Fericirile. Câte fericiri sunt?

0
924
Translate in

simbolul_fericiriiÎntâia fericire este: “Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor”. Prin cuvintele „săraci cu duhul” se înţeleg acei oameni care niciodată nu socotesc că au agonisit din destul învăţături folositoare, deprinderi frumoase, fapte bune şi tot felul de comori sufleteşti şi niciodată nu se mândresc, niciodată nu se lenevesc, ci necontenit se străduiesc pe calea binelui şi roagă stăruitor pe Dumnezeu să le dea ajutorul Său, ca să o scoată la bun sfârşit. Acestor suflete, veşnic frământate de dorul de mai bine, Mântuitorul le făgăduieşte odihna şi fericirea vieţii de veci, căci acesta este înţelesul de aici al cuvintelor („împărăţia cerurilor”)

A doua fericire este: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia “. Înţelesul acestei fericiri este, că cei care plâng, adică se căiesc de păcatele făcute, vor dobândi mângâiere şi iertare. Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască din cauza păcatelor ce a făcut şi să cadă în nepăsare şi nelucrare, ci numai să-i pară rău în chip sincer şi Dumnezeu îl va ajuta.

A treia fericire este: “Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul “. Blândeţea este o însuşire a sufletelor, neapărat trebuitoare pentru bunul trai al oamenilor. Dacă în societate n-ar fi şi oameni blânzi, care să îndure fără murmur vorbele aspre şi nedreptăţile celor răi şi violenţi, care să răspundă cu o vorbă bună la insulte, cu un zâmbet la ameninţări, care să ştie întotdeauna să potolească pornirile celor pătimaşi şi să pregătească în tot locul un fel de atmosferă caldă, atunci desigur certurile şi scandalurile nu s-ar mai sfârşi şi traiul pe pământ ar fi de nesuferit. Pentru acest cuvânt Mântuitorul fericeşte pre cei blânzi, făgăduindu-le stăpânirea pământească chiar şi în această viaţă pe lângă cea din viaţa viitoare pe care şi-au asigurat-o. Şi într-adevăr, cel bland împărăteşte pe pământ, căci oricât de neînsemnat ar fi locul ce-l ocupă, el este iubit şi cinstit de toţi, e mulţumit în sufletul său şi dacă-i lipseşte ceva, uşor găseşte.

A patra fericire: “Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează pentru dreptate, că aceia se vor sătura “. Această fericire priveşte nu numai pe aceia care suferă tot felul de nedreptăţi şi de aceea doresc dreptatea, cum doreşte cel flămând pâine şi cel însetat apă, ci mai ales pe cei care sunt dureros impresionaţi de observarea nedreptăţii ce domneşte între oameni, aproape oriunde ne aruncăm privirile, şi care doresc din toată inima ca nedreptatea să ia sfârşit cât mai degrabă. Şi unii şi alţii se vor sătura de ceea ce doresc, căci Dumnezeu, Judecătorul cel nepărtinitor, va ţine judecata, va da dreptate tuturor celor ce au simţit lipsa de ea şi va pedepsi cu asprime pe săvârşitorii de nedreptate.images

A cincea fericire este: “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”. Milostivi sunt acei oameni care dau din inimă tot ajutorul ce pot celor care se află în nevoie şi nenorocire. Milostenia izvorăşte din dragoste şi este şi tot atât de folositoare şi celui ce o primeşte cât şi celui ce o face. Milostivul va fi la rândul său miluit de Dumnezeu atât în viaţa aceasta, cât şi la judecata de apoi. Faptele milosteniei sunt de două feluri: unele care privesc sufletul şi altele care privesc trupul. Dintre cele care privesc sufletul cele mai însemnate sunt: întoarcerea celor rătăciţi şi aducerea lor pe calea cea dreaptă; învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi; sfătuirea celor ce au trebuinţă de un sfat; rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru; mângâierea celor întristaţi, răsplătirea răului cu bine; iertarea greşelilor împotriva noastră. Cele mai însemnate fapte de milostenie cu privire la trup sunt: ospătarea celui flămând; adăparea celui însetat; îmbrăcarea celui gol; îngroparea celor care au murit în sărăcie sau pe cei care n-au cine să-i îngroape.

A şasea fericire este: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Se fericesc cei ce alungă din inimă orice gând sau dorinţă rea. Acestora li se făgăduieşte ca plată vederea lui Dumnezeu, adică petrecerea împreună cu El, ceea ce este cea mai mare fericire în viaţa viitoare.

A şaptea fericire este: “Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Pacea este cel dintâi lucru de care aşezările omeneşti au neapărată nevoie, ca să poată înflori. Cine ajută la păstrarea păcii, a bunei înţelegeri, acolo unde ea domneşte şi la întronarea ei din nou acolo unde a fost tulburată, acela face oamenilor nespus de mare bine şi dobândeşte dreptul de a se numi “Fiu al lui Dumnezeu”, nume care aminteşte oamenilor de adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, care a venit pe lume pentru a aduce pace.

A opta fericire este: “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora este împărăţia cerurilor”. În ea se fericesc cei prigoniţi pentru dreptate, pentru că au mărturisit adevărul şi li se făgăduieşte, ca şi celor săraci cu duhul, împărăţia cerurilor.

A noua fericire este: “Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi minţind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri”. Se fericesc cei care îndură tot felul de prigoniri din cauza sau pentru numele lui Hristos, şi pentru că sunt creştini, li se făgăduieşte mare răsplată în cer.

Bunul creştin poate fi fericit şi în viaţa aceasta şi în cea viitoare, pe când păcătoşii vor fi nefericiţi în viaţa viitoare şi sunt nefericiţi, de cele mai multe ori, şi în această viaţă.

Sursa “Catehismul creştin ortodox” – Irineu Mihălcescu, Mitropolitul Moldovei

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here