă. Vedeţi cât de cumplită este soarta necredincioşilor şi a păcătoşilor, că urechea omenească nu poate suferi descrierea ei; feriţi-vă, deci, de necredinţă şi de păcat, omorâţi mădularele voastre cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea, lăcomia, mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, precum aţi auzit în Apostolul de astăzi (Col. 3, 5-8). Amin!

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Ştiinţa rugăciunii

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here