Familia și rolul ei în protecția copilului

0
609
Familia Familia este recunoscută ca cel mai puternic agent socializator în dezvoltarea copiilor, mai ales în perioada copilăriei mici. În primii ani ai dezvoltării copilului, familia este esenţială pentru dezvoltarea psihică a copilului şi este o sursă primară de dragoste şi afecţiune.

Familia este cea care trebuie să împlinească aproape toate nevoile de creştere şi dezvoltare, atât fiziologice, cât şi psihologice ale copilului. În familie, copiii câştigă şi dezvoltă aproape toate achiziţiile (motorii, cognitive, afective), motiv pentru care evaluarea contribuţiei sau influenţei familiei în dezvoltarea copilului faţă de alţi factori, cum ar fi cei genetici şi sociali, este dificil de decelat.

Este sigur faptul că familia reprezintă un factor esenţial în creşterea, dezvoltarea şi educarea copilului.

Familia nucleară sau conjugală este caracteristică societăţii moderne.

Ea este, comparativ cu familia extinsă, redusă numeric la partenerii de cuplu şi copiii lor încă necăsătoriţi (proprii sau adoptaţi); este o structură democratică bazată pe egalitate, consens şi participare crescândă a copiilor (Iolanda Mitrofan, N. Mitrofan, 1991, p. 89).

 Familia extinsă este familia care cuprinde, pe lângă părinţi şi copii, şi familia de origine a unuia sau altuia dintre părinţi.

Familia nucleară, la rândul ei, este o structură dinamică, la care nu numai compoziţia ei se poate schimba prin adăugarea sau pierderea unor membri, dar şi în sensul că familia îşi schimbă răspunsul la presiunile atât externe, cât şi interne.

Familia există ca o structură relativ independentă în sistemul social, dar în acelaşi timp ea răspunde presiunilor de tip social, economic, religios şi ale mediului cultural-educaţional.

Această presiune este evidentă dacă luăm în consideraţie schimbările produse de-a lungul timpului în stilurile de creştere a copiilor (a fi permisivi sau autoritari, a apela la disciplinarea drastică sau, dimpotrivă, recomandarea alimentaţiei naturale sau artificiale). Multe din aceste schimbări au fost reflectate în sfaturile date părinţilor de către experţii societăţii, fie ei pedagogi, medici sau psihologi. În plus faţă de răspunsul către influenţele exterioare, familia funcţionează ca o reţea de relaţii în diadă (mamă-copil, tată-copil, mamă-tată, copil-copil).

Aceste relaţii sunt, la rândul lor, dinamice şi în permanentă schimbare, în funcţie de creşterea şi dezvoltarea copiilor, dar şi de maturizarea părinţilor în rolurile parentale. Natura influenţei, în aceste relaţii, nu poate fi considerată ca operând doar într-o singură direcţie sau pe un singur plan, copiii şi părinţii sunt influenţaţi de apartenenţa la familie, aici însă influenţa majoră se exercită asupra copiilor.

În consecinţă, ei sunt principalii beneficiari ai relaţiilor pozitive, dar şi principalii dezavantajaţi în contextul relaţiilor tensionate sau conflictuale, pentru că ei sunt cei a căror dinamică este mai accentuată, schimbările inerente dezvoltării la care sunt expusi sunt mai frecvente şi de mai mare amplitudine.

Natura influenţei familiei asupra dezvoltării copiilor este complexă, motiv pentru care cercetările nu pot izola anumite caracteristici specifice ale părinţilor şi determină precis efectele acestora în planul dezvoltării anumitor caracteristici specifice la copii.

Extras din „Mitrofan, Iolanda, Nicolae Mitrofan, (1991), „Familia de la A…la Z”, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here