Fata babei şi fata moşneagului

A fost odată un moşneag şi-o babă; moşneagul avea o fată şi baba iar o fată.
Fata babei era urâtă, leneşă şi rea la inimă; dar pentru că era fata „mamei” se alinta şi se gătea toată ziua.
Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o înzestrase cu toate darurile cele bune şi frumoase. Această fată bună ducea o viaţă foarte grea pentru că era oropsită şi de sora şi de mama vitregă; noroc de la Dumnezeu că era harnică şi răbdătoare că altfel ar fi vai şi amar de viaţa ei. Pentru babă fata moşneagului care muncea din zori până-n noapte era „piatră de moară”, iar fiică-sa care stătea toată ziua era „busuioc de pus la icoane”.
Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare fata moşului torcea o grămadă de fuse, iar fata babei de-abia torcea câte un fus. Când venea acasă fata babei făcea ce făcea şi-i fura fetei moşneagului fusele lăudându-se apoi că le-a tors ea.
Când veneau duminica şi sărbătorile fata babei era împopoţonată şi gătită şi nu lipsea de la nici o horă, iar fata moşneagului era oprită de la toate acestea.
Când venea moşneagul de pe unde era dus numai să-şi pregătească urechile că tăbăra pe dânsul gura babei: că fata lui e leneşă, nu ascultă e soi rău şi să facă ce-o şti cu ea că nu i-o mai trebuie în casă pentru că o învaţă rău şi pe fata ei.
Moşneagul asculta de babă şi ce-i spunea ea era sfânt pentru el. Nu putea să se împotrivească pentru că baba şi fîica-sa îl blestemau şi-l ocărau de mama focului.
într-una din zile, moşneagul fiind foarte amărât de căte-i spunea baba chemă pe fiică sa şi-i zise:
– Draga mea, uite ce-mi tot spune mamă-ta de tine: că n-o asculţi, că eşti rea de gură, că eşti încăpăţânată şi că nu este chip să mai stai în casa mea; de aceea du-te şi tu încotro te-or duce paşii să nu mai fie atâta ceartă în casa asta din cauza ta. Te sfătuiesc ca un tată ce-ţi sunt că oriunde te-i duce să fii supusă, blajină şi harnică.
Atunci biata fată văzând că baba şi fiică-sa vor cu orice preţ să scape de dânsa îşi luă rămas bun de la tatăl său şi cu lacrimi în ochi porni la drum depărtân-du-se de casa părintească fară nici o nădejde de întoarcere.
Şi merse ea cât merse pe-un drum şi numai ce zări o căţeluşă bolnavă ca vai de ea şi când o văzu pe fată îi zise.
– Fată frumoasă şi harnică fie-ţi milă de mine şi mă îngrijeşte că ti-oi prinde bine şi eu vreodată.
Fetei facându-i-se milă, luă căţeluşa, o spălă şi o îngriji foarte bine, apoi plecă mai departe. Nu merse ea tare mult când văzu un păr frumos înflorit, dar plin de omizi. Părul o rugă pe fată să-1 cureţe de omizi, iar aceasta îi îndeplini rugămintea şi porni la drum. Mergând ea mai departe numai ce vede o fântână plină de mâl şi de ierburi. Fântâna îi zise:
-Fată frumoasă şi harnică curăţă-mă te rog că şi eu ţi-oi prinde bine vreodată. Fata se apucă de lucru, iar apoi porni la drum.
Merse ce merse şi întâlni în cale un cuptor nelipit şi gata să se dărâme; acesta o rugă:
-Fată frumoasă şi harnică lipeşte-mă că şi eu te-oi răsplăti pentru fapta ta.
Fata îl lipi, îl curăţă, se spălă pe mâini şi plecă mai departe.
Mergând ea necăjită cum era se rătăci şi o apucă noaptea fară să-şi găsească un adăpost. Cu toate acestea nu-şi pierdu speranţa în Dumnezeu şi numai ce zări o căsuţă umbrită de nişte sălcii pletoase. Când se apropie de căsuţă zări o băbuţă ce o întâmpină cu blândeţe:
-Ce cauţi prin aceste locuri copila mea? Cine eşti?
-Cine să fiu mătuşă? Iaca o fată săraca fară mamă şi fară tată, pot zice; Caut adăpost şi caut de lucru.
-„Sărmană fată” zise bătrâna. Cu adevărat numai Dumnezeu ţi.a îndrumat paşii la mine şi te-a scăpat de primejdii; slujeşte la mine astăzi şi fii sigură că mâine n-ai să ieşi cu mâinile goale din casa mea.
–Bine măicuţă, dar nu ştiu ce treburi am.
-Trebuie să-mi speli copilaşii care dorm acum şi să-i hrăneşti, apoi să-mi faci mâncare; când mă voi întoarce de la biserică să găsesc mâncarea nici caldă, nici rece numai bună de mâncat. Zicând acestea bătrânica plecă la biserică.
Fata noastră nu stătu degeaba ce se apucă de lucru. Pregăti apa pentru baie, iar apoi îi strigă pe copii să vină la spălat.
-Copii, copii! Veniţi la mama să vă îmbăieze! Când se uită fata ce să vadă? Curtea se umpluse de tot felul de balauri şi de tot felul de jivine mari şi mici. Fata nu s-a speriat ce le-a îmbăiat pe fiecare cu grijă şi pricepere. Când a venit măicuţa de la biserică, bucatele erau      numai bune de mâncat iar treburile casei orânduite cum se cuvine. Inima măicuţei s-a umplut de bucurie văzând acestea şi i-a spus fetei să se urce în pod, să-şi aleagă o ladă drept răsplată pentru munca făcută. Fata moşului nefiind lacomă îşi alese lada cea mai mică, mulţumi pentru tot şi porni înapoi spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe care venise.
Cuptorul o aştepta cu plăcinte crescute şi rumene; fântâna o aştepta cu apă rece şi limpede. Părul o întâmpină cu pere galbene ca ceara şi dulci ca mierea, iar căţeluşa o răsplăti pentru grija ce i-o purtase cu o minunată salbă din bănuţi de aur. De aici fata tot mergând înainte a ajuns acasă la tatăl său. Moşneagul când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi şi inima de bucurie. Fata atunci a scos salba şi paharele de argint dăruite de fântână; apoi deschizând lada împreună cu moşneagul nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi ieşeau din dânsa, iar moşneagul văzând atâtea bogăţii a întinerit pe loc.
În vremea asta baba şi fiică-sa văzând atâtea bogăţii nu mai puteau de ciudă şi se îmbolnăveau de inimă rea.
În cele din urmă fata babei se hotărî să plece şi ea în căutarea norocului ce dăduse peste fata moşneagului.
O porneşte fata babei la drum tot bodogonind şi înjurând şi numai ce se întâlneşte cu căţeluşa cea bolnavă; se întâlneşte cu părul ticsit de omizi; cu fântâna plină de mâl şi ierburi; cu cuptorul cel nelipit şi gata să se dărâme dar degeaba au rugat-o toate să le ajute că ei nici nu-i păsa:
– Dar ce credeţi voi? Că-mi voi murdări mânuţele, că mă voi obosi? Ce-s eu sluga voastră?
Auzind răspunsul cu toatele îşi văzură de treaba lor, nemaiaşteptând nimic de la fata babei cea leneşă şi rea.
A ajuns şi fata babei la sfânta Duminică dar vai, a opărit balaurii şi jivinele cu apă fierbinte; bucatele le-a ars, iar când a venit măicuţa de la biserică s-a luat cu mâinile de cap văzând cum arăta gospodăria ei. Sfânta Duminică blândă şi îngăduitoare i-a spus şi ei să urce în pod să-şi aleagă o ladă, dar bineînţeles lacoma şi-a luat lada cea mai mare că de-abia o căra după ea.
Mergea repede şi când a ajuns la cuptor îi era foame; avea cuptorul plăcinte bune, dar nu erau pentru ea.

La fântână a vrut să bea apă, dar când s-a apropiat apa a secat, iar paharele s-au cufundat în apă. Părul era plin cu pere galbene, dulci ca mierea dar erau prea sus, căci părul îşi ridicase ramurile ca fata să nu ajungă la fructe.
Când s-a apropiat de căţeluşă să-i ia salba, aceasta a muşcat-o de degete.
Îi era ruşine acum dar era prea târziu să-şi mai repare greşelile…
În sfârşit cu mare greutate a ajuns şi ea acasă la mamă-sa, dar şi aici când au deschis lada au ieşit din ea o mulţime de balauri, care le-au mâncat pe loc pe fată şi pe babă după care s-au făcut nevăzuţi.
Moşneagul şi fata lui au rămas astfel liniştiţi şi fericiţi. Fata s-a măritat când i-a venit vremea cu un băiat bun şi harnic, iar casa moşneagului răsună de veselia nepoţilor.
Iar, eu am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.
Şi-am încălecat pe-o nucă să trăiască cine-ascultă.

Basme româneşti, Editura Aquila

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]