Familia în umanitate

0
89
familiaPe data de 10 septembrie 2014 a avut loc la Palatul de Stat din Kremlin, Moscova, forumul internaţional cu tema „Familia numeroasă şi viitorul umanităţii”, notează https://mospat.ru/en.

Participanții au discutat despre obiectivele orientate spre familie în diverse sfere ale vieții sociale și au reflectat asupra condițiilor sociale, economice, culturale, religioase şi morale cu care se confrunta familia în ziua de astăzi. La forum au luat parte peste 1500 de persoane, reprezentând 69 de regiuni din Rusia şi mai bine de 250 de persoane din 45 de ţari din întreaga lume, dar şi oficiali ruşi şi feţe bisericeşti.

Conferinţa s-a desfăşurat pe parcursul a două zile ca parte din programul naţional „Sanctitatea maternităţii” şi a fost organizata de Centrul Naţional de cultură şi spiritualitate şi Fundaţia „Sf. Apostol Andrei – cel întâi chemat”, cu sprijinul fundaţiei caritabile „Sf. Vasile cel Mare” şi al Comisiei Patriarhale pentru protecţia familiei, a mamei şi a copilului şi cu participarea organizaţiilor publice din Rusia şi de peste hotare.

Lucrările forumului au fost deschise de Preafericitul Parinte Patriarh, Kirill al Moscovei și al Întregii Ruşii, Înaltpreasfinţitul Ilarion, Mitropolitul de Volokolamsk, șeful departamentului Patriarhiei Moscovei pentru relațiile externe bisericești, Protopopul Vsevolod Chaplin, șeful departamentului sinodal pentru relațiile dintre Biserică şi stat, și Protopopul Dimitri Smirnov, președintele Comisiei Patriarhale pentru protecția mamei și a copilului.

Prezenţi la eveniment au fost, de asemenea, doamna Yelena Mizulina, preşedinta Comitetului de Stat „Duma” pentru familie, femei și copii, domnul V. Yakunin, președintele Consiliului de Administraţie al Fundaţiei „Sf. Andrei, cel întâi chemat”,  Muftiul Şef al Rusiei, Talgat Tajuddin, Marele Rabin al Rusiei, Berel Lazar și alţi reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale, publice şi religioase.

Domnul O. Morozov, șef al Direcției prezidențiale pentru politica internă, ​​a dat citire unui mesaj al şefului statului, privind atenţia prioritară acordată drepturilor și intereselor familiei, precum și mamei și copilului.

La rândul său, Preafericitul Părinte Patriarh, Kirill a declarat: „Familia numeroasǎ este un fenomen care îi influențează pe foarte mulţi, pentru că familia lărgită este un exemplu al modului prin care oamenii construiesc o comunitate solidă, dedicându-şi viața altora. Familia mare și frumoasă este un factor definitoriu pentru sănătatea morală a întregii societăți. Aceasta este convingerea mea profundă și pentru acest motiv susțin programul și toate evenimentele pe care le-ați desfăşurat în colaborare cu oameni binevoitori din diversele țări ale lumii “.

În discursul său, Mitropolitul Ilarion a subliniat o criză demografică în Rusia și Europa provocată, printre altele, de criza familială, „în special criza familiei lărgite. Viața de familie în Rusia este astăzi o muncă grea de zi cu zi; este o luptă împotriva tuturor modelelor societăţii moderne de confort”. Printre problemele grave care împiedică menținerea climatului familial  moral în Rusia şi peste hotare este numărul uriaş de avorturi. Mitropolitul Ilarion a făcut apel la solidaritatea tuturor confesiunilor religioase și la toți oamenii de bună credinţă în eforturile “pentru protecţia familiei împotriva provocărilor din lumea seculară, protejând astfel viitorul umanităţii”.

Printre vorbitori s-au numărat doamna N. Yakunina, vice-preşedinta Centrului Naţional de cultura şi spiritualitate și a Fundaţiei „Sf. Andrei – cel întâi chemat”, domnul Aymeric Chauprade, membru al Parlamentului European din Franța, domnul G. Prêle, deputat secretar de stat din Ministerul de resurse sociale din Ungaria, doamna T. Okafor, director al Fundației Africane de Patrimoniu Cultural din Nigeria, și Cardinalul Vincenzo Paglia, președintele Consiliului Pontifical pentru Familie.

Tradus de Andreea H.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here