Fenomenul servilismului şi opresiunii în viaţa bisericii – III

0
86
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

servNimic nu este atât de nepotrivit cu calitatea de cleric ca lipsa de încredere în bunăvoinţa şi maturitatea funciară a oamenilor.

Ajungem în cele din urmă la un fapt evident uitând însă adesea că slujitorul bisericesc este şi el copilul lui Dumnezeu. Toţi avem în definitiv nevoie de un tată, adică de cineva pe care să ne sprijinim şi la a cărui înţelepciune să apelăm. Aceasta ne şi face să căutăm adesea un anumit obiect de adoraţie sau un anumit conducător pe care să-1 urmăm. In lipsa acestuia, ceva vital va rămâne nesatisfăcut simţindu-ne pierduţi.

Să ne gândim la cea mai dictatorială personalitate pe care o cunoaştem. De pildă, la o femeie care este abuzivă, mustrând şi având permanent pretenţii, sau la un bărbat care dă porunci aspre, fără a accepta nicio justificare dacă nu sunt executate. Astfel de oameni pot avea sentimentul unei împliniri interioare? Nimeni obişnuit doar să dea porunci, fără a primi însă la rândul său de la alţii nu poate găsi împlinire în aceasta. Acei tineri care rătăcesc pe străzi după cum au chef, respingând orice restricţie sau poruncă din partea părinţilor ori a altora, nu sunt în definitiv nişte oameni împliniţi. Chiar şi nişte copii mici întâmpină dificultăţi după ce au determinat o întreagă familie să se conformeze voii lor, simţind şi ei nevoia de a fi conduşi.

Oamenii maturi au aceeaşi nevoie. Nesiguranţa vieţii este de aşa natură încât nu se simt bine daca cineva din afară nu controlează situaţia. Pentru aceea, ajung unii dintre ei să umble în căutarea unui părinte mai mult sau mai puţin potrivit care să le guverneze viaţa. Pentru unii oameni, soţul sau soţia este cel care vine să joace un astfel de rol. Mulţi se uită la medicul personal ca la un părinte ce le insuflă siguranţă. O conducere bisericească autoritară constituie pentru alţii substitutul unui părinte absolut. Acest rol poate fi jucat însă şi de o anumită organizaţie, precum un partid sau un sindicat profesional, putând influenţa într-un mod decisiv viaţa unui om. Statul dictatorial devine la rândul său părintele supuşilor săi. Majoritatea ruşilor care deţineau poziţii importante în perioada stăpânirii comuniste din Uniunea Sovietică erau copiii unor părinţi analfabeţi. Ei nu trăiau însă sentimentul că ar fi fost creaţi de la sine precum cetăţenii regimurilor democrate, ci doar că sunt nişte creaţii ale statului.

Desigur că nici o substituire a părintelui nu este suficientă. Un adult care caută sprijin precum un copil mic în alt om, într-o anumită organizaţie sau în stat, devine foarte dependent, permiţând unui for exterior lui să aibă o mare putere asupra sa. Până la urmă, toţi avem nevoie de cineva sau ceva de care să ţinem seama. Omul este o făptură ce depinde în existenţa ei de o putere de dincolo de ea. În slujba căsătoriei putem auzi îndemnul adresat de apostolul Pavel femeii de a asculta de bărbatul ei, fapt ce provoacă unora un disconfort. Lăsând în urmă casa părinţilor ei, cea căsătorită nu rămâne nesupusă, ci răspunde în faţa cuiva. Ceea ce nu înţeleg cei care se revoltă la auzul celor din slujba căsătoriei, o constituie faptul că în ultimă instanţă nu faţă de tânărul soţ este responsabilă soţia, ca unul ce are nevoie şi el de ascultare, ci faţă de Hristos, capul bărbatului.

Clerul azi, o privire din interior, tentaţii, impasuri, maladii şi remedii, părintele Filotheos Faros

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here