Nevroza existențială este ”o inabilitate a persoanei de a-şi trăi propria experienţă, în mod independent. Lipsa autonomiei, dependenţa stresantă de părerile celorlalţi şi de mentalităţi creează disperare, anxietate, pierderea valorilor existenţei. Survin dezordini mentale şi dezorganizarea personalităţii”. Fericirile biblice pot reprezenta un corector psiho-afectiv.
Un asemenea risc se vede şi la persoanele deficitare la imaginea de sine, la stima de sine, sunt persoane cu stări timice negative, cu concepții negative asupra experienţei proprii, cu idei negative despre viitor.
Neputinţa de a vedea un sens pozitiv, imediat sau îndepărtat, într-o experienţă personală eşuată, arată o vulnerabilitate spirituală.
Autoînvinovăţirea, autodeprecierea constituie o orientare nevrotică a personalităţii.
Smerenia nu trebuie confundată cu devalorizarea de sine şi cu umilirea de sine sau autoflagelarea.
Smerenia este o stare spirimală înaltă, rezultând după purificarea egoului, sau expulzarea acestuia. Smerenia este zero egoism. Este acea „lepădare de sine” la care cheamă Mântuitorul.
Terapiile clasice se ocupă şi ele de redresarea unui mental prăbuşit, atacat de agresiuni sociale sau conflicte interne. Mai ales la cei hipersensibili, culpabilizaţi, sugestionabili, predispusi depresiei.
Ridicarea stimei de sine este făcută printr-un antrenament adecvat. Văd că şi o carte scrisă de un psiholog modern apelează la sugestii filocalice. Cartea ”Stima de sine” citează la loc de cinste pravila Sfântului Benedict, pentru a distinge între defetism psihic, ca debilitate a egoului, şi smerenie, ca sănătate maximă a eului.
Fericirile biblice, un corector psiho-afectiv
De un mare ajutor în îndreptarea firii sunt Fericirile biblice. Ioan Hrisostom face din ele baza terapiilor filocalice.
Pentru tema de faţă, apelăm la Fericirile 8 şi 9: Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate; şi: Fericiţi cei prigoniţi pentru Hristos, pentru apostolat duhovnicesc.
O persoană candidă, lucrând într-un mediu ostil, suferind persecuţii din partea unor forţe de interese rapace, va trebui să integreze Fericirea a VlII-a: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor”.
Această fericire biblică are două efecte salvatoare: întâi, previne un complex de persecuţie, un delir de persecuţie. Apoi ea conduce mintea spre instaurarea raportului agapic cu prigonitorul: pe acesta ajungi să vezi că nu-i „duşmanul”, ci victima paranoii. A instaura raportul agapic cu categoria semenilor bolnavi poate să-i ajute şi pe ei; iar pe tine te conduce la iluminare, la împărăţie.
Cele 4 vieţuiri
Pentru a întări discernământul şi a fixa aceste „corecţii” ale mişcării minţii, observăm că Filocalia distinge patru feluri de vieţuiri (sistematizate astfel de un ascet din Carpaţi):
Vieţuirea omenească, atunci când răspunzi la bine prin bine.
Vieţuirea dobitocească, când unul răspunde la rău prin rău.
Vieţuirea diavolească, când unul răspunde la bine prin rău.
Vieţuirea duhovnicească: când chiar celui ce-ţi face rău îi răspunzi prin facere de bine.
Mintea care se mişcă pe potriva firii este a omului care nu asupreşte şi nu simte asuprire. Are mulţumirea fermă şi înţelege paradoxurile divine. Dacă încă vă doare existenţa şi dacă încă vă doare răul lumii, nu-i de vină lumea sau existenţa, ci egoul încă este bolnav, şi trăirea în trup este mai mare decât trăirea în duh.
Mintea mai presus de fire
Acesta este stadiul când s-a realizat trecerea de la simţuri la Duh. Unii o dobândesc temporar, episodic, când se află în context liturgic sau în bună lucrare. Alţii dobândesc în chip statornic mintea slăvitoare.
Fericirea a VII-a confirmă chiar acest nivel mai presus de fire. Nu atât prin dobândirea puterilor sau harurilor suprafireşti. Cât prin asumarea înfierii divine.
”Psihoterapie isihasta”, Vasile Andru
Jurnal Spiritual
