Din meditațiile lui Tolstoi: Cea mai cumplită şi periculoasă înşelăciune pentru ome­nire e fariseismul

1907 – Fariseismul

Numai bătrânii şi copiii trăiesc adevărata viaţă, liberi de pof­ide sexuale. Restul sunt doar o fabrică de perpetuare a animalelor. De aceea desfrâul bătrânilor şi copiilor e respingător. Şi oamenii îşi închipuie că toată poezia stă în viaţa sexua­lă. Adevărata poezie e întotdeauna în afara ei. (17 martie)

Cea mai cumplită şi periculoasă înşelăciune pentru ome­nire e fariseismul, făţărnicia care face ca activitatea egoistă în scopuri personale să treacă drept slujire a lui Dumne­zeu. (Făţărnicia asta apare încă din vremurile de demult.) Fariseismul politic dezvoltat în vremurile noastre e poate chiar mai dăunător. Oamenii, de la Ţar până la munci­torul de rând, se conving pe ei înşişi şi îi conving pe alţii că sunt preocupaţi de binele poporului, când de fapt n-au nici în clin, nici în mânecă cu asta, sunt mânaţi numai de un egoism primitiv.

Mai există şi fariseismul din familie. Omul e zgârcit, iubitor de putere, vrea să se convingă pe sine şi să-i convingă pe alţii că tot ce face e pentru familia lui. (17 martie)

Cât de simplu e totul.

Toţi cei care sunt jos vor să se ca­ţere sus, pe cei care sunt deja acolo. Se caţără sub diver­se pretexte, cel mai frecvent fiind iluminarea. Dar cine o să-i susţină când se vor fi căţărat cu toţii? Bine că Anglia are sclavi în India, în colonii.

Citindu-l pe Pascal am înţeles pentru prima dată cum tre­buie interpretat l’homme dans l’état de péchê (Omul în starea păcatului) şi la rédemption (mântuire). Mersul firesc al vieţii, trecerea de la spontaneitatea anima­lă la cerinţele vieţii spirituale, el (şi toţi clericii) îl numeş­te mântuire, ispăşire primită de la Hristos. (17 martie)

Ekklesia (Adunarea credincioșilor, în sensul creștin, Biserică) ca adunare a aleşilor este primul păcat, încălca­rea învăţăturii lui Hristos despre frăţia universală. (17 martie)

Toate revoluţiile sunt dăunătoare şi zadarnice pentru că militanţii lor sunt conduşi numai de egoism. Doar lucrarea în folosul lui Dumnezeu poate schimba orânduirea deja stabilită. (17 martie)

Spun: viaţa se dezvăluie.

Dar ce sunt eu în acest proces? Pot sau nu pot să contribui la această dezvăluire? Poţi. Poţi nu prin mişcare, ci prin respectarea imobilităţii tale, prin transferarea ta în unicul adevăr, care e întotdeauna ne­mişcat. (17 martie)

Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas