Fericit şi sfânt este cel care are parte de prima înviere

0
352

sfantFericit şi sfânt este, vesteşte fiul tunetului duhovnicesc cel care are parte de prima înviere: asupra acestora moartea a doua nu mai are putere, ci vor fi preoţi Dumnezeului şi Hristosului şi vor împărăţi cu El o mie de ani. Mia de ani, după explicaţia acceptată îndeobşte de sfânta Biserică, nu înseamnă aici un număr determinat de ani ci înseamnă un interval considerabil de timp, dat de milostenia şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, ca tot rodul pământului care e vrednic de cer să se coacă şi pentru ca nici o boabă bună pentru jitniţele cereşti să nu se piardă. Când înşişi sfinţii Domnului au socotit păcatul lumii ca dând peste margini, iar judecata finală a lui Dumnezeu tot pe atât de necesară, atunci au auzit de la Dumnezeu: să mai odihnească încă puţină vreme până se vor săvârşi şi conlucrătorii şi fraţii lor. Atât de îndelung răbdătoare e milostenia lui Dumnezeu! Mia de ani – zice sfântul Andrei, arhiepiscopul Cezareei – este timpul de la înomenirea lui Hristos şi până la a doua Lui slăvită venire… O mie de ani este vremea în cursul căreia va fi propovăduită Evanghelia. Nu e nevoie să înţelegem mia de ani în sens literal. La fel nici în cuvintele Cântării Cântărilor numărul nu are sens literal: bărbatul va aduce roadă o mie de arginţi. Via Mea e în faţa Mea: o mie de ani lui Solomon şi două sute celor care îi păzesc rodul, nici în cuvintele Domnului Iisus: vor face roadă, unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci. Numărul plin semnifică belşugul şi desăvârşirea întru rodnicie. La fel şi aici printr-o mie de ani se închipuie preaplinul şi împlinirea rodniciei credinţei pentru care e dat tot timpull necesar. Plinătatea vremii e închipuită prin cuvântul „o mie de ani”. De la începutul acestui mileniu s-a descoperit şi continuă să se descopere şi astăzi, tainica, esenţiala înviere a morţilor; ea va continua să se înfăptuiască până la sfârşitul vremurilor. Amin, amin, vă zici vouă zice Domnul, cel care ascultă cuvintele Mele şm crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi la judecată nu va veni ci va trece din moarte la viaţă. Explicând aceste cuvinte ale Mântuitorului, fericitul Teofilact zice: Cel ce crede în Hristos nu va merge la judecată, adică în chinul veşnic, ci trăieşte cu viaţa de-acum şi pururea, nefiind supus morţii sufleteşti şi aceleia veşnice măcar de ar şi gusta prin fire această moarte vremelnică. Aceeaşi însemnătate o au şi cuvintele Domnului zise de El Măriei, înainte de învierea fratelui ei, Lazăr: Eu simt învierea şi viaţa; şi tot cel ce e viu si crede în Mine nu moare în veci.
Fiii şi fiicele vechiului Adam, născuţi după chipul şi asemănarea lui – căzuţi, născuţi întru moarte veşnică, trec prin credinţă în Noul Adam în viaţa veşnică. Această trecere, această înviere, sunt neobservate pentru ochii senzoriali şi nu pot fi concepute de mintea trupească, dar sunt limpezi şi palpabile pentru sufletul asupra căruia ele se împlinesc. „Când auzi, – zice sfântul Măcarie cel Mare – „că Hristos, coborând în iad, a eliberat sufletele robite acolo, nu crede că acest lucru e departe de ceea ce se întâmplă în prezent. Înţelege: mormântul e inima; acolo sunt înmormântate şi robite în beznă de nepătruns mintea şi gândurile tale. Domnul vine la sufletele care răcnesc la El din iad, adică din adâncimea inimii şi acolo (în adâncul ei) porunceşte morţii să sloboadă sufletul întemniţat şi care roagă pe El, Puternicul întru a elibera, să-1 elibereze. Apoi, dărâmând la o parte bolovanul greu care zace pe suflet, deschide mormântul şi învie cu adevărat sufletul omorât şi îl scoate pe el, întemniţatul, la lumină”.• Prima înviere se săvârşeşte prin mijlocul a două taine: botezul şi pocăinţa. Prin sfântul Botez sufletul învie din mormântul necredinţei şi nelegiuirii, sau din păcatul primordial şi păcatele personale, făcute în nelegiuirea necredinţei, iar prin pocăinţă, sufletul credincios învie din moartea adusă lui de păcatele de moarte, sau de viaţa trândavă, iubitoare de dulce, dusă de om după botez. Săvârşitorul învierii este Sfântul Duh. Pe cei ce au înviat din moartea sufletească i-a văzut sfântul Ioan Teologul şi a zis despre ei: am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat putere să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor măcelăriţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, cei care nu s-au închinat fiarei, nici icoanei ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea sau pe mâna lor şi ei au înviat şi au împărţit cu Hristos o mie de ani… Aceasta e învierea cea dintâi care constă în învierea sufletului din moartea lui prin credinţa în Domnul Iisus Hristos, în spălarea păcatelor prin sfântul botez întru o viaţă după testamentul lăsat de Hristos şi în curăţirea păcatelor făcute după botez, prin pocăinţă. Tronurile sfinţilor sunt stăpânirea asupra patimilor, asupra demonilor înşişi, asupra beteşugurilor omeneşti, asupra stihiilor, asupra fiarelor, belşugul darurilor lor duhovniceşti.
Lor le este dată judecata, adică discernământul duhovnicesc prin care ei demască păcatul, oricât ar fi el de acoperit sub aparenţe nevinovate şi îl reneagă, lor le este dată judecata cu care vor judeca pe îngerii întunericului, care iau chip de îngeri, şi cu judecata aceasta nu le îngăduie să-i amăgească. Ei nu se vor închina nici fiarei nici icoanei ei: nici lui antihrist nici prigonitorilor creştinătăţii care îl prefigurează şi care pretind de la creştini lepădare de Hristos şi negarea atotsfintelor Lui porunci. Ei nu au primit nici pe frunte nici pe mâna dreaptă semnul duşmanului lui Dumnezeu ci, împropriindu-şi mintea lui Hristos, îl exprimă constant. Pentru pecetluirea credincioşiei către Hristos şi aceştia se vor înscăuna cu El în împărăţia Lui.

Cuvânt despre moarte, Ignatie Briancianinov

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here