Vulturul şi vulpea, împrietenindu-se, au rânduit ca să şadă în apropiere, întărind prieteşugul cu obiceiul. Drept aceea vulturul într-un arbore înalt şi-a făcut cuibul, iar vulpea într-un tufiş din apropiere şi-a scos puii. Odată vulpea plecând după vânat, iar vulturul lipsindu-i bucatele, zbură în tufiş şi, răpind puii vulpii, i-a mâncat, făcând parte din ei şi puilor săi din cuib. Întorcându-se vulpea şi cunoscând fapta vulturului, nu atât s-a întristat pentru omorârea puilor săi, cât mai ales pentru că nu se putea răzbuna pe vultur, căci ea fiind fiară alergătoare pe pământ, nu putea alerga după păsări. Deci departe stând, cum fac toţi cei ce nu pot altfel, blăstăma pe vrăjmaşul ei. Iar nu după multă vreme, oarecine prinzând în câmp o capră şi junghiind-o, o puse să se frigă. Din întâmplare, zburând pe acolo şi vulturul prietenul vulpii, a înşfăcat o bucată de carne ce avea lipiţi pe dânsa cărbuni aprinşi şi a dus-o în cuib, şi suflând atunci tare vântul, s-a aprins cuibul; iar puii vulturului neputând încă să zboare, pârliţi, au căzut pe pământ. Atunci vulpea alergă la ei şi înaintea vulturului i-a mâncat pe toţi.
Învăţătură: Cei ce cu viclenia strică prieteşugul, măcar că cel căruia i s-a făcut strâmbătate nu poate să-și răzbune, însă de pedeapsa lui Dumnezeu nu vor scăpa.
Cărți populare românești (Pildele și învățăturile lui Esop)
Jurnal Spiritual
