Fericiți sunt cei ce cred că închinarea la Sfânta Treime este baza și temelia credinței creștine

0
112
Translate in

Sf TreimeFericiți sunt creștinii ce cred că învățătura fundamentală și specifică a Bisericii Creștine este credința în Dumnezeu – Sfânta Treime.

Fericiți sunt creștinii care s-au apropiat de lumina veșnică a dumnezeirii și îngenunchiază la picioarele acestei taine de viață dătătoare, așa cum o fac și serafimii și heruvimii din ceruri, cu o sfântă teamă, cu uimire, bucurie veșnică și negrăită dulceață. Fericiți sunt cei ce înalță cu iubire, imne de slavă Sfintei Treimi: ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, așa cum cântă cu o dulce cutremurare cetele îngerești.

Fericiți sunt cei ce cu curaj înfruntă toți dușmanii Sfintei Treimi și le spun acestora, așa cum i-a învățat Sfântul Ierarh Nicolai Velimirovici, că ei nu cred în trei Dumnezei, ci Într-Unul- Singurul, Viul și Adevăratul Dumnezeu și că Mesia lor i-a apropiat atât de mult de lumina cea veșnică, încât ei văd și deosebesc cele trei flăcări. ,,Trei flăcări veșnice un Foc. Trei maiestăți – Un Împărat. Trei minuni – o Taină. Trei persoane – o Ființă. Trei ipostasuri – un Dumnezeu. Numele cel mare: Prea Sfânta Treime – Cele Trei Sfinte Persoane Într –Una: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt –pururea și în vecii vecilor, un Dumnezeu”.

Fericiți sunt ce ce mărturisesc cu credință, Crezul- simbolul credinței, dăruit omenirii de către Dumnezeu Însuși- Izvorul iubirii, bunătății și al dreptății, Izvorul vieții, luminii și veșniciei. Fericiți sunt cei ce rostesc Crezul în inimile lor cu veșnică și adâncă iubire, credință și recunoștință, fericiți sunt cei ce trăiesc Crezul ca pe o poveste mișcătoare de iubire, care sensibilizează și încălzește sufletul, o poveste de iubire a unui Tată pentru toți copiii Săi, o poveste de iubire a Lui Dumnezeu pentru întreaga omenire, o poveste de iubire a creștinilor pentru sfânta, soborniceasca și apostoleasca Biserică, o poveste de mărturisire a Sfintei Taine a Botezului, o poveste de dor și iubire de ACASĂ, de viața veșnică în Împărăția Lui Dumnezeu.

Fericiți sunt cei ce Cred Într- Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor

Fericiți sunt ce ce cred în Dumnezeu Tatăl, Creatorul nostru Care a făcut toate zidirile cu multă iubire și înțelepciune, pentru noi oamenii, Care pe toate le cârmuiește și le îndreptează spre binele făpturilor, Care ne-a creat după chipul și asemănarea Sa, Care este Olarul trupurilor și sufletelor noastre. Fericiți sunt cei care contemplând natura și toate creaturile minunate își întorc mintea către Dumnezeu și-L slavoslovesc cu uimire, iubire și recunoștință veșnică, smerindu-se în fața măreției și puterii Acestuia.

Fericiți sunt cei ce cred că Tatăl nostru ceresc este Proniatorul nostru, este Tatăl care are grijă cu multă iubire de copiii Săi, Care nu îngăduie să li se clintească nici măcar un fir din părul capului, fără știrea și voia Sa.

Fericiți sunt cei ce Îl iubesc pe Tatăl Ceresc, ca niște copii cu suflet pur și curat, Îi sunt recunoscători pentru toate binecuvântările știute și neștiute, pentru toți talanții cu care au fost înzestrați, pentru darul vieții și Îl slăvesc și Îl cinstesc în fiecare clipă a vieții.

Fericiți sunt cei ce cred în Unicul, Viul și Adevăratul Dumnezeu și nu cred în dumnezei falși, imaginari, inexistenți, iluzorii, împlinind astfel porunca Lui Dumnezeu: ,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de mine.”

Fericiți sunt cei care atunci când rătăcesc drumul spre ACASĂ, nu deznadajduiesc la iubirea mila și iertarea Tatălui Ceresc și caută cu pocăință și smerenie, calea cea bună, care îi aduce în brațele Sale, care îi aduce în locul după care mereu le-a fost dor.

Fericiți sunt cei ce cred Într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul Născut, Carele din Tatăl s-a născut, mai înainte de toți vecii.

Fericiți sunt cei care împlinesc Cuvântul Lui Dumnezeu-Tatăl: Acesta este Fiul meu iubit, întru Care am binevoit; pe El să-L ascultați”, fericiți sunt cei ce nu se îndoiesc de cuvântul Mântuitorului Hristos care a grăit despre Sine: ,, Eu sunt Fiul Lui Dumnezeu”

Fericiți sunt cei ce cred că Fiul Lui Dumnezeu s-a născut din Dumnezeu – Lumină născută din lumină, Adevăr născut din Adevăr, Viață din Viață, Slavă din Slavă, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Fericiți sunt cei ce cred cu adevărat că Hristos este egal în sfințenie, putere, desăvârșire cu Dumnezeu Tatăl și mărturisesc cu iubire, credință și curaj acest fapt în fața ereticilor, în fața tuturor celor ce-L urăsc și-L defăimează pe Hristos, în fața celor ce se îndoiesc de dumnezeirea Sa.

Fericiți sunt cei ce cred că Hristos este Alfa și Omega, fericiți sunt cei ce cred că Hristos este  Biserica și Biserica este Hristos. Fericiți sunt cei care au ca principală strădanie, găsirea unei căi de a intra în lumina lui Hristos. Fericiți sunt cei care se întâlnesc mereu cu Hristos în Spațiul Bisericii, fericiți sunt cei care iubesc cu iubirea Lui Hristos, cu iubirea dezinteresată, jertfelnică, fără limite, fără să facă deosebiri, împlinind porunca iubirii aproapelui. Fericiți sunt cei care Îl află pe Hristos, Îl cunosc pe Hristos, Îl simt înlăuntrul lor și Îl consideră pe Acesta – prietenul, fratele, tovarășul lor pe drumul vieții, pe drumul spre ACASĂ. Fericiți sunt cei care nu mai pot trăi fără Hristos, fiindcă pentru ei Hristos este Raiul, este totul: izvorul iubirii, luminii, bucuriei, bunătății, blândeții, smereniei, adevărului, curajului, răbdării, nădejdii, credinței.

Fericiți sunt cei care Îi mulțumesc în fiecare clipă a vieții, Mântuitorului Hristos, pentru marea iubire și pentru marea cinstire ce ne-a arătat-o, atunci când a pogorât printre noi ca unul dintre noi. El, fără de păcat, a pogorât din slavă veșnică din bucurie și frumusețe în lumea noastră murdărită de păcat, în lumea noastră- spațiul morții, spațiul întunericului, spațiul necredinței, neiubirii și deznădejdii, de dragul nostru al oamenilor și pentru a noastră mântuire. Fericiți sunt cei care îi mulțumesc Prea Dulcelui Fiu, Unul Născut al Lui Dumnezeu, pentru că a pătimit defăimare, răutate, ispite, scuipări, lovituri, batjocorire, biciuire, osândire laolaltă cu tâlharii, răstignire pe cruce. Fericiți sunt cei care nu dau deoparte  paharul durerii și nici nu-și aruncă de pe umeri crucea spirituală pe drumul Golgotei lor, oricât de grea ar fi aceasta, fiindcă vor să fie asemănători cu Hristos, fiindcă vor să nu-l împovăreze pe Acesta cu încă o cruce, fiindcă dragostea pentru Dumnezeu nu scade în vremuri de ispită, ci rămâne la fel de puternică și de arzătoare.

Fericiți sunt cei care așteaptă venirea Domnului Întru putere și slavă, fericiți sunt cei care la Judecata viitoare vor fi binecuvântați și vădiți ca urmași și ucenici ai Lui Hristos, cartea vieții lor fiind scrisă doar cu cuvintele faptelor bune, frumoase și plăcute Lui Dumnezeu, doar cu cuvintele iubirii și milostivirii.

Fericiți sunt cei care au mereu o foame, o sete, un dor de Hristos și priveghează necontenit pentru Cel Iubit, pentru Cel Preaînalt cu trezvie, păzindu-și mintea, sufletul și inima de orice întinăciune, asemănându-se cu cele cinci fecioare înțelepte care și-au umplut candela lor cu uleiul ascultării, cu uleiul rugăciunii necontenite, cu uleiul credinței nestrămutate, cu uleiul iubirii pentru Mirele Hristos.

Fericiți sunt cei ce cred Întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Carele din Tatăl purcede; Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit; Carele a grăit prin prooroci.

Fericiți sunt cei cu inima sinceră și curată, fericiți sunt cei cu inima de copil în care sălășluiește mereu Sfântul Duh, care ne este dăruit nouă tuturor, celor credincioși în Hristos, prin Taina Sfântului Botez. Fericiți sunt cei care și-au curățit casa sufletului lor de toți paianjenii uitării de Dumnezeu, de toată mizeria greșelilor, păcatelor și patimilor lor prin botezul lacrimilor de pocăință,  prin Taina Sfintei Spovedanii și au mereu oaspete în cămara sufletului lor sănătos, pe Domnul de viață Făcătorul.

Fericiți sunt cei care și-au stabilit drept scop principal în viața ca dar al Lui Dumnezeu, dobândirea Harului Sfânt în inima lor, trăirea în darurile Sfântului Duh, trăirea în iubire, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, credință, blândețe, smerenie, stăpânire de sine, simplitate, smerenie, adevăr, curaj, înțelepciune.

Fericiți sunt cei care devin lumină pentru cei aflați în întuneric, care devin mângâietori pentru frații lor Întru Hristos, pentru frații aflați în nevoi și suferințe (orfani, văduve, bătrâni, bolnavi, necăjiți, nedreptățiți, asupriți, ș.a.m.d.) și își înmulțesc cu iubire și bucurie talanții primiți de la Bunul Dumnezeu, punându-i în slujba aproapelui lor și a Lui Dumnezeu.

Fericiți sunt cei care în orice clipă a vieții lor se îngrijesc să fie vrednici de iubirea Lui Dumnezeu, fericiți sunt cei care se luptă ca să păstreze mereu Harul Sfânt în inima lor, fericiți sunt cei care conștientizează că slava deșartă golește sufletul de Har, iar dragostea, smerenia, rugăciunea sinceră, curată și permanentă îl umplu de bucurie, dulceață, fericire deplină.

Fericiți sunt, așadar, cei care reușesc să păstreze mereu viu în inima lor, focul nematerialnic, duhovnicesc, focul dragostei dumnezeiești. Fericiți sunt cei care tânjesc mereu după Dumnezeu și se întâlnesc cu Acesta în Spațiul Învierii Lui Hristos unde strălucește lumina Sfântului Duh, unde totul se trezește la viață, la viața pe care Pr. Munteanu Petru o aseamănă cu un ,,cântec cu Hristos” pe care îl compune Iubirea și Adevărul. ,,Adevărul și iubirea aduc   în mod armonios în sufletul omului harul, mila și pacea Lui Dumnezeu. Dragostea se bucură de Adevăr, iar ele sunt Hristos, cântecul și bucuria vieții noastre.” Și unde e Hristos, Lumina lumii e și Mângâietorul sufletului nostru, acolo este pacea și bucuria, acolo sunt îngerii și sfinții, acolo este împărăția cerurilor.

Așadar, fericiți sunt cei ce ce cred că închinarea la Sfânta Treime este baza și temelia credinței creștine, fericiți sunt cei care cred în învățătura Sfintei Scripturi a Bisericii noastre Ortodoxe care spune că Dumnezeu este Întreit. Fericiți sunt cei care cred în Sfânta Treime, Care este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Fericiți sunt care cred că fiecare din aceste trei Ipostasuri – Persoane este Dumnezeu întreg și nu parte a dumnezeirii, că nu sunt trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu. Fericiți sunt cei care cred că Sfânt, Atotputernic, Desăvărșit este Tatăl, este Fiul, este Sfântul Duh.

Să ne închinăm cu iubire și credință Sfintei Treimi și să credem așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan de Kronstadt, că:  ,,în lucrarea Sa minunată pentru neamul omenesc, Dumnezeu este Tată și drept Judecător, este Doctor înțelept, este un Creator Preaînțelept în opera Sa minunată, este Biruitor în lupte, este Luptător atotputernic și de neînvins, este Dătător de pace și luminător, este Căpetenia armatei Sale duhovnicești, este Stăpânul viei, este Mântuitorul neamului omenesc cel căzut, este Sculptor Preaînțelept, este Topitor, este Olar, este Bijutier sau Șlefuitor.”

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne lumineze ochii gândului, să ne deschidă gura ca să învățăm cuvintele Sale, să facem voia Sa, să-I cântăm întru marturisirea inimii și să lăudăm Prea Sfânt numele Său:  al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Cristina Toma

 

V-ar mai putea interesa şi:

Sfânta Treime şi societatea

Cele mai frumoase Pilde – Sfânta Treime

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here