Făcând rugăciunea intrăm în audienţă la Împăratul universului

0
216

rugaciuneÎn Predica de pe Munte, Domnul Hristos se opreşte asupra calităţii rugăciunii: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că-n multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El”.

Aşadar, rugăciunea trebuie făcută cu multă seriozitate, şi nu formal. Nu cantitatea, ci calitatea rugăciunii contează, pentru că “rugăciunea este după însuşirea ei, însoţirea şi unirea omului şi a lui Dumnezeu, iar după lucrarea ei, susţinătoarea lumii”.

Aşadar, rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu, o întâlnire şi o relaţie intimă cu Dumnezeu. Dacă de multe ori, încercând să ne rugăm, nu putem stabili o convorbire cu Dumnezeu, părându-ni-se că Dumnezeu este absent, trebuie să găsim cauzele acestei situaţii. Nu este corect să ne plângem că Dumnezeu nu ne ascultă, dacă luăm în consideraţie caracterul reciproc al unei relaţii şi observând faptul că Dumnezeu are mai multe temeiuri decât noi de a se plânge. Noi ne plângem că El nu ni se manifestă în cele câteva minute care I le rezervăm. Ce putem spune atunci de cele douăzeci şi trei de ore şi jumătate, în timpul cărora Dumnezeu bate la poarta noastră şi ea este închisă? Dumnezeu are delicateţea să nu înfiripe cu noi un dialog într-un moment inoportun. Oamenii sensibili erau convinşi de acest lucru.

Sutaşul din Capernaum, care avea o slugă bolnavă, a trimis pe prietenii săi la Domnul Hristos să-I spună: „Doamne nu Te osteni, că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine, ci spune cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea”. Iar Petru, după pescuirea minunată, a căzut la genunchii lui Iisus zicând: „Ieşi de la mine Doamne, că sunt un om păcătos”.

Pentru a ne putea ruga eficient trebuie să avem o anumită pregătire sufletească. Trebuie să fim conştienţi că făcând rugăciunea intrăm în audienţă la Împăratul universului.

Zice în acest sens Sfântul Ioan Scărarul: „Când porneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului, să-ţi fie haina sufletului ţesută întreagă din firele, mai bine zis din zalele, nepomenirii răului. Căci de nu, cu nimic nu te vei folosi!”

Mântuitorul Iisus Hristos ne dă în acest sens un sfat foarte util pentru momentul în care ne ducem la biserică, eventual ducând şi un mic dar pentru Sfânta Liturghie. Dacă-ţi vei aduce darul tău la altar, şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. De aceste raporturi pozitive cu semenii atârnă primirea rugăciunii, pentru că Domnul continuă: „Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi tot ce aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile”.

Pe lângă această stare sufletească, pe care ne-o creează bunele relaţii cu semenii, când vorbim cu Dumnezeu trebuie să fim smeriţi. Convinşi fiind că suntem păcătoşi, că suntem pământ şi cenuşă, nici n-ar trebui să putem avea o altă atitudine. Vameşul, când se ruga, nu voia nici ochii să şi-i ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului!”

Rugăciunea pe care încercăm să o facem într-o altă stare sufletească, nu numai că nu-i eficientă, dar nu are nici un gust. Sfântul Ioan Scărarul zice: ”Îndulcesc bucatele, untdelemnul şi sarea: Întraripează rugăciunea, smerenia şi lacrima”. O rugăciune spectacol, însoţită de melodii cântate artistic, şi în duh de mândrie, nu o primeşte Dumnezeu. „Pe Dumnezeu îl face milostiv nu cântarea iscusită, ci inima zdrobită şi postul, prin care şi frica lui Dumnezeu în inimă creşte necontenit, şi plânsul se întăreşte, şi de tot păcatul îl curăţă pe om, iar mintea mai albă decât zăpada o face”, spune tot Sfântul Ioan Scărarul.

Când te rogi, trebuie să crezi că Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea şi să stăruieşti. Dacă roadele nu sunt cele pe care le aşteptai tu, înseamnă că ele nu-ţi erau de folos. A te ruga cu îndoială, încercând în ultimă instanţă şi în acest mod de a-ţi rezolva problemele, este dovadă de puţină credinţă.

Zice Sfântul Iacob în Epistola sa lucrul următor: „De este cineva lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da. Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. Să nu creadă omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu”.

Literatura pioasă a păstrat multe întâmplări din care reiese cu prisosinţă că părinţii, ce se rugau cu credinţă, erau ascultaţi. Iată un exemplu din Pateric: Spunea unul dintre părinţi despre Avva Axoe Tebeul că a intrat odată în muntele Sinai şi ieşind el de acolo, l-a întâmpinat un frate, care suspinând zicea: „Ne mâhnim, Avvo, pentru că nu plouă”. I-a zis lui bătrânul: „Şi de ce nu cereţi şi vă rugaţi lui Dumnezeu”? Şi i-a zis fratele: ”Ne rugăm şi facem litanii, dar nu plouă”. I-a zis bătrânul: „Negreşit, nu vă rugaţi cu deadinsul. Vrei să cunoşti că aşa este?” Şi şi-a întins bătrânul mâinile la cer cu rugăciune şi îndată a plouat.

Morala Împărăției, Andrei Andreicuț

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here