Odinioară un vultur alerga după un iepure, care fugind în cuibul unei rădaşte o rugă ca să-l scape de fiorosul lui vrăjmaş. Rădaşca, neputând face altceva, rugă şi ea pe vultur în numele marelui Jupiter să nu ucidă pe bietul iepure, care nici un rău nu i-a făcut şi să nu-l nesocotească rugăciunea, deşi ea-l o nimica pe lângă dânsul. Vulturul însă, mai tare mâniindu-se, făcu vânt rădaştei cu aripa şi înşfăcând pe iepure l-a mâncat. Atunci rădaşca a zburat după vultur ca să-l afle cuibul şi mergând acolo pe când el umbla după vânat, i-a prăvălit ouăle din cuib şi le-a spart. Vulturul, mirându-se cine să fi îndrăznit a-l face acest neajuns şi-a mutat cuibul într-un loc şi mai înalt; dar rădaşca şi acolo a zburat şi i-a făcut ca şi mai înainte. Acum vulturul, neştiind ce să mai facă, s-a suit tocmai la Jupiter (cărui se zice că-l e închinat) şi puindu-şi ouăle între genunchii zeului l-a rugat ca să i le păzească; dar rădaşca făcând gogoloşi din gunoi se suia şi le lăsa în sânul lui Jupiter, care, sculându-se ca să scuture gunoiul din sân, uită de ouăle vulturului, ce lunecară de pe genunchi şi se sparseră toate. Înţelegând însă Jupiter cum că rădaşca făcuse isprava aceasta ca să-şi răzbune pe vultur, căci acesta nu numai pe dânsa o supărase, ci şi chiar pe el îl nesocotise, a spus vulturului că rădaşca este aceea care i-a făcut tot năcazul, însă că are dreptate că se poartă astfel faţă de dânsul. Totuşi Jupiter, nevrând să piară neamul vulturilor, a zis rădaştei să se împace cu vulturul, dar ea neascultând, Jupiter a mutat în alt timp al anului scoaterea puilor de vulturi, atunci când rădaştele nu se arată.
Învăţătură: Pe nimeni nu se cuvine să-l nesocoteşti ca şi cum nimic n-ar însemna şi de a cărui răzbunare nimic nu ţi-ar păsa.
Esop, Fabule
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
