Fata cu piele de focă – poveste din Scoţia

0
1394

focaUn tânăr pescar se furişase după nişte pietre mari şi privea cum cinci fete se jucau în valurile care se spărgeau de ţărm. Deodată văzu pe stâncile de pe mal nişte piei. Pescarul se pricepu că erau fete cu piele de focă, creaturi fermecate care se puteau transforma din foci în oameni. Tânărul s-a apropiat de ele şi le zise: „Păzea, fetelor!”

Cele cinci fete au sărit ca arse. Patru dintre ele şi-au înşfăcat pieile şi au dispărut în spuma mării. Dar una a rămas. Pescarul îi luase pielea de focă.

„Te rog, dă-mi pielea înapoi. Îţi voi aduce în schimbul ei perle de pe fundul mării.”

„Rămâi aici şi fii soţia mea. Prin părţile noastre fetele te vor invidia că m-ai luat de soţ.”

Fata cu piele de focă şi-a dat seama din privirile lui că se îndrăgostise de ea. De asemenea, vedea că este un om încăpăţânat care nu îi va da înapoi pielea cu una cu două. Iar fără aceasta, trebuia să rămână pe uscat, căci nu se mai putea preface înapoi în focă.

„Fie. Dacă am nimerit în prinsoare, atunci asta să fie prinsoarea iubirii”, i-a răspuns fata.

Spre bucuria pescarului, frumoasa fată s-a obişnuit cu traiul pe uscat şi aceasta chiar a început să-i placă. Ei au făcut o nuntă frumoasă, cu cântece şi dansuri, apoi şi-au construit o căsuţă mică pe un deal din apropierea mării. După ceva timp, fata a născut şapte copii, patru băieţi şi trei fetey toţi ca soarele într-o dimineaţă de toamnă. După primul an, fata nu mai vorbea despre mare.

Copiii au crescut. Băieţii au devenit pescari, ca tatăl lor, iar fetele o ajutau pe mamă cu treburile casei. Într-o zi, mezina s-a întors acasă cu piciorul rănit.

Adu-mi o fâşie de pânză”, a zis mama, „Să-ţi înfăşor piciorul bine.”

Fetiţa s-a dus să caute o bucătă de pânză curată şi s-a întors cu o piele de culoare închisă. Inima mamei a tresărit când a văzut-o. „Unde ai găsit asta?”

„Era sub saltea. L-am văzut pe tata odată cum o scotea, o săruta şi o punea la loc. Sub saltea! O căutase atât de mult şi pielea era chiar sub nasul ei.

„Dă-mi-o încoace.” Cu mâinile tremurânde, femeia a luat pielea de focă şi dintr-odată au cuprins-o amintirile: casa ei de pe fundul mării, surorile care se jucau în valuri, tatăl care le chema la masă. Dacă ar fi putut să le mai vadă pe toate măcar o singură dată…

„Fata mea, du-te şi pune mâncarea pe foc”, i-a spus mama fetei, legându-i piciorul cu o fâşie pe care o tăiase din şorţul de bucătărie. „Eu trebuie acum să plec, dar mă voi înapoia curând.”

Întorcându-se spre casă cu fiii săi, pescarul a văzut o focă sărind veselă prin valuri şi inima era cât pe ce să-i sară din piept. Şi-a dat seama imediat că era soţia lui.

„Nu-ţi fie frică, pescarule. Mă voi întoarce acasă…”

Dar femeia cu piele de focă nu s-a mai întors. Cine ştie ce a ţinut-o la fundul mării? Din când în când, sărmanul pescar rătăcea noaptea pe mal chemându-şi iubita înapoi, dar singurul răspuns pe care îl auzea era sunetul valurilor care se spărgeau de ţărm.

Ocolul pămntului în 80 de poveşti, Saviour Pirotta

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here