FAMILIA – instituţie universală

0
314

01Potrivit arhimandritului Ioanichie Bălan, familia este “cel dintâi dumnezeiesc, pe care L-a facut Dumnezeu pentru om în Rai, cu sfatul Preasfintei Treimi: Nu este bine sa fie omul singur; să-i facem ajutor asemenea lui (Facerea 2,18). Familia este celula şi izvorul vieţii pe pământ, temelia vieţii de obşte, prima biserică întemeiată de Dumnezeu, din iubire pentru om, după modelul Bisericii creştine.”

Familia, ca şi concept are două conotaţii: în sens propriu reprezintă unirea conjugală dintre două persoane de sex opus, iar în sens duhovnicesc, familia reprezintă “obştea tuturor creştinilor” care formează Biserica unică pe care a creat-o Fiul lui Dumnezeu pe pământ prin sacrificiul său (moartea şi învierea Sa).

Întemeierea familiei creştine trebuie să aibă ca fundament principii trainice şi să se realizeze cu binecuvântarea lui Dumnezeu în faţa Sfântului Altar.

Unirea dintre cei doi soţi trebuie să fie sinceră şi de durată, să fie întemeiată din dragoste curată, devotată, căsătoria să fie pe viaţă şi nu temporar, căci e facută cu legământ pe Cruce şi pe Sfânta Evanghelie, ca sa dureze până la moarte. Şi părinţii au un rol important în viaţa tinerilor căsătoriţi, căci aceştia trebuie să îi sprijine, să-i încurajeze şi să-i povăţuiască atunci când se află în impas.

03

Astfel, dacă familia creştină trăieşte în credinţă şi îl păstrează pe Dumnezeu în suflet, ea devine “cea mai tare cetate şi obşte duhovnicească de pe pământ”.

Ulterior, o astfel de familie va da naştere la prunci care vor fi crescuţi cu aceleaşi rigori, fiind astfel copii buni, ascultatori, cu principii de viaţă sănătoase, care nu se vor abate de la calea cea dreapta. Familia ruptă de Biserica şi robită de păcate este “o casă a iadului, prăvălie a diavolilor şi o povară a societăţii”. În astfel de familii primează ura, invidia, hedonismul, desfrâul.

Părintele Iustin Pârvu spunea că ispitele sunt “încercările diavolului de a pune mâna pe sufletul creştinului. Acolo unde zidul de apărare e slab, acolo acţionează ispita. Ele vor să trezească patimile din om, să-l slăbească în credinţă şi în puterea de apărare.”

Însa valorile creştine trebuie să biruiască: dreptatea, adevărul, onoarea, trebuie să cucerească sufletele noastre şi să dăinuie în timp, indiferent de devenirea noastră ulterioară.

Astfel, “dacă am urma acest drum al creştinismului înnobilat de jertfa lui Iisus, noi n-am avea nevoie nici de Europa Occidentală, n-am avea nevoie nici de forţele Răsăritului.

N-am avea nevoie decât de cerul care ne uneste pe toţi. Şi dacă am fi aşa toţi, întru smerenie, în bunătate, în dragoste, toată forţa aceasta ne-ar ridica pe cea mai mare treaptă, am fi noi cei care ar arăta Europei calea cea dreaptă, a izbăvirii…”, ne povăţuieşte părintele Iustin Pârvu.

05

Însă cum arată familia contemporană? Ce principii are omul de azi? Ce ne atinge sufletul în zilele noastre?

Există opinii potrivit cărora familia caută să se debaraseze de “gloria” conservatorismului, de “meritul” de a fi păstrătoarea valorilor naţionale, căci suntem într-un moment al marilor schimbări, născându-se ideea că ne aflăm în faţa unei noi civilizaţii care se grăbeste să se modernizeze şi să renunţe la vechile principii de viaţă. Se renunţa deci la definiţii, clasificări, reguli, şi nu mai există modele ideale dominante şi nici valori demne de urmat.

Aceste schimbari se resimt în viaţa cotidiană prin noi stiluri de viaţa, o filozofie a libertăţii lipsite de inhibiţii, o dorinţă acerbă de a experimenta orice, indiferent de consecinţe, iar în ceea ce priveşte familia…căsătoria a devenit mai mult un parteneriat.

Acesta este momentul când a vorbi despre valori e ca şi cum am vorbi de utopii! Cum cineva încearcă să promoveze acele valori cavalereşti ale secolului 19, este privit cu neîncredere, ba chiar de multe ori cu dispreţ şi desconsideraţie. Astazi, valorile au intrat fie la apa, fie au intrat în criză! Ele există şi au existat mereu însă acum suntem prea grăbiţi ca să le mai acordăm atentie!

“A ţine cont de valori implică a descoperi un orizont de semnificaţii mai înalte decât viaţa. De aceea, educarea în credinţă este de asemenea, o şcoală a valorilor.” spune Pr. prof. dr. Luis Okulik.

În acest context apare noţiunea de uniune consensuală sau concubinajul, numită şi căsătoria de probă, care nu e totuna cu căsătoria propriu-zisă. Aici se regăseşte “omul modern”, potrivit căruia un act nu îmbunătăţeşte cu nimic spiritualitatea. Căci aceasta izvorăşte din noi şi fiecare îşi cunoaşte şi îşi stabileşte limitele.

Însa ce e la modă, nu echivalează întotdeauna cu ce e bine şi moral. Şi chiar în aceste timpuri vremelnice, avem nevoie de o familie sănătoasă, căci parintele Iustin Pârvu ne învaţă să avem “chipul icoanei în inima”, “chipul Sfintei Cruci în minte” şi “să ştim drumul bisericii”, pentru a putea pregăti pentru viaţă, micii vlăstari. Căci numai aşa vom putea fi un popor care poate să ofere intelectuali, genii, eroi.

 

V-ar putea interesa şi următoarele articole