Odată întemeiată familia creștină, cei doi soți sunt datori, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, să se întreacă unul pe altul în virtute: „Nici bărbatul să nu se ridice împotriva femeii, ci să fie cu multă îngăduință cu ea, ca față de un vas mai slab, și nici femeia să nu se împotrivească bărbatului, ci să se ia la întrecere unul cu altul în a purta sarcinile unul altuia (Gal. 6,2) și să nu socotească nimic mai de preț ca pacea”.
Însă, pentru ca familia să îşi împlinească rostul ei de locaș al mântuirii și de ”mică biserică”, ea trebuie să îşi respecte scopurile pentru care a fost instituită. În cele mai multe dintre scrierile sale, Sfântul Ioan vorbește despre două scopuri generale ale familiei creștine: izbăvirea de patima desfrânării și naștere copii. Sau în exprimarea Părintelui nostru, „oamenii se căsătoresc din două motive: pentru a nu face păcate trupești și pentru a deveni părinţi. Dar cel mai important dintre aceste două motive este acela de a nu face păcate trupești.
În familie, prin unirea lor legitimă, cei doi soți luptă împotriva poftelor trupești, căci aceasta este „un port împotriva furtunii patimilor, un refugiu împotriva asalturilor cărnii și ale păcatului”.
La fel în sânul familiei, soții dau naștere copiilor lor, imitând astfel, la o altă scară, actul creației lumii de către Dumnezeu și perpetuând astfel neamul românesc.
Pe lângă aceste scopuri generale, Sfântul Părinte mai identifică două motive la fel de importante ale instituirii de către Dumnezeu a căsătoriei; ajutorul reciproc și sfințirea soților, unul prin celălalt. Soția i-a fost dată bărbatului ca sprijin și ajutor, căci „ea are calități speciale, aptitudini personale, care completează pentru binele familiei, ceea ce bărbatul va fi nepuntincios să dea. Bărbatul este lucrătorul din afară, femeia este grija dinăuntru”
În plus fiecare dintre soți trebuie să-și dea silința să contribuie, prin cuvânt și faptă, prin exemplu și grijă, la mântuirea celuilalt și a casei lor.
Vorbind despre relațiile ce trebuie să guverneze căsnicia, Sfântul Părinte menționează iubirea, ca temelie a vieții de familie. Cel ce îi ține legați pe cei do soți și face lucrătoare legătura lor este „ lanțul dragoste”. Acestea îi unește pe soți nu doar în cele lumești, ci și în cele spirituale și nu doar în lumea aceasta, ci pentru totdeauna.
Lecturând și meditând asupra cuvintelor Sfântului Părinte, observăm frapanta lor actualitate. In vremuri de criză morală, într-o epocă tot mai frământată din istoria umanității, în care problemele și dificultățile de tot felul par a se înmulți și adânci și nici deacum a se împuțina și simplifica,într-o perioadă în care tinerii par a fi dezavantajaţi în identificarea , parcă tot mai dificilă, a unui viitor, trebuie să subliniem, cu și mai multă insistență, marele adevăr potrivit căruia la temelia familiei trebuie așezată dragostea creștină.
În consecință, ne îndeamnă Sfântul părinte: „ Să cercetăm bine înainte de nuntă și să cunoaștem aceste legiuiri și să ne sârguim mult ca să ne luăm o soție care dintru început se armonizează și se potrivește cu felul nostru de a fi. Luându-ne o asemenea femeie , nu vom avea doar această bucurie, că niciodată nu vom părăsi, ci și că o vom iubi cu toată tăria”.
Adevărata familie este o mică Biserică, „Biserică a lui Dumnezeu”,o Biserică domestică sau un rai în miniatură. Mai ales astăzi,când, oriunde ne-am mișca, descoperim noi și noi probleme, fiecare soţ trebuie să lupte pentru a transforma familia sa într-o oază de pace și liniște, de echilibru și armonie, să simtă că, în momentul în care a pășit pragul casei sale, a intrat într-o altă lume, a iubirii și înţelegerii, într-un mic colțișor de rai,în care s-a întâlnit cu „sufletul său pereche” și care are pentru el totdeauna un zâmbet curat și sincer, o vorbă de mângâiere și alinare, pentru că și el, la rândul său, cultivă permanent o conduită și un stil de viață identic.
Familia trebuie să fie un loc de refugiu, în care sufletele ostenite și împovărate de probleme ale celor doi soți să-și afle rezolvarea și ușurarea. Membrii familiei constituie ființele cele mai apropiate și dragi ale unei persoane, și de aceia, în mijlocul lor și prin ajutorul acestora, trebuie să-şi dobândească fiecare împlinirea de sine. Dar, pentru că familia să se ridice la un astfel de statut, ea trebuie să fie o grădina a virtuților, o oază a liniștii, un altar de credință și jertfă.
„Familia Contemporană, între ideal și criză”, Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
