Facerea lumii

0
231

lumea 2Biblia începe cu o serie de povestiri simbolice situate într-un „timp primordial! Ele nu intenţionează să ofere informaţii astronomice, geologice, geografice, ci sunt menite să răspundă la marile întrebări ale condiţiei umane. Biblia vorbeşte despre Dumnezeu şi despre om în relaţie cu Dumnezeu.

Prima povestire are forma unui poem sobru, hieratic, marcat de structuri ritmice, paralelisme şi refrene care îl străbat încrucişându-se. Înţelegem din ele că Dumnezeu, prin cuvântul său, a creat, cu un plan înţelept, tot ce există; lumea are un început; Dumnezeu a creat-o bună; omul are o poziţie specială fată de restul creaţiei, el fiind „după chipul şi asemănarea” Creatorului. Structurarea momentelor creaţiei în şapte zile – şase de lucru şi a şaptea de odihnă – ar putea fi o proiecţie a timpului primordial în timpul liturgic.

A doua povestire, mai colorată, transmite acelaşi mesaj, dar în alt chip. Timpul desfăşurării este „ziua când a creat Dumnezeu lumea; poziţia privilegiată a omului e sugerată aici prin faptul că el apare întâi, iar lumea, ca o grădină mirifica, plină de plante şi animale, prefăcută pentru el; „chipul şi asemănarea” au ca echivalent aici „suflarea de viaţă” pe care Dumnezeu o suflă în nările omului: abia prin aceasta el devine „fiinţă vie”; Dumnezeu îi încredinţează omului natura pentru a o lucra şi a o folosi cu responsabilitate; bărbatul şi femeia sunt egali şi complementari; cuvântul „ajutorare o conotaţie nobilă – se foloseşte adesea atunci când este vorba despre Dumnezeu care vine în ajutorul omului.

Această povestire răspunde şi la întrebări mai stringente: de ce suferinţa, înclinaţia spre rău, moartea? Apare tema „păcatului originar”; „fructul oprit” nu trebuie identificat botanic – el vine din pomul „cunoaşterii binelui si răului”: a mânca din acest pom înseamnă a vrea să fii ca Dumnezeu, criteriu absolut al binelui. Cauza profundă a păcatului este neîncrederea în bunele intenţii ale lui Dumnezeu faţă de om; ea e trezită de „cel rău”, simbolizat printr-un animal care, prin frumuseţea sa echivocă şi furişarea-i alunecoasă, are conotaţii malefice în imaginarul colectiv.

Se arată şi consecinţele păcatului: omul se ascunde de Dumnezeu, care îl caută, goliciunea devine ruşinoasă, munca devine trudă, naşterea e însoţită de chinuri, relaţia dintre bărbat şi femeie se dezechilibrează. Totuşi, omul pleacă din rai purtând o speranţă; Dumnezeu făgăduieşte într-un final biruința asupra, şarpelui. De fapt, toată Biblia va răsuna de acel „Unde eşti?” strigat omului de Dumnezeu, care îl caută şi vrea să-l readucă la sine.

La început a creat Dumnezeu cerul şi pământul.

Iar pământul era neorânduit şi gol , şi întuneric era deasupra adâncului, şi duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.

Şi a spus Dumnezeu: „Să fie lumină,  şi a fost lumină. A văzut Dumnezeu că lumina e bună; şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.

Şi a spus Dumnezeu: „Să fie o tărie între ape care să despartă apele de ape/ Şi a făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit apele de sub tărie de apele de deasupra tăriei”. Şi a fost aşa. Dumnezeu a numit tăria „cer”. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a doua.

Şi a spus Dumnezeu: „Să se adune apele de sub cer într-un singur loc şi să se arate uscatul.” Şi a fost aşa. Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar adunarea apelor a numit-o „mări”. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.

Şi a spus Dumnezeu: „Să odrăslească pământul verdeaţă: iarbă de tot felul cu sămânţă în ea şi pomi roditori care să dea roade cu sămânţă în ele după soiul lor, pe pământ.” Şi a fost aşa. Şi a odrăslit pământul verdeaţă, ierburi dând sămânţă după soiul lor şi pomi care fac roade cu sămânţă în ele, după soiul lor. Şi a văzut Dumnezeu că e bine. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a treia.

Şi a spus Dumnezeu: „Să fie luminători  pe tăria cerului, ca să despartă ziua de noapte şi să fie drept semne pentru timpuri şi pentru zile şi pentru ani: şi să strălucească pe tăria cerului ca să lumineze pământul.” Şi a fost aşa. Şi a făcut Dumnezeu cei doi luminători: luminătorul mai mare spre cârmuirea zilei şi luminătorul mai mic spre cârmuirea nopţii: precum şi stelele. Şi le-a aşezat Dumnezeu pe tăria cerului ca să lumineze asupra pământului, şi să cârmuiască ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că e bine. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a patra.

Şi a spus Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, şi păsări să zboare deasupra pământului, pe întinsul tăriei cerului.” Şi a creat Dumnezeu balaurii cei mari si toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, fiecare după soiul lor, şi toate păsările înaripate, după soiul lor. Şi a văzut Dumnezeu că e bine. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu spunând: „Fiţi rodnice şi înmuiţiţi-vă şi umpleţi apele din mări. Iar păsările să se înmulţească pe pământ.” Şî a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.

Şi a spus Dumnezeu: „Să odrăslească pământul fiinţe vii, după soiul lor: dobitoace şi târâtoare şi fiare sălbatice, după soiul lor.” Şi a fost aşa. Şi a făcut Dumnezeu fiarele sălbatice, după soiul lor, şi dobitoacele, după soiul lor, şi toate făpturile ce mişună pe pământ, după soiul lor. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.

Şi a spus Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră, ca să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste dobitoace şi peste tot pământul şi peste toate făpturile care mişună pe pământ/ Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat. Bărbat si femeie i-a creat.

Şi i-a binecuvântat Dumnezeu şi le-a spus: „Fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele ce mişună pe pământ.” Şi a spus Dumnezeu: „Iată, v-am dat toată iarba care poartă sămânţă de pe toată faţa pământului şi toţi pomii care au rod cu sămânţă în el, ca să vâ fie hrană. Şi tuturor vieţuitoarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor făpturilor ce mişună pe pământ şt au suflare de viaţă le dau toată iarba verde ca hrană.” Şi a fost aşa. Şi a văzut Dumnezeu toate cite le făcuse şi, iată, erau foarte bune. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

Aşa au fost isprăvite cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Dumnezeu a încheiat în ziua a şaptea lucrarea pe care a făcut-o şi s-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, căci în ea s-a odihnit de toată lucrarea pe care a săvârşit-o. Aceasta este obârşia cerului şi a pământului când au fost create.

 În ziua în care a făcut Domnul Dumnezeu pământul şi cerul, nici un copăcel de câmp nu era încă pe pământ şi nici o iarbă a câmpului nu odrăslise. Căci Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie asupra pământului şi om nu era, ca să lucreze pământul.

Doar un abur se ridica din pământ şi uda toată faţa pământului.

Domnul Dumnezeu l-a plămădit pe om din ţărâna pământului şi a suflat in nările lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.

Şi a sădit Domnul Dumnezeu o grădină în Eden, spre răsărit, şi l-a aşezat acolo pe omul pe care îl plămădise. Şi Domnul Dumnezeu a făcut să odrăslească din pământ tot pomul plăcut la vedere şi cu rod bun de mâncat şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului.

Un râu ieşea din Eden ca să ude grădina şi de acolo se despărţea în patru braţe. Numele celui dintâi este Pişon; el înconjoară întreg ţinutul Havila, unde se află aurul; aurul acelui ţinut este bun: acolo se află bdeliul şi piatra de onix. Numele celui de-al doilea râu este Ghihon; el înconjoară întreg ţinutul Cuş. Iar numele celui de-al treilea râu este Tigrul, care curge la răsărit de Asiria. Iar al patrulea râu este Eufratul.

Şi l-a luat Domnul Dumnezeu pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească. Şi i-a  poruncit Domnul Dumnezeu omului zicând: „Din orice pom al grădinii poţi să mănânci, dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci.căci în ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri.”

Domnul Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; să-i facem un ajutor pe potriva lui.”

Şi a plămădit Domnul Dumnezeu din ţărână toate vieţuitoarele câmpului şt toate păsările cerului şi le-a înfăţişat; Adam ca să vadă cum le va chema. Şi cum o chema Adam pe fiecare vieţuitoare, acela îi era numele. Şi a dat Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vieţuitoarelor câmpului; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor pe potriva sa.

Atunci Domnul Dumnezeu a adus peste Adam o toropeală şi el a adormit. Iar Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a umplut locul ei cu carne. Şi a zidit din coasta pe care o luase din Adam o femeie şi i-a înfăţişat-o lui Adam. Şi a spus Adam:

„Iată, în sfârşit, os din oasele mele şi came din carnea mea.

Aceasta se va numi femeie, căci a fost luată din bărbat .”

De aceea va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup.

Amândoi erau goi, Adam şi femeia sa, şi nu se ruşinau unul de altul.

(Geneză 1,1-31; 2,1-25)

Cele mai frumoase povestiri din biblie, traduse din ebraică, aramaică şi greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here