„Ferice de cei ce au duhovnici ce dau poveţe bune, sfaturi izbăvitoare!”– părintele Proclu Nicău

0
478

lupta_duhovniceascaPomeniţi des de spovedanie, de mărturisire…. Spuneţi-ne, vă rugăm, ce rol are spovedania într-o familie? Mai ştiu tinerii căsătoriţi de astăzi să meargă la biserică şi să se spovedească?

Spovedania are un rol important.

Să ştii frăţia ta că, într-o familie, numai pe măsură ce se vor mărturisi la duhovnic la biserică, toşi ai casei vor avea pace în căminul lor. Iar de nu se vor mărturisi, ori de nu o vor face des, să ştie aceia că mai multe cazne vor avea.

Pe de altă parte, ştiu că sunt mulţi, foarte mulţi, care au credinţă pe vârful limbii şi care numai prin spovedanie se pot ajuta. Doar aşa pot înainta spre cele sfinte.

Deci spovedanie deasă recomandaţi?

Da. Cât mai deasă.

Dar cum ne alegem duhovnicul?

Păi… sunt mai multe criterii.

Întâi de toate, prin rugăciune puternică, trebuie să-l rogi pe Duhul Sfânt să-ţi cureţe inima şi să-ţi descopere care este duhovnicul potrivit.

Apoi, având inima curată, să te îndrepţi către un du­hovnic asemenea.

Şi cum ştim noi că nu ne înşelăm? Că şi duhov­nicul nostru are inima curată?

Nu te lasă Bunul Dumnezeu şi Duhul Sfânt să te înşeli. N-are cum să te lase. ÎI simţi tu de-i bun, ţi se lipeşte de inimă…

Am spus eu odată cuiva că, dacă aş putea, aş mai adăuga la cele 9 Fericiri încă 2. Aşa, să fie 11 în total. Ştii frăţia ta care sunt celelalte două?

Nu…

Uite care:

— Ferice de creştinii cu duhovnici buni, ce te pot duce în Rai!

— Ferice de cei ce au duhovnici ce dau poveţe bune, sfaturi izbăvitoare!

Vezi, astea două le-aş mai pune eu.

Ţin minte că am avut pe vremuri un duhovnic ex­traordinar, un Părinte ce stătuse mult timp în pustie împreună cu Părintele Cleopa. Nu-i spun numele, nu are rost…

Dar vorba e că duhovnicul meu era un Părinte foarte sporit. Iată cum mi-am dat eu seama de asta: mergeam la spovedanie, la el, şi când plângeam eu sub epitrahil, pentru păcatele mele, atunci observam că şi el plângea!

Iată, fraţilor, câtă deosebire între un fals duhovnic, între un duhovnic ce nu mai are răbdare la spovedit, ce scrâşneşte din dinţi când îi spui păcatele ce le ai, şi acest mare Duhovnic de nimeni ştiut!

Şi încă ceva: duhovnicul bun este acela care nu spune nimic satului, un duhovnic care nu trebuie sub nici un motiv să tragă clopotul până departe!

Mai găsim acum astfel de duhovnici, Părinte? Că mulţi îmi spun că nu găsesc duhovnicul potrivit, că-i repede să spună mai iute ce au de mărturisit, că nici nu prea au încredere că păstrează taina spovedaniei…

Uite ce e… Sunt greu, frate, de găsit aşa duhovnici, ai dreptate…

Venise odată o măicuţă pe la mine şi mi-a zis: „Cuvi­oase, iată, cunosc un caz, o măicuţă, care de trei ani nu poate spovedi un păcat, o patimă ce nu-i venită din voia ei ci pe cu totul altă cale. Ea nu se poate spovedi, caci nu mai are încredere în duhovnic, iar la alţi duhovnici nu are voie să se ducă!’.

Şi m-a întrebat ce poate să facă pentru a o ajuta pe maica aceea. Atunci m-am gândit eu ce m-am gândit şi i-am răspuns, că m-a luminat Bunul Dumnezeu: „Uite ce e… Un duhovnic adevărat nu trebuie să fie niciodată zgârcit. Iar, dacă se dovedeşte astfel, atunci acela orice este, numai duhovnic adevărat nu!

Cea mai mare patimă drăcească, patimă de la diavol venită, este aceea când cineva aude că altcineva a căpătat mântuirea!

Maica aceea, ca să poată să se descarce de păcatele ce le-a adunat, trebuie să se ducă deci la un alt duhovnic, chiar dacă nu i se va da voie să facă acest lucru.

Căci, să se ştie, dacă cineva este oprit să se ducă la alt duhovnic, la duhovnicul către care îl îndreaptă inima, păcatele vor cădea în spinarea celui ce l-a oprit”.

Mai sunt, iată, din păcate, şi unii duhovnici care, atunci când îţi pun epitrahilul pe cap, îţi spun aşa: „Numai eu şi Dumnezeu ştim păcatele tale!”. Iar, tot în aceeaşi clipă, în gând, îşi spun: „Şi tot satul!”…

Vedeţi, deci, şi din cauza aceasta oamenii nu se mai mărturisesc aşa cum trebuie, astfel duhovnicii pierzând multe suflete.

Deci cine-i vinovat: mireanul sau duhovnicul?

E vinovat şi mireanul, căci, indiferent de cum este duhovnicul acela, el trebuie să se mărturisească până la capăt. Căci cea mai mare valoare o are mărturisirea cea adevărată.

Insă este, desigur, vinovat şi duhovnicul.

Am grăit eu cândva către nişte duhovnici: „Fraţilor, aşa să ştiţi, dacă făcea Iisus Hristos ceea ce fac duhov­nicii din ziua de astăzi, atunci nu se mai putea mântui nici un om!”. Ştiu că poate câţiva din cei ce mă ascultau atunci spunând acestea s-au supărat, dar n-am ce le face, căci ştiu că eu am spus numai adevărul.

Să ştiţi, deci, că un suflet trebuie să se ducă să se mărturisească numai acolo unde-l îndeamnă, unde-l cheamă inima.

Însă, când se întâmplă să ai ca duhovnic un om  simplu, ce nu îţi poate da un cuvânt de folos, trebuie ca înainte de a te duce la el să te mărturiseşti, să faci rugăciunea asta: „Doamne, te rog, luminează şi mintea duhovnicului meu şi dă-i cuvânt bun, care să mă  ducă  la mântuire!”.

Doar aşa, văzând credinţa ta, Duhul Sfânt va lumina mintea acelui duhovnic pentru a te ajuta.

Este bine ca duhovnicul să fie sever?

Nu cred că este bine.

Să ştiţi, cu mântuirea este cel mai anevoie!

Am spus eu odată despre modul în care spovedeşte Părintele Ioanichie Bălan, cel de la Săhăstria. Am zis: „Părintele Ioanichie nu face niciodată cu măsură spove­dania: ori prea tare leagă, ori prea tare dezleagă!”.

Ca duhovnic, trebuie deci să faci în aşa fel cu măr­turisirea încât să alegi calea de mijloc.

Iar Părintele Cleopa spunea odată un cuvânt de fo­los tot către duhovnici şi îi sfătuia aşa: „Indiferent câte păcate are un om şi cât de grele sunt ele să nu-l arun­caţi în deznădejde cu sfaturile voastre. Îndreaptă-l cu pocăinţă şi cu mila lui Dumnezeu. Dar, dacă faci asta, ai şi tu datoria, ca duhovnic, să te rogi pentru acel suflet. Doar aşa Duhul Sfânt ridică pe acel păcătos spre Dum­nezeu. Doar aşa un om ce a căzut, un om păcătos, va spori în credinţă mai mult decât un nepăcătos”.

În concluzie, indiferent de cum este duhovnicul, că-i sever ori este delăsător, noi, mirenii, trebuie să ne mărturism complet, din toată inima, şi să ascultăm toate sfaturile date de duhovnicul nostru…

Exact. Cu cât vom asculta mai mult de duhovnic şi vom merge mai mult la Sfânta Biserică, cu atât vom fi mai mult ajutaţi de Duhul Sfânt.

Căci toşi cei ce au fericirea să aibă un duhovnic, să meargă la biserică, să se mărturisească, toţi aceştia au multă pace în suflet. Au linişte în suflet pentru că, ori de câte ori se duc la biserică, de câte ori se smeresc, de câte ori se roagă, de câte ori ascultă Sfânta Liturghie, sunt binecuvântaţi de Dumnezeu.

Duhul Sfânt le descoperă Darul lui Dumnezeu pe măsură ce se smeresc. Şi, cu cât se smeresc mai mult, cu atât vor fi mai mult ajutaţi de Duhul Sfânt.

Deci, în afară de spovedania la duhovnic, le reco­mandaţi tinerilor să meargă cât mai des la sfintele slujbe, la biserică…

Da. Însă întâi de toate trebuie să le spun altceva, un cuvânt mai ales pentru tinerii care sunt decişi să se căsătorească. Atunci când ştiu ei că sunt hotărâţi pentru asta, când simt ei că a venit momentul acela, întâi de toate trebuie să se cunune la biserică.

Abia după ce s-au cununat şi au făcut slujba la bise­rică Duhul cel Sfânt le va păzi casa şi vor avea pace în suflete.

Iar dacă nu vor merge la biserică, nu vor avea pace, iar Duhul Sfânt îi va lăsa în părăsire.

Cum adică să îi lase în părăsire?

Uite cum este… Şi nu mă refer acum numai la tinerii căsătoriţi. Vorbesc în general. Uite cum este atunci când eşti părăsit de Duhul Sfânt…

Dacă, după cine ştie cât timp, cineva nu mai vrea să meargă la biserică, nu mai vrea să pună început bun, conştiinţa lui nu-l mai mustră şi îl lasă în părăsire. Aşa spunem noi.

E, dacă Duhul Sfânt te lasă în părăsire, atunci te ia în primire diavolul, care te duce forţat ori într-o apă, ori în faţa vreunei maşini, ori la spânzurătoare.

Despre aceste persoane părăsite de Duhul Sfânt, Sfin­ţii Părinţi spun că sunt lăsate „în voia sorţii”. Mai sunt, dintre aceştia, şi unii care, văzând că sunt biruiţi de ne­cazuri, îşi spun aşa: „Mă duc la un duhovnic mai bun, mă mărturisesc şi – de acum înainte – voi face numai ce mă va învăţa duhovnicul meu!”.

Astfel, dacă merge la un duhovnic bun, care-l ajută, credinciosului îi va veni în ajutor şi Duhul Sfânt. Dar, dacă nu găseşte ajutor, aşa mor până la urmă aceşti oa­meni: spânzuraţi, înecaţi, călcaţi de maşină…

Iată de ce spun că cea mai mare nenorocire pe care o poate avea cineva este să fie părăsit de Duhul Sfânt.

“Convorbiri cu părintele Proclu Nicău- pustnicul din Munţii Neamţului”, Fabian Anton

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here