Faţă în faţă cu emoţiile copiilor

0
171
emoţiile copiilorEmoţiile copiilor dau emoţii părinţilor şi le testează empatia şi răbdarea în fiecare zi. Unele emoţii plac, altele mai puţin. Adevărata lor valoare rămâne adesea neînţeleasă şi sunt etichetate superficial drept “bune” sau “rele”.

Părinţii se întreabă îngrijoraţi ce se întâmplă oare cu copilul lor când ţipă furios sau este foarte trist, sau izbucneşte în plâns fără motiv. În acele momente, părinţii se simt depăşiţi, sunt disperaţi, nu pot înţelege şi gestiona trăirile copilului. Şi în loc să descopere ce se ascunde în spatele unui comportament, părinţii preferă să controleze. Ei isi doresc să “modeleze” reacţiile copilului doar ca să nu mai iasă la suprafaţă emoţiile “rele”.

Avem însă o veste bună: nu există emoţii rele, dragi părinţi! Emoţiile sunt neutre, chiar dacă ele sunt percepute ca plăcute sau neplăcute. Nu face rău niciunui copil să le exprime; aduc o informaţie preţioasă despre ceea ce simte el, despre viaţa lui afectivă, şi sunt importante în relaţionarea lui cu părinţii sau cu alte persoane.

Emoţiile oglindesc starea sufletească a unui copil; ele sunt reacţii afective naturale şi normale la ceea ce i se întâmplă în viaţa de zi cu zi.

În mod normal, este important pentru părinţi să ştie dacă îi place copilului ceva sau nu. E important sa stie ce îl supăra, dacă se simte în siguranţă, iubit sau nu, sau dacă îi este teamă de ceva anume. La început, copilul îşi va exprima emoţiile mai “primitiv”, dar dacă va fi învăţat cum să o facă adecvat, emoţiile vor fi indiciul clar al sănătăţii emoţionale a copilului. Când nu sunt reprimate, cu ajutorul lor un copil lasă să se întrevadă de multe ori ceea ce nu poate spune în cuvinte, ce îl frământă sau îl sperie, sau ce nu ştie să definească exact.

Niciun părinte nu ar trebui să fie mulţumit că a reuşit să îl facă pe copil să se abţină de la exprimarea acestor emoţii. Lipsa exprimării lor duce în timp către o aplatizare emoţională, la un fel de “autism” care împiedică dezvoltarea emoţională normală a copilului. Emoţiile îl ajută să descopere lumea, să se cunoască pe sine, să înveţe şi să ia decizii.

Părinţii trebuie să ştie că reprimarea emoţiilor copiilor nu duce la dispariţia lor.

Ele rămân în sufletul copilului, şi tensiunea acestora se acumulează în timp. Într-un moment de slăbiciune, tot ce s-a adunat poate să izbucnească modificând serios comportamentul copilului. Dacă timp îndelungat el nu a fost lăsat să-şi exprime emoţiile neplăcute pentru că i s-a spus că “nu este frumos să se poarte aşa”, poate să trăiască brusc tot ceea ce a acumulat; poate să fie copleşit de o stare de furie sau de tristeţe puternică.

Acea stare nu o mai poate în schimb controla nici el, şi nici părinţii lui. El se simte “copleşit de furie” sau “într-o mare de tristeţe” sau “doborât de teamă” şi nu mai ştie cum să iasă din ea. Starea afectivă, odată ieşită la suprafaţă, îl poate speria chiar şi pe copil. Ea poate genera conflicte între el şi părinţi, neînţelegându-se acest mecanism de reglare a tensiunilor emoţionale. Atunci se vor naşte alte emoţii neplăcute, vor apare alte comportamente inadecvate situaţiei critice, şi se intră într-un cerc vicios pentru părinţi şi copil.

Orice stare sufletească are o cauză. Părinţii îl pot ajuta pe copil să o descopere, să îşi înţeleagă reacţiile, emoţiile care îl încearcă. Este firesc ca un copil să fie uneori şi supărat şi trist şi temător; este firesc să fie bucuros, uimit sau încrezător. Sunt stări care îl fac să simtă şi să trăiască viaţa, şi care îl învaţă să se adapteze. Când părinţii privesc emoţiile fără teamă, şi nu sunt nici ei dominaţi de ele, pot vorbi deschis despre ele… Isi pot încuraja copilul să şi le exprime. Este important să facă acest lucru, pentru că numai aşa emoţiile puternice nu vor mai influenţa inconştient comportamentul copilului.

Sursa: intrenoiparintii.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here