Pacea este Doica si Maica noastra
Pacea- Diaconul, îndemnîndu-ne să ne rugăm împreună cu ceilalţi, ne porunceşte ca în rugăciune să cerem înger de pace şi toate cele care sunt considerate făcătoare de pace şi, dându-vă dezlegare să plecaţi de la biserică, vă roagă spunînd aceste cuvinte: „Cu pace să ieşiţi”. In general, nimic nu poate fi spus sau făcut fără aceasta. Căci pacea este doica şi maica noastră care ne încălzeşte la sânul ei cu multă grijă. Dar eu înţeleg prin pace nu un simplu cuvânt sau pacea care constă în părtăşia meselor, ci pacea după Dumnezeu, care se naşte din armonia duhovnicească. (Omilia a IlI-a împotriva iudeilor. P.G. 48, 870).
Ca sa aduci darul tau la Altar, trebuie sa nu aiba fratele tau impotriva ta ceva
Ascultă ce spune Domnul : „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24). Ce zici? Să las acolo darul, adică jertfa? Da, spune Domnul, deoarece şi această jertfă s-a făcut pentru pacea cu fratele tău. Dacă, aşadar, jertfa este pentru pacea cu aproapele tău, dar tu nu păstrezi pacea, chiar dacă eşti părtaş la jertfă, împărtăşirea îţi este nefolositoare fără strădania de a păstra pacea. Deci, să faci mai întâi pacea, pentru care se aduce şi jertfa şi apoi te vei bucura de aceasta cu adevărat. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, ca să împace firea noastră cu Tatăl, după cum spune şi Pavel undeva: „Acum printr-însul toate cu Sine le-a împăcat” (Coloseni 1, 20).
Căci, „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). Aşadar, ceea ce a făcut Hristos, Fiul lui Dumnezeu, aceea fa şi tu după puterea omenească, devenind mijlocitor al păcii şi pentru tine şi pentru aproapele tău. Pentru aceasta îl şi numeşte Hristos pe făcătorul de pace fiu al lui Dumnezeu. De aceea, în timpul jertfei, nu a amintit nici o altă poruncă, decât pe cea a împăcării cu fratele. (Omilia a II-a la Dumnezeiască si cea de Taină Cină a Mântuitorului si despre trădarea lui Iuda, P.G. 49, 390-391).
Sa nu pierdem pacea
Crucea este nimicirea vrăjmăşiei, siguranţa păcii, comoară a nenumăratelor bunuri (Omilia I despre Cruce si tâlhar. P.G. 49, 399).
Noi (creştinii) niciodată nu am vrut să fim şi nici nu vrem să devenim duşmani ai păcii. Căci dacă vom pierde pacea vom fi duşmani ai celor care au auzit de la Hristos cuvintele : „Pace vouă” (Omilie la înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos. P.G. 52, 790-791).
Vă vorbesc despre un subiect care este vrednic să fie tratat în Biserică şi care merită să fie ascultat cu plăcere. Vă vorbesc pentru pace… Vă vorbesc despre pacea pentru care Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ. Vă vorbesc despre pacea pentru care Fiul lui Dumnezeu a pătimit, pentru care S-a răstignit şi S-a îngropat, pe care ne-a lăsat-o nouă moştenire şi ne-a dat-o zid Bisericii.
(Omilie cu prilejul primirii lui Severian. P.G. 52, 425-426).
„Fericiţi făcătorii de pace”
Aici Mântuitorul nu numai că ne opreşte să ne certăm şi să ne urâm unii pe alţii, ci ne cere ceva mai mult: să-i împăcăm pe cei dezbinaţi. Şi iarăşi le oferă răsplata duhovnicească. Care este aceasta? „Că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Într-adevăr aceasta a fost lucrarea Unului Născut: să unească cele despărţite şi să împace cele ce se luptă între ele (Omilia a XV-a la Matei. P.G. 57,228).
Apoi, după ce a spus că împărăţia lui Dumnezeu este pace şi bucurie (Romani 14, 17), Pavel a adăugat : „în Duhul Sfânt” (deoarece pace şi bucurie se găsesc chiar şi în lucrurile ticăloase). Cel care îl duce la pierzare pe fratele său a nimicit şi pacea şi bucuria şi l-a vătămat mai mult decât cel care îi fură banii. Ceea ce este mai rău fiindcă altul l-a mântuit, iar tu îl vătămi şi îl duci la pierzare (Omilia a XXVI-a la Epistola către Romani. P.G. 60, 638-639).
Sa nu fim in razboi cu Dumnezeu
Nimic nu ne este de folos dacă, având pace cu toţi, sântem în război cu Dumnezeu; după cum nu vom avea nici o pagubă dacă, războindu-ne cu toţi, avem pace cu Dumnezeu. Şi iarăşi nu avem nici un folos dacă ne bucurăm de un renume în faţa tuturor oamenilor, dar îl supărăm pe Dumnezeu; După cum nu va fi nici o primejdie, chiar dacă toţi se întorc împotriva noastră şi ne urăsc, dar Dumnezeu ne găseşte buni şi ne iubeşte. Căci adevăratul har şi adevărata pace sunt de la Dumnezeu (Omilia I la Epistola întîi către Corinteni. RG. 61, 14).
Şi le poruncim să vorbească, zicându-le : „Inger de pace să cereţi, catehumeni”, fiindcă există şi un înger care aduce pedeapsa, după cum spune Psalmistul : „Trimis-a prin îngeri nimicitori” (Psalmul 77, 54). Acesta este Pierzătorul. De aceea le poruncim să ceară înger de pace, învăţîndu-i că a cere pace este legătura tuturor bunurilor, încât să fie departe de orice luptă, de orice război, de orice tulburare…(Omilia a Il-a la Epistola a Il-a către Corinteni. P.G. 61,403-404) (Ioan 14, 27).
Badea Gheorghe, Flori alese din invăţătura Sf. Ioan Gură de Aur
